default-logo

„Marin Preda – Omul și opera, la centenar”. Volum îngrijit de STAN V.

  1. La 5 august 2022 s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Main Preda, unul din cei mai de seamă scriitori români contemporani, punct de referință chiar în dezvoltarea prozei literare postbelice. Trebuind să treacă și el prin „furcile caudine” ale revizuirilor începute prin 1990 – proces nu numai de limpezire dar și de reașezare valorică, poate mai temeinică, a operei în ansamblu -, „revizitarea” în acest sens a lui Marin Preda „pare să fi depășit punctul critic”, după cum însuși Nicolae Manolescu remarca încă din 2008 („Istoria critică a literaturii române”). Chiar și cel mai „înverșunat” critic al marelui prozator, dl Gheorghe Grigurcu, luminatul nostru concitadin după câte îl cunoaștem, de altfel, nu putea a nu recunoaște, dincolo de incriminatele „compromisuri” și „colaboraționism” cu regimul politic al vremii în care am trăit cu toții, că „Marin Preda rămâne unul dintre scriitorii însemnați ai literaturii române de după cel de-Al Doilea Război Mondial”.

Observând că autorul unor nuvele de început profund amprentate de comunizata ideologie, al „Moromeților” și „Delirului” a fost „cel mai mult și mai incorect «revizuit», adresa conștiinței literare postrevoluționare această întrebare nu numai retorică: „Ce scriitor a fost mai mult și mai incorect «revizuit» după 1990 decât el? Cine a primit mai multe acuzații morale și judecăți critice mai drastice și mai aberante decât el?” Desigur, sunt aspecte care nu pot fi negate ori ocolite, dar de aici, până a nu mai vedea „pădurea”, este un drum lung asupra căruia, desigur, vor trebui să se pronunțe nu doar contemporanii, ci și generațiile ce se vor succeda, având o perspectivă mai largă a fenomenului literar și mai așezată axiologic.

Cu toate acestea, depășind „cu bine” baia de critică, prin care au fost trecuți și alți contemporani, geniul lui Marin Preda a ieșit triumfător, el fiind „mai mult decât un scriitor, a fost o conștiință” (Alex Ștefănescu).

Să observăm că abordând, mai întâi, tema satului, într-o nouă viziune, scriitorul s-a apropiat cu rezultate remarcabile și asupra mediului citadin, muncitoresc, intelectual etc., mergând pe legătura dintre „istorie”, „adevăr” și „realitate”, triadă pe care o lansa într-un interviu și ușor de urmărit în reliefarea tematică a cărților, în destinele personajelor sale. Ilie Moromete și Victor Petrini ar fi „vârfurile de lance” ale acestor două lumi (satul și orașul), în care scriitorul s-a format ca om și conștiință, ca observator atent al evenimentelor și oamenilor, într-un mod nu pasiv ci implicat, reținând tot ceea ce considera că ar putea da seama, mai târziu, despre epoca și lumea în care a trăit, laolaltă cu oamenii deveniți personaje de literatură autentică. Dar lucrurile trebuie înțelese  nu tale quale, la prima vedere, ci cu o viziune distinctă, cu semnificații aparte. Oare nu Marin Preda este scriitorul  căruia  îi datorăm celebrele sintagme cu care istoricii și criticii literari, în general comentatorii operei și epocii lui operează: „obsedantul deceniu” (cu prelungiri) și „era ticăloșilor”? Câți „Victor Petrini” vor scrie, apoi, dar în alte condiții de exprimare liberă, eseuri, studii, cărți, despre „era ticăloșilor”, despre „național-comunismul” regimului de până în 1989, ba chiar despre postcomunismul „rezidual” (cum în numea Doinaș) al perioadei ce a urmat…

O altă caracteristică a operei, mai evidentă sau mai estompată, ar privi „autobiografismul”, ușor de urmărit până și în personaje și situații transfigurate (cum altfel?), care marchează, în cea mai mare parte, opera, desfășurată pe registrele tematice menționate (pe care, îndeobște, însuși prozatorul le definise în „Imposibila întoarcere”). Un biografism, deopotrivă de modulație „existențială” și „reflexivă”,  care stă mereu în preajma conștiinței scriitoricești, dar care nu trebuie confundat cu opera… căci opera predistă este, în definitiv, aventura unei conștiințe, de-a lungul a peste patru  decenii de istorie frământată, schimbătoare de regimuri politice și aducătoare de tipologii noi… Fără teama de greși, putem, așadar, vorbi de „un spirit complex, ca o conștiință a veacului” (E. Simion), de „un prozator excepțional” (N. Manolescu), de „o conștiință exemplară” (Pompiliu Marcea), „unul din ultimii mari cronicari epici ai țărănimii europene” (Nicolae Breban).

„Scriitorul – afirmă apăsat îngrijitorul volumului aniversar, istoricul literar și criticul literar STAN V. CRISTEA – a traversat epocile și convulsiile lor, a trecut prin proletcultism și prin perioada «tezelor», a trecut și prin furtuna revizuirilor postdecembriste, fără a fi învins (oare cine și-ar fi propus asta!?, n.n.). Opera sa îl înscrie pe prozator în rândul scriitorilor canonici, lăsând deoparte, prin resorturile proprii, acele scrieri depășite de însăși evoluția scrisului predist (…), păstrând la un loc binemeritat pe acelea care, nu doar că ilustrează un talent original și robust, ci se deschid spre literatura română cu deplină forță și valoare, deopotrivă cu un mesaj umanist, care reverberează și spre marea literatură a lumii.”

Și totuși, la împlinirea Centenarului, anul acesta, nu a existat „un proiect” instituțional mai larg, de cinstire a Omului și Operei, care să angajeze „foruri naționale”, autorul incriminând într-o notă de subsol la prefața intitulată „Marin Preda, la Centenar” (p.11) „un soi de indiferență ori de inadecvare la ceea ce trebuia să însemne Centenarul Marin Preda”… Mai mult chiar, observă dl Stan V. Criste „nicăieri nu s-a vorbit despre «Anul Marin Preda», modalitate care să ilustreze, și în acest caz, o formă de respect față de valorile naționale.” Potrivită ar fi fost și „o ediție integrală de Opere”, sau „cel puțin o reluare și completare a seriei din colecția de tip «Pleiade», în trei volume, coordonată de Eugen Simion.” În concluzie, dincolo de marcarea în reviste literare importante a evenimentului (inclusiv trimestrialul de cultură „Portal-MĂIASTRA” de la Tg.-Jiu), „forurile și instituțiile culturale naționale rămân, încă, la Centenar, datoare la ceea ce înseamnă Marin Preda pentru cultura română.”

  1. MARIN PREDA. Omul și Opera, la Centenar” (Editura Aius, Craiova, 2022, 370 p.) este o culegere de articole, studii, eseuri, cronici literare, evocări, corespondență și interviuri, apărută prin grija istoricului și criticului literar teleormănean, STAN V. CRISTEA, secretarul de redacție al valorosului mensual de la Alexandria, care apare „sub egida Uniunii Scriitorilor din România.

Să reținem dintru început sensul tabletei inițiale Despre Marin Preda, semnată de D. R. Popescu, preluată de îngrijitorul ediției din volumul „Complexul Ofeliei” (1998): „Acum, după cum se observă de la o vreme, noi românii purtăm și jugul lui Marin Preda!/ Ferice țară și ferice limbă!… Căci fericiți vor fi în veci cei ce poartă jugul lui Eminescu, Sadoveanu, Rebreanu, Arghezi, Călinescu, Nichita, Sorescu – și jugul lui Marin Preda!”

Prima secțiune compactă a volumului, Anchetă literară, strânge, după criteriul alfabetic, nu mai puțin de 57 de intervenții/ evocări, găzduite de revista „Caligraf” în anul centenar, din iunie până în octombrie: Mihaela Albu, Adrian Alui Gheorghe, Paul Aretzu, Iulian Boldea, Mircea Braga, Marin Victor Buciu, Ion Buzași, Zenovie Cârlugea, Lucian Chișu, Iulian Chivu, Al. Cistelecan, Th. Codreanu, Sanda Cordoș, Bogdan Crețu, Daniel Cristea-Enache, Constantin Cubleșan, Titi Damian, Simona-Grazia Dima, Ana Dobre, Dumitru Aug. Doman, Eugen Dorcescu, Gellu Dorian, Mihai Duțescu, Cristian Fulaș, Horia Gârbea, Ștefan Ion Ghilimescu, Gheorghe Glodeanu, Dan Gulea, Săluc Horvat, Marin Iancu, Nicolae Iliescu, Florina Ilis, Gheorghe Jurma, Ioan Lascu, Ștefan Melancu, Andrei Milca,  Ștefan Mitroi, Florea Miu, George Motroc, Gelu Negrea, Olimpiu Nușfelean, Marian Odangiu, Nicolae Panaite, Antonio Patraș, Florentin Popescu, Vasile Popovici, Maria Postu, Adrian Dinu Rachieru, Nicolae Scurtu, Oana Soare, Cassian Maria Spiridon, Șerban Tomșa, Constantin Trandafir, Cornel Ungureanu, Geo Vasile, Radu Voinescu, George Vulturescu.

În totalitate, respondenții „anchetei” recunosc valoare incontestabilă a Operei unui clasic contemporan, făcând trimiteri și corelații cu scriitori români și străini. Unii l-au cunoscut pe scriitori, ba chiar lumea satului (teleormănean), constatând noutatea viziunii și scrierii, mai toți recunosc că avem a face cu un mare clasic al literaturii române contemporane pentru valorificarea căruia încă sunt multe de făcut. Noi înșine constatam în răspunsul la anchetă că, azi, după atâtea cărți apărute, între care cele mai documentate sunt de departe documentările ireproșabile semnate de dl Stan V. Cristea, lipsește din literatura noastră critică „Viața (și opera) lui Marin Preda”, o carte pe care istoricul și criticul literar amintit, care are toate datele, o poate realiza după cea mai completă formulă monografică. Iată ce scriam în răspunsul găzduit de revista „Caligraf” (Alexandria, Anul XXII, nr. 242, iulie, 2022), la ancheta revistei, inițiată de Stan V. Cristea – partea a doua: Marin Preda – Omul și opera, la Centenar (la care au participat: Zenovie Cârlugea, Theodor Codreanu, Daniel Cristea-Enache, Titi Damian, Săluc Horvat, Marin Iancu, Ioan Lascu, Florentin Popescu, Șerban Tomșa, Radu Voinescu. Intervenția mea era aceasta:

Lecția” lui Marin Preda

La împlinirea primului Centenar de la nașterea scriitorului (5 august 2022), Marin Preda rămâne, în ciuda tuturor contestărilor și „revizuirilor”… ajustătoare, unul din cei mai interesanți scriitori români, poate cel mai de seamă prozator din perioada postbelică. Omul și deopotrivă Opera s-au bucurat de abordări istorico-literare elucidând mare parte din aceste aspecte, iar ceea ce ar rămâne pentru un viitor apropiat ar fi multașteptata monografie „Viața (și opera) lui Marin Preda”, cam în felul în care în ultimele decenii scriitori de prim-plan precum Lucian Blaga (Ion Bălu, 4 vol.) și Tudor Arghezi (Mirel Anghel) au avut parte. Ca model, aș prefera o abordare precum a făcut-o cel din urmă monografist citat, adică o abordare pe etape/ perioade de viață, îmbinându-se „biografia” cu „opera”, totul însoțit de un aparat critic pe măsură și de un album foto-documentar reprezentativ.

Având în vedere volumele de până acum, unele reluate de mai multe ori în ediții „revăzute și adăugite”, cred că o asemenea lucrare ar putea fi dusă la bun sfârșit de istoricul și criticul literar Stan V. Cristea, cel care, în recenta ediție (a treia) a lucrării MARIN PREDA. ANII FORMĂRII INTELECTUALE (Ed. Aius, Craiova, 2022, 531 p.) lasă de înțeles că ar avea-o în vedere. Fără nicio tentă de a exagera, dimpotrivă, văzând lucrurile într-o lumină cât mai exactă, putem afirma cu deplină convingere că pentru dl STAN V. CRISTEA, istoric și critic literar meticulos și prob, nu există, în plan biobibliografic, vreo chestiune în legătură cu scriitorul Marin Preda, asupra căreia să nu se pronunțe în mod avizat și onest. Opera și mai ales viața Marelui Singuratic constituie de ani buni terenul unei cercetări asidue, grație căreia personalitatea umană și, implicit, dimensiunea scriitoricească a „celui mai iubit dintre pământeni”, ca să zicem așa, este dezvăluită până în cele mai mici gesturi, atitudini, manifestări, opțiuni, neîmpliniri, regrete…

