Cu dalta creației divine șlefuiesc definițiile mamei. Peste timp, ochii ei blânzi veghează de parc-ar fi două stele umezite de umbra unei lacrimi. Șoaptele muzicale răsar în inimile copiilor ca niște triluri de privighetoare desprinse din sufletul plin de-oblăduire. Vântul din Nord arde-n povestea de dor, inspirată de vorbele catifelate ale mamei. În preajma ei, pericolele vieții se dispersează ca o ceață târzie de primăvară. Lângă mama, durerile se topesc în neuitate povețe, iar neîmplinirile capătă consistența Desăvârșirii. Spaimele nopții, coborâte de pe cărările sinuoase ale vieții, sunt alungate pe ulițele pustiului, iar blândețea mamei se-așează pe pleoapele cuprinse de plumbul nestăvilitului somn.
Mama este oaza de puritate în care ne refugiem uneori cu sufletele ciuruite, hărțuite și hăituite de încercările întâmpinate pe drumurile întortocheate ale Libertății scăpată din cuibul părintesc. Ne reîntoarcem acasă, la mama, sau la amintirea mamei, pentru câteva secunde rupte din răceala nemuririi. Suntem mereu grăbiți, cu lacrimi în ochi ne despărțim de mama, din inima căreia curg nesfârșite și sfâșietoare fluvii de iubire, asemenea unor toporași renăscuți din pământul obișnuit cu plânsul.
Mama este ca o catedrală în care ne așezăm genunchii zdreliți de umilințele clipelor efemere. Nicăieri nu găsim izvorul dulce-al cuvintelor de îmbărbătare sau de dojană, decât în lumea luminată de dragostea și iertarea de mamă. Ochii mamei sunt primele ferestre deschise spre universul ei interior, din care ne hrănim la început imaginația nedefinită a copilăriei. În ochii mamei, câmpiile necunoașterii capătă înțelesuri asemănătoare florilor răsfirate pe umerii dealurilor îndepărtate, brodați cu zăpezile primăvăratice ale iernii.
Mama este cuvântul magic pe care-l rostim în cele mai dificile momente ale trecerii prin jungla existenței. În fața mamei ne revărsăm toate durerile, neîmplinirile și clipele de singurătate, care se preschimbă-n faguri de miere. Nevinovățiile noastre le-așternem la picioarele ei, iar adevărurile renasc din imaterialitatea acuzațiilor nemiloase abătute asupra noastră de Răutățile, care trăiesc în lume ca niște păsări sau animale de pradă.
Mama este lumea fără frontiere a Bunătății, întruchipată-ntr-un zâmbet suav. Furtunile supărării se liniștesc când glasul ei răsună ca un cântec de leagăn nepământean. Mama este o poartă deschisă spre miracolul întrupării scânteii divine. Mama este o nemaipomenită grădină plină cu milioane și milioane de flori revărsate-n lume prin mesagerii nevăzuți ai semințelor primordiale.
Mama este frontiera palpabilă, care desparte lumea pământeană de lumea mirifică a îngerilor și-a leagănului întrupării omului în prima casă divină. De Ziua Mamei îi dăruim cele mai neasemuite briliante nefirești desprinse din inimile noastre cuprinse de mirajul nemuririi. De Ziua Mamei am vrea să-i oferim o picătură de nedespărțire, din elixirul parfumat al tinereții și vieții fără de moarte.
Femeia este poarta deschisă spre miracolul nașterii vieții și iubirii. De-a lungul veacurilor: poeții, pictorii, romancierii, compozitorii… au reușit să o imortalizeze în cele mai subtile și originale creații artistice. Pentru unii femeia este o enigmă, un miraj, motiv de inspirație profundă… în timp ce pentru alții femeia este întruchiparea Bucuriei de a cunoaște iubirea adevărată desprinsă din Edenul primordial. Ipostazele femeii sunt: imprevizibile, dramatice, drăgăstoase, tumultoase… de o mare diversitate emoțională și comportamentală. Poți să trăiești împreună cu ea în lumea extazului, fie și temporar, sau poți să simți gustul amar al disperării dragostei neîmpărtășite sau neîmplinite.
Femeia este: ca un nufăr alb sau un crin regal, o orhidee, un ghiocel, o gladiolă, ca un câmp cucerit de flori sălbatice, ca o Lumină nefirească revărsată peste sufletul tău pribeag, aflat în căutarea mult așteptatei Iubiri. Nimic nu se compară pe pământ cu iubirea sinceră interioară a unei femei îndrăgostite. Iubirea ei se aseamănă cu un diamant magic transparent, care are nenumărate fațete fermecătoare. Femeia iubită este ca o planetă miraculoasă fără de: durere, lacrimi, regrete, frică, tristețe sau dor. Niciun bărbat nu trebuie să se lase cuprins de spaimele Geloziei, când o femeie îi dăruiește iubirea ca pe o nestemată desprinsă din grădina nemuritoare dominată de Cupidon.
Bărbatul, care nu știe să prețuiască acest Dar neprețuit îl va pierde și va cunoaște trăirile amare ale singurătății regretelor răsărite dintr-o iubire ciopârțită de trădare și violență. Alte iubiri nu mai au loc în inima femeii, care iubește pentru prima dată un bărbat. El reprezintă pentru ea toate drumurile deschise către castelul siguranței fericirii conjugale. Ea are nevoie de protecția Gingășiei iubirii, dăruită cu sfințenie sufletului pereche. Se spune că este ușor, uneori, să câștigi trupul unei femei, dar foarte greu e să-i câștigi dragostea ei. Unii trăiesc din iluzii și confundă pasiunea dorințelor carnale cu iubirea, dar se înșală amarnic, iar decepțiile se abat asupra lor ca un roi de viespi. Miracolul iubirii e ca partitura unui vals nemuritor, în care trupurile și „sufletele pereche” se contopesc într-o armonie fascinantă a imponderabilității sentimentale, intraductibilă în cuvinte omenești.
Femeia-mamă dăruită familiei este ca o leoaică, o eroină pregătită în orice moment să-și apere cu propria viață dragostea și copilul ei. Trecerea anilor nu poate ofili iubirea statornică, din sufletul ei, așezată-n vaza plină ochi cu apa vie a Nemuririi. Vibrațiile iubirii interioare se regăsesc în muzicalitatea cuvintelor pătimașe rostite într-o seară de primăvară. Ea este copleșită de parfumul discret al florilor revărsat ca o cascadă domoală din pomii înfloriți. Un bărbat adevărat știe să apere o astfel de iubire în fața tuturor scenariilor Vieții și a necruțătoarelor ispite pasagere. Personalitatea iubirii nevinovate nu trebuie să fie terfelită niciodată de cuvinte bolovănoase, care iscă lacrimi fierbinți de durere și nesfârșite regrete. Femeia este tărâmul fertil al vieții și speranței într-o dragoste copleșitoare, hărăzită să trăiască și dincolo de moarte… În ziua de 8 Martie, nu te poți ascunde de freamătul Iubirii sincere, de măreția Ei, nici măcar într-o scoică părăsită pe malul Mării sau pe o insulă pustie bântuită de durerile blânde ale Dorului.
Dumitru Țimerman / președinte Filiala UZPR Satu Mare