default-logo

Ion Cuzuioc și Haikuul său! (Reflecții pe marginea volumului „Ochiul de veghe” de Ion Cuzuioc)

    Haikuul este armonie între formă, de obicei 5-7-5 silabe, și conținut, de obște, natura înconjurătoare.

   Armonia în cuvinte puține face din Ion Cuzuioc, dincolo de ambiția de-a fi într-un șir nesfârșit de oglinzi, tot altfel și-același, un haijin, un solitar. Oglinzile în care se vede sunt poemele altora, cuprinse în cartea sa „Ochiul de veghe”, apărută la Chișinău în anul de la Hristos 2020. Specificăm anul creștin, fiindcă din toate poemele /oglindă, ca o floare de cireș înflorit lângă o floare de vișin, seamănă, dar este cu totul altceva (albinele sigur știu diferența!) și toate poemele sale sunt la fel de umile, adică simple, puternice, cum și cele alese.

    Cartea sa este și un tratat de poezie, fără vorbe de critic, doar prin exemple. Spre a fi înțeles, e la fel cum pe o tarabă sunt expuse mărțișoare, dar fiecare cu un alt simbol, o altă diafanitate a lucrării. Cine citește / ia mărțișorul/ întregește povestea cu tot ce știe din orizontul său cultural, uneori doar bănuit.

   Iată, spre exemplificarea celor de mai sus două poeme de Cristina Ailoaie, loc și timp precis, alături de două replici, total altceva, la fel cum aș spune eu, Florin: E primăvară!, având în minte un întreg conținut care-mi susține afirmația și altfel este pentru soția mea, Maria, aceeași afirmație: E primăvară! 

   Cui aparține propoziția?  La nici unul, afirmația este a îngerilor care ne-au dictat-o și a celor care ne-o ascultă și ne-o înregistrează, văzuți, cei dragi de-aproape, nevăzuți, cei existenți lângă noi.

Spune Cristina Ailoaie:

”Ploaie măruntă-/ la fereastra vădanei/ două flori uscate.”

”Copiii sărmani -/ bunica n-are bani/ de înghețată.”

     E vară. Femeia e-n puterea vârstei. Ea și cel care a fost au devenit două flori uscate. Ploaia, deși e înceată, ușoară, măruntă, nu poate trece dincolo de fereastră, să înverzească sufletul ars. Și totuși …Vădana privește pe fereastră…

     E vară. Bunica se bucură de nepoți, fiindcă este cu ei la plimbare. Bucurie tristă. Din căldura ei sufletească nu poate oferi mai multă bucurie copiilor. Dar ei știu că dacă ar fi toți, oleacă mai avuți, ar fi niște bani și pentru câte o înghețată fiecăruia.

 Noi, cititorii, vedem aceste stampe de viață și spunem: Nu trebuie să scrii mult,  spre a fi zugrav de sentimente, adică poet. Și Cristina Ailoaie dovedește a fi.

    Ion Cuzuioc:

„Noapte ploioasă -/ în curtea vădanei/ grindina cât ouăle.”

„Bătrânii sărmani -/ feciorul peste hotare/ numai răspunde.”

    Femeia, singură cu tristețea ei, ascultă ploaia. Și brusc-grindina! Singurătății, insomniei i se adaugă o altă supărare: distrugerea celor din ograda ei, flori poate, legume poate, câțiva butași de vie puși de fostul gospodar să fie de la poartă până la intrarea în casă…

    Altunde, singurătatea este amplificată de dorul căruia nu i-se răspunde, deși feciorul, poate, ca la mine, medic în Franța, ori poate cu alte funcții, sau doar plecat învins de griji să muncească la alții (din cauza ”netrebnicia administrației comunale” sintagmă eminesciană dintr-un proces verbal despre situația unei școli și a unui învățător sărman dintr-un sat moldovean la anul 1875…), poate chiar învățătorul ori profesorul din sat sau oraș, municipiu, fie el și Capitala …Feciorul este așteptat… măcar să vină prin scrisori, prin internet… Feciorul poate fi și fiica, Ramona, fata ajunsă în funcții mari prin Republica Sud Africană sau Tanzania, iar bătrânii, locuitori ai unui sat moldovean… 

    Cele patru haikuuri pot zugrăvi, prezența, descriere în 17 silabe situații de oricând, de oriunde, a unei femei, a unor copii, a unei bunici, a unor părinți cu fii plecați ”peste hotare”, uneori acestea fiind în alte lumi, mai bune…

   Mai spun că Cristina Ailoaie descrie o scenă precisă, aici, acum, iar Ion Cuzuioc lărgește filmul, ducându-l în preajmă, ușor-ușor dincolo de geam, dincolo de curte, dincolo de oraș, dincolo de hotare…, ambii autori reușind haikuuri perfecte.