Împlinindu-se, iată, un deceniu de la prima ediție a lucrării MARIN PREDA. REPERE BIBLIOGRAFICE (adăugându-i-se, în 2017, ediția a doua „revăzută și adăugită”), căreia i-au urmat alte și alte abordări la fel de interesante sub aspect documentar / informațional, mereu avute în vedere cu noi și noi date, precum: MARIN PREDA. PORTRET ÎNTRE OGLINZI (2015) și MARIN PREDA. ANII FORMĂRII INTELECTUALE (2016), aceasta din urmă cu noi ediții, revăzute și adăugite, în 2019 și 2022, despre care am scris și noi la timpul respectiv, putem realiza că ideea monografiei de care vorbeam se află deja in statu nascendi, în cadrul acestui vast șantier de cercetare istorico-literară. „Etapele” evocate documentar sunt „fundamentale” în devenirea scriitorului, implicând semnificații aparte, tocmai de aceea autorul insistă asupra lor, urmărind nu atât „interpretări” cât „derularea secvențelor din viața reală a scriitorului, cu tot ce implică ele în planul imaginarului românesc”, apelând la documente de arhivă, la evocările unor rude, colegi și scriitori, la propriile confesiuni și la romanele scriitorului însuși.

În altă ordine de idei, aș observa că tinerii noștri prozatori, cam răpiți de poetica metaromanului, ar avea multe învățat de la citirea cu atenție a prozei lui Marin Preda centrată pe tema autobiografică, în care sunt mereu prezente obsesia istoriei, a timpului, a felului cum acestea se răsfrâng asupra destinelor individuale, nelipsind racordarea la realitate cu implicații de filosofie etică, împreună cu registrul întreg de „auto-biografeme” ușor identificabile în „figura” psiho-comportamentală a protagoniștilor, indiferent că e vorba de „Moromeții”, „Marele singuratic”, „Intrusul”, „Cel mai iubit dintre pământeni” sau romanul autobiografic „Viața ca o pradă”…

„Lecția lui Marin Preda” încă e valabilă și în contextul literar de azi, iar pentru a înțelege exact cum stau lucrurile, aș aminti de evocarea lui Eugen Simion despre vizita la Paris a prozatorului, care, după ce a tot încercat o pălărie într-un magazin, renunțând până la urmă s-o cumpere, și-a continuat plimbarea prin metropola plină de vechile catedrale și clădiri monumentale, intimidante și copleșitoare pentru „țăranul de la Dunăre”, care nici acestea n-au reușit să-l impresioneze, pelerinul rotunjindu-și impresia cu o expresie neaoșă!… În locul lui, probabil, un intertextualist de azi, la modă cu „poeticile” occidentale, chiar transatlantice, uzitând de o recuzită întreagă (fragmentarism, ambiguitate, colaj cultural, fervoare diaristică, aluzie livrescă, dispoziția joculară, pastișa, parodia, autocitarea ironică etc.),s-ar zgâi și ar rămâne locului, ambetat de „parizianism” tel-quel-ist… Cam aceasta ar fi diferența între „opera care rămâne” (vizibilă, chiar populară) și snobismul insațiabil „meta-trans-postmodernist” (elitist și…anonim), care este ca o pilitură frământată din care nu prea rămâne nimic. Módele trecu așa cum vin, pe caii lor zgomotoși, sastisiți și legănați de iluzii, pretendenții ajung epuizați la judecata de apoi!

Deși nu s-a aflat niciodată într-un categoric con de umbră, Opera lui Marin Preda continuă să intereseze – nu cred că s-a spus ultimul cuvânt și acest fapt este încă departe. Constat că reeditarea punctuală a operei și exegezele / comentariile / interpretările continuă să incite conștiința literară. Marin Preda este un scriitor cu mare miză la publicul mai larg, prezent în manualele școlare, ecranizat, punct de referință în multe aspecte alte genului din ultima jumătate de veac, ba încă și mai mult, de la „Moromeții” (1955) încoace. Romancierul nu e „verosimil”, ci „veridic”, autor de roman ciclic autobiografic, literatura predistă e, aș zice, „copia” artistică a realității, față în față cu „Istoria” în date concrete, istorie  (cu aspectele ei „sublime” sau „tragice”) fără de care, vorba prozatorului, romanul se asfixiază.

Mărturisind că scriitorii nu sunt „sfinți” ci „conştiinţe ale colectivităţii naţionale”, adică o „sumă a virtuţilor şi a decăderilor noastre, şi nu suma unor concepte frumoase, dar moarte” (Imposibila întoarcere), Marin Preda este, prin opera sa, o mare conștiință literară a timpului său, deopotrivă urgentă, gravă, chiar tragică, și aceasta ar fi „lecția” de la care încă am avea multe de învățat, fie și în contextul acelei poetici postmoderniste, a metaromanului… (ZENOVIE CÂRLUGEA, Tg.-Jiu, în „Caligraf”, iulie 2022).

  1. 3. Dacă a doua secțiune, Studii, se bucură de semnăturile unor critic cunoscuți (Marin Iancu, Oana Soare, Ana Dobre), cea de Eseuri înmănunchează scrieri semnate de Aurel Maria Baros, Horia Gârbea, Otilia Sîrbu, Mircea Popa, Petre Isachi, Irina Petraș, Gheorghiță Geană, Nicoleta Milea, Lucian Chișu (sunt fie texte inedite, fie „în curs de apariție” sau apărute deja, prefețe în volume individuale ori colective, din ultimii ani). Interesantă și secțiunea de Cronici literare, cuprinzând texte semnate de Stan V. Cristea (la volume semnate de: Marian Ciobanu, Ioana Diaconescu, Mariana Sipoș, Eugen Simion, Marin Iancu), Delia Muntean (despre cartea lui Sorin Preda, „Moromeții. Ultimul capitol”, 2013), Titi Damian (despre „Marin Preda. Repere biobibliografice”, 2017), Marin Iancu (despre „Marin Preda. Anii formării intelectuale”, 2022). Cronica mea din „Portal-MĂIASTRA”, nr. 3/2022, la această carte din urmă a dlui Stan V. Cristea, nu a mai prins culegerea intrată, între timp, la tipar…

De un farmec aparte sunt Evocările semnate de Iordan Datcu, Florea Burtan, Ștefan Mitroi, Lucian Vasiliu, dar și Interviurile cu Al. (Sae) Preda, Sorin Preda și Mariana Sipoș, luate de Ștefan Mitroi (primul) și Gabriel Argeșeanu (celelalte două).

Volumul omagial este completat și cu o secțiune de Corespondență, în care întâlnim „Note despre epistolierul Marin Preda” de Nicolae Scurtu. Reținem și ilustrațiile color (portrete ale scriitorului, imagini cu Centrul Memorial „Marin Preda” din Siliștea-Gumești, coperțile unor cărți dedicate lui Marin Preda de Marian Ciobanu, Sorin Preda, Ioana Diaconescu, Mariana Sipoș, Eugen Simion, Marin Iancu, Ana Dobre, Stan V. Cristea).

Vom încheia comentariul nostru cu un gând despre cărți (în cazul de față: „bine cumpănită” – cinste cui a scris-o!) al lui Marin Preda, reținut de îngrijitorul volumului pe coperta a IV-a:

„Cărțile care sunt bune de la cap la coadă continuă să ni se pară niște miracole tot atât de mari ca și lumea însăși. Pentru că, într-adevăr, autorii unor astfel de cărți dețin secretul de a surprinde și de a eterniza un moment din viața unui om, a unei familii, a unei categorii sociale. E un secret și toate marile cărți sunt misterioase.”

 

Zenovie Cârlugea

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*