default-logo

Bansky susține transformarea închisorii în care a stat Oscar Wilde în centru de arte

Artistul Banksy s-a oferit să ajute la salvarea închisorii din Reading, unde a fost deţinut o perioada scriitorul Oscar Wilde, şi a anunţat că va scoate la vânzare stencil-ul folosit pentru a picta un zid al clădirii.

Obiectivul este de a transforma fosta închisoare în centru de arte. Este necesară suma de 10 milioane de lire sterline, preţul cerut pentru clădire. „Transformarea locului care l-a distrus pe Wilde în refugiu pentru artă pare perfectă”, a transmis controversatul artist. Bansky a mai precizat că interesul pentru Reading i-a fost stârnit atunci când a văzut în centrul oraşului 500 de metri neîntrerupţi de zid ce poate fi pictat. „Mi-am promis că voi picta acel zid înainte de a şti ce este. Mă pasionează acum”, a adăugat el.

Pe de altă parte, Ministerul Justiţiei afirmă că „termenul limită pentru oferte a trecut. Momentan, le analizăm pe cele pe care le-am primit”.

Matt Rodda, membru al Parlamentului pentru Reading East, a declarat că promisiunea făcută de artist este „un stimul incredibil” pentru campania de a salva clădirea fostei închisori, care e vizată de dezvoltatori. Iar Toby Davies, directorul artistic al Rabble Theatre din Reading, este de părere că ar fi „criminal” din partea Ministerului Justiţiei să refuze oferta artistului.

Artistul britanic Banksy a confirmat că desenul apărut la pe fosta închisoare din Reading îi aparţine.

Închisoarea Reading a fost în ultimii ani subiectul unei campanii controversate – numeroşi activişti au militat ca ea să fie transformată în centru cultural, şi nu să fie vândută pentru a fi transformată în clădire de locuinţe.

În această închisoare, Wilde a fost deţinut între 1895 şi 1897. El a descris-o în poemul „Ballad of Reading Gaol”, în care reflecta asupra brutalităţii sistemului penal victorian. Scriitorul a fost condamnat din cauza relaţiei sale cu lordul Alfred Douglas.

Închisoarea a fost abandonată în 2013 şi scoasă la vânzare de guvern în 2019. Între starurile care au susţinut proiectul cultural s-au numărat actorii Kenneth Branagh, Natalie Dormer şi Judi Dench.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.