      Volumul lui Ion Cuzuioc „Ochiul de veghe” cuprinde opt haikuuri pe pagină, având 101 pagini cu haikuuri, deci în total 808 poeme, din care 404 aparțin poetului-medic (48 cărți de literatură, cuprins în peste 200 de antologii, 16 dicționare literare, în ”n” reviste, fără a socoti lucrările în domeniul medical/ treaba specialiștilor din domeniu. Ce-mi place la el este și faptul / pe lângă literatura ăstei cărți/ că a fost absolvent la Universitatea de Stat, de Medicină și Farmacie „N. Testemițeanu” Chișinău, (unde a studiat și fiu-miu Mircea), a fost și medic, chiar și șef de secție la Călărași, oraș din Republica Moldova/ Moldova de dincolo de Prut/ cum și eu am fost un șef, dar la o fabrică din județul Călărași/ din Bărăganul Dunării, prieten și cu cărturarii, inclusiv medicii, din Municipiul Călărași, înfrățit cu fratele oraș din Moldova răsăriteană.

Frați răzlețiți –

vinul de Moldova

îi încălzește…

     Florin Grigoriu

   Vom cita din carte 10 autoare de nota 10 și tot zece poeme-oglindă-înrămate-n aurul prieteniei, de Ion Cuzuioc (punctul 174 va fi pentru 7 autori, 7 poeme +7 ale autorului cărții, 7 fiind număr prim), tot alfabetic cum sunt și în volum- paginile 6-22.

Andra Andronic:

”Oră târzie -/ frunzulițele reflectă/ lumina lunii.”

    Scenă de primăvară. Frunzulițele pot fi și niște copii jucându-se încă de-a ascunsa.

Cristina Angelescu:

”O nouă vară -/ cu aceeași mirare/ gustul de fragi.”

Nimic nou sub soare, bucuria și mirarea coexistând. Poemul creează o nouă stare de bine.

Cristina Apetrei:

”Noiembrie gri -/ între noi doar lumina/ crizantemelor.”

 Haiku de dragoste subînțeleasă. Contrast de culori. Subtil exprimată raza care leagă îndrăgostiții, puntea de lumină și de parfum, dincolo de griul anotimpului din lumea înconjurătoare.

Mihaela Băbușanu:

”Ajun de Crăciun -/ sufletul meu pustiit/ în trenul de Iași.”

   Uneori, pentru unii oameni sărbătorile sunt triste, necazurile neținând cont de evenimentele umane. Și totuși e Ajunul Crăciunului. Poate că sufletului îi sunt păstrate câteva bucurii viitoare. 

Cecilia Bârcă:

”Din nou bogată -/ plină de pere coapte/ creanga din geam.”

Gabriela Beldie:

”Noapte de vară -/ mireasmă de liliac/ între noi și cer.”

Henriette Berger:

”Întins la umbră -/ eu și cerul despărțiți/ de un măr în ram.”

Interesantă aliterația. De foarte multă vreme, un măr dăruit de pe un ram ne-a îndepărtat cerul…

Ana Bezem:

”Gerul Bobotezei -/ lângă copil pisica/ începe să toarcă.”

Dincolo de gerurile naturale și social-politice familia trăiește cu căldura ei și a ființelor din prejmă. Totul este așa cum este și noi în ființa existenței a toate.

Oana Aurora Bezem:

”Noapte cu viscol -/ lătratul câinelui/ pe tonuri grave.”

   Câinele casei este un paznic bătrân, credincios. Lătratul lui este un semn că trăiește și nu poate fi învins de viscol. Stăpânii, gospodarii pot dormi liniștiți. Vine ziua și toate vor fi în ordine.

Doina Bogdan Warm:

”Descurc firele -/ fiecare mărțișor/ cu povestea lui.”

    E vremea amintirilor. Lăsăm poveștile să ne înconjoare.

  Haikuul nu exprimă direct unele lucruri. Adesea el le sugerează, prin simplitate, discreție, vorbind de alte lucruri. Nu trebuie să încărcăm poemul cu multe vorbe și nici cu figuri de stil, însăși lipsa lor fiind o stare de emoție.

Gabriel C. Alexe:

”Pe flori de cireș/ albine în miez de-april-/ stup imaculat”

Abuz de epitete plus un dublu kigo/ flori de cireș= april și un dublu accent de culoare/ florile sunt albe=imaculat.

Poemul ar putea fi lucrat, ceva în genul acesta: Pe flori/ albine-n miez de-april -/ un nou stup.

    O imagine frumoasă: ”lacrima lunii umple ochiul iazului”, într-un tristih/ deci nu este haiku!): cer de iunie -/ lacrima lunii/ metaforă / umple/ personificare / ochiul iazului/ metaforă/ plus că iazul este un loc nu prea mare, un ochi de apă, iar ochiul iazului ar fi locul luminat de lună. Poemul într-un vers ar putea folosi imaginea frumoasă, adăugând un determinativ/ un epitet, spre a fi versul de 13 silabe cu o cezură, eventual cu titlul HAIJINUL: Lacrima lunii umple ochiul iazului trist. 7/6.

Toate variantele aparțin poetului, eu doar am intervenit pe materialul lui, ca un croitor la proba a II-a.

Corneliu Traian Atanasiu: 

”Udând grădina -/ iarba se pleacă și se/ nalță mai zveltă.”

   Moment bine surprins de mulțumire pentru un om iubitor de plante. Grădina creației trebuie ajutