default-logo

Despre protecția socială a sărăciei din lenevie

„Decât să muncesc la soare și să trăiesc din ce lucrez, mai bine trândăvesc la umbră și trăiesc din ajutoare sociale”. (Deviza leneșului întreținut social)

 „Oamenii trebuie să înveţe din nou să muncească în loc să trăiască pe spinarea statului”. (Cicero, anul 55 înainte de Hristos)

În acest articol se prezintă faptul că în România s-a ajuns în situația de a se stabili impozite din ce în ce mai mari asupra celor care muncesc mult și din greu, pentru a-i ajuta (și) pe cei săraci, inclusiv pe cei săraci din lenevie, adică pe cei care, cu bună știință, duc o viață în trândăvie, cu toate că sunt apți de muncă.

De când a apărut statul, au apărut și impozitele: o parte din veniturile oamenilor au început să fie luate la stat:

1) cu titlu obligatoriu,

2) definitiv,

3) fără nicio contraprestație, adică fără ca plătitorilor să li se ofere ceva în loc

4) cu scopul de a constitui resursele bugetare din care să fie suportate cheltuielile statului.

La început aceste „venituri bugetare” erau constituite cu scopul de a fi folosite (numai) pentru apărarea colectivității, după care scopurile s-au diversificat tot mai mult, precum pentru a asigura: ordinea publică; administrația locală; învățământul, educația; sănătatea etc.

Cu timpul, s-a pus tot mai mult și problema ca, din fondurile constituite pe calea impozitelor, să fi ajutate și persoanele aflate la limita supraviețuirii, și nu din vina lor (nu din lenevie, nu din cauză că, cu toate că erau apte de muncă, refuzau să lucreze), ci din cauză că asupra lor s-au abătut anumite nenorociri.

Pe parcur,s a început să se vorbească tot mai mult și de „statul bunăstării sociale”, un stat în care să fi ajutate toate persoanele aflate la limita supraviețuirii, deci și cele sărace din vina lor, din lenevie.

Așa s-a ajuns în situația de a se stabili impozite din ce în ce mai mari asupra celor bogați pentru a-i ajuta și pe cei săraci, inclusiv pe cei săraci din lenevie, adică pe cei care, cu bună știință, duc o viață în trândăvie, cu toate că sunt apți de muncă.

Leneși-leneși, dar mulți, ale căror voturi contează, care pot fi decisive în alegerea unuia sau a altuia, fapt pentru care acești alegători au și pretenții multe și mari pentru un trai cât mai bun și fără muncă.

În condițiile unor asemenea aleși,  mare parte din taxele plătite cu sudoarea fiecărui om care munceşte au ajuns să fie folosite pentru întreținerea celor săraci din trândăvie.

În România s-a ajuns deja la situația în care (și) pentru a fi întreținuți cei săraci din lenevie, oamenii care muncesc corect, mult și din greu sunt impozitați (1) până la a le frâna munca, (2) până la a le reduce bogăția și (3) până a-i face să părăsească țara. Problema este că trăim tot mai mult într-o lume în care inteligența este ignorată, educația demodată, prostia promovată, lenea protejată, hoția tolerată iar corupția este calea spre succes în viață și în profesie.

Cu cât numărul persoanelor NEproductive este mai mare și mai bine plătite, cu atât mai mult se reduce și bogăția socială și bogăția pe cap de locuitor.

De unde vine dezastrul ?

În timp ce, față de numărul total al salariaților, numărul lucrătorilor direct productivi (creatori de valoare, de bunuri materiale și imateriale) se reduce mereu și le scade și nivelul de trai, atât numărul NEproductivilor, cât și veniturile acestora, au crescut exorbitant.

O țară în care tot mai multe din veniturile sale sunt consumate (1) pe „protecția socială a leneviei din sărăcie” și (2) pentru plata unui număr mare de NEproductivi, dintre care numeroși sunt cu venituri exorbitante (inclusiv pe baza unor legi speciale făcute de suprastatali pentru propriul interes), o asemenea țară nu va rezista în competiția viitorului, atât de dură, de nemiloasă.

În ceea ce privește „BOGĂȚIA”, se impun următoarele precizări: Bogăția, cu sensul de cantitate mare de bunuri materiale și imateriale, este rezultatul muncii asidui depuse în scopul obținerii acesteia, de o generație și/sau de mai multe. Bogăția este generată numai și numai de munca productivă, singura care este creatoare de valoare. În orice societate a ordinii de drept, oamenii bogați provin din oamenii dedicați muncii asidui, iar țara prosperă numai și numai prin aceștia. Bogăția oricărei societăți este cu atât mai mare cu cât în aceasta este mai mare numărul oamenilor bogați și bogăția fiecăruia este din ce în ce mai mare. Bogăția ajunge să fie tot mai mică atunci când autorităţile mănâncă prea mult prin impozite și când tolerează traiul fără muncă.

Cum CITATELE oamenilor celebri sunt mereu o sursă de învățăminte pentru oamenii inteligenți și dedicați muncii cinstite, prezint și câteva dintre acestea, care parcă sunt făcute să exprime și crudele adevăruri din țara noastră:

Pentru cei care trăiesc din „protecția socială a leneviei” a ajuns folclor zicala  „Decât să muncesc la soare și să trăiesc din ce lucrez, mai bine trândăvesc la umbră și trăiesc din ajutoare sociale”.

 „Singurul lucru de care răul are nevoie să triumfe este ca oamenii buni de muncă să nu facă nimic” (E. Burke, filosof). Și acest rău, provenit din nemuncă, triumfă tot mai mult în condițiile în care tot mai mulți oameni s-au învățat să trăiască pe spinarea statului, în loc să muncească.

Cu cât numărul persoanelor care beneficiază de „protecția socială a leneviei” este mai mare și cu cât acestea sunt „mai bine întreținute” (până la a le asigura traiul fără să lucreze, cu toate că sunt apte de muncă), cu atât mai mult se reduce (1) și bogăția socială, (2) și bogăția fiecărui om dedicat muncii.

conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*