default-logo

„Cella Delavrancea și poveștile ei incredibile de amor și artă”, sub penița lui Dan Silviu Boerescu

Cartea apărută în colecția „Femei fascinante din România”, a Editurii Neverland, 2021, are pe prima pagină textul „Docu-drame și mituri urbane controversate, însoțite de consemnări din presă și din alte surse de povestea unei femei unice”, fapt ce atrage atenția cititorului de unele ambiguități strecurate în adevărul istoric.
Volumul de 206 pagini cuprinde un bogat „Sumar” format din 27 de articole despre „Cella, femeia-legendă a secolului XX”, fiind vorba de fiica scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea, autorul celebrelor piese de teatru „Apus de soare”, „Viforul” și „Luceafărul”, dar și marele avocat, apărătorul lui I.L. Caragiale, acuzat de plagiat. În evantaiul policrom al cuprinsului descoperim teme foarte interesante despre atmosfera socială, politică și literar-artistică de dinaintea Marelui Război, și dintre cele două Războaie Mondiale din țară și Europa, unde personalitățile artistice și politice române erau bine apreciate.în Franța și Germania.
Cartea se deschide cu articolul „Cella, femeia-legendă a secolului XX”, în care se specifică despre această mare pianistă că a fost o legendă, cu multe secvențe din viață picante, din care nu lipsesc personaje celebre din perioada vieții acesteia. A fost prietena reginei Maria, a lui Caragiale – se spune că au avut legături intime, pe când el avea 60 ani și ea 25 – i-a cunoscut îndeaproape pe George Enescu și pe poetul austriac Rainer Maria Rilke, care a iubit-o și el.
Cella Delavrancea a urmat studii de pian, la început în familie, apoi la Conservatorul din Capitală, după care a urmat un stagiu de perfecționare la Paris. Ion Luca Caragiale spunea despre Cella că este „un copil minune”.
Cella și-a făcut debutul literar în „Bilete de papagal”, celebra revistă a lui Arghezi, în anul 1929. În anul 1950 începe cariera didactică, la început profesoară la Liceul de muzică din București, între anii 1950-1954, apoi a predat pianul la Conservatorul din București din 1954, până c\nd a ieșit la pensie. Dan Grigore, talentatul pianist, i-a fost elev.
Din anul 1935 a început să publice proză, amintiri și cronici muzicale și despre pictură în ziarele și revistele vremii, precum Cuvântul, Muzica și Poezia, Timpul, Curentul, România Literară, Revista Fundațiilor Regale etc. După anul 1950, când era la putere partidul comuniștilor, colaborează la Contemporanul, Gazeta Literară, Secolul 20, Caietele Mihai Eminescu.
În 1946 debutează editorial cu volumul de nuvele Vraja, premiat în manuscris, cum scrie în articol, de Editura Cultura Națională. Cronicile din volumul Arpegii în ton major, apărut în anul 1970, îl fac pe Șerban Cioculescu să scrie că este „cea mai pătrunzătoare inteligență muzicală”. Pe parcursul anilor, a mai scris: Mozaic în timp, Trepte muzicale, apărut în anul 1984, care cuprinde o culegere de articole pe care le-a citit la radio din perioada 1942-1944. Iar în anul 1982 îi apare volumul Scrieri în care publică întreaga operă literară. În 1987 publică volumul Dintr-un secol de viață unde sunt incluse paginile memorialistice, scrise cu o sinceritate dezarmantă, unde găsim câteva portrete a unor mari artiști și scriitori pe care „pianista și femeia de lume” i-a cunoscut îndeaproape. Printre aceștia sunt: Ferruccio Benvenuto Busoni, Serghei Rahmaninov, Rainer Maria Rilke, Paul Valery, Gabriel Faure, dar și nelipsiții Octavian Goga, Eugen Enescu și Nae Ionescu, cu care a avut relații mai apropiate.
Bucureștiul, Parisul, Orientul Apropiat sau zone din Vâlcea, ce cuprind monumente și peisaje, evenimente și chipuri de oameni sunt prezentate cu o mare sensibilitate și în culori de cuvinte emoționante.
Cella Delavrancea a fost profesoară la Conservatorul din București, dar comuniștii au dat-o afară de la catedră și a fost mutată la Liceul de muzică. A fost salvată de o situație mai rea de către Emil Bodnăraș, care, așa cum spune autorul, avea o slăbiciune pentru ea.Tot acest comunist înrăit a salvat să nu-i fie naționalizată casa.
Din păcate o moștenitoare a familiei dorește să transforme casa în restaurant, cu toate că prin testament Cella a lăsat ca această casă, în care a locuit Barbu Ștefănescu Delavrancea și unde au venit renumiți scriitori care astăzi sunt în Istoria Literaturii Române, să fie Muzeul Cella și Barbu Ștefănescu Delavrancea.
Cartea este foarte bogată în evenimente istorice ce tangențiază cu personajul fabulos Cella, este o adevărată frescă a unui secol de viață, fiindcă Cella Delavrancea a trăit 104 ani, în ciuda faptului că, aparent, a dus o viață sentimentală bogată, zbuciumată, și a trecut prin două războaie mondiale și multiple prefaceri politice și sociale.
Cella Delavrancea a fost căsătorită de trei ori. Primul soț a fost diplomatul Viorel Virgil Tilea, de care a divorțat căsătorindu-se cu bancherul Aristide Blank, iar în final s-a căsătorit cu un alt diplomat, Filip Lahovary – cu acest nume a rămas în documentele personale.
Cartea scrisă de Dan Silviu Boerescu cu acuitate și obiectivitate, folosind documentele vremii, este o pagină de istorie memorabilă.
Închizând cartea, mi-am adus aminte de citatul lui Marcus Tullius Cicero, care spunea că „Istoria este martorul care confirmă trecerea timpului, iluminează realitatea, vitalizează memoria, oferă călăuzire în viața de zi cu zi și ne aduce știri…”.
Al. Florin Țene / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*