◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Ion Creangă, pe scena Teatrului German de Stat Timișoara

Teatrul German de Stat Timișoara are plăcerea de a vă invita la premiera spectacolului „Prostia omenească”, regizat de Simona Vintilă după povestea lui Ion Creangă.

De câte feluri e prostia? Cum se exprimă ea și cum trebuie întâmpinată? Și, mai ales, ce ne facem cu drobul de sare? Iată câteva din întrebările la care spectacolul „Prostia omenească” încearcă să găsească răspunsuri. Inspirat din povestea lui Ion Creangă și dedicat copiilor, textul, reinterpretat în limbaj modern, spune povestea unor elevi care pun în scenă, potrivit propriei lor înțelegeri, prin joc și joacă, faimoasele întâlniri ale călătorului plecat din satul natal, care se lovește pe drum de proști mai mari decât cei de care fugise. Un spectacol încântător, amuzant, sincer, completat de compoziții muzicale originale și întregit de încurajarea finală: „Prostia e omenească și poate fi corectată!”

Din distribuție fac parte Dana Borteanu, Daniela Török, Isa Berger, Tatiana Sessler Toami, Simona Vintilă, Harald Weisz, Radu Brănici și Richard Hladik. Mai mult, personalul artistic este compus din Rareș Hontzu – asistent de regie; Zsolt Fehérvári – decorul și costumele; Cristian Ienciu – proiecții și montaj video; și Alex Halka – muzică originală.

Simona Vintilă a absolvit în 2010 studiile de master în regie la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureş. A debutat pe scena TGST ca actriță în 1999, unde a semnat şi regia basmelor muzicale „Frumoasa şi Bestia”, „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” şi „Hänsel şi Gretel”, a musicalului „Sunetul muzicii” şi a spectacolelor „Grăsani în fustă” şi „Mai uşor cu bunicuţa“. De asemenea, a montat şi spectacole la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad („Blessed” şi „Alice în Ţara Minunilor”) şi la Teatrul Gong Sibiu („Vrăjitorul din Oz”). A fost prezentă în calitate de regizor la Teatrul Dramatic I.D. Sîrbu din Petroșani cu „Dragoste în zbor” și la Teatrul Gong din Sibiu cu „Ridichia cea uriașă”. Mai mult, a participat cu 2 spectacole independente la Teatrul Țache – „Audiția” și „Ghetto” (ambele semnate de ea) și la „One life show” (spectacol scris de Mihai Ignat). În plus, a apărut pe scena prestigiosului festival NONSTOP de la Chemnitz cu spectacolul „Botho Strauß meets August Strindberg”. În prezent este angajată la Teatrul German de Stat Timişoara.

Evenimentul va avea loc vineri, 14 decembrie 2018, de la ora 19.30, în sala mare a Teatrului.

Spectacolele au loc în sala Teatrului German și beneficiază de traducere în limba română.

ultimaora.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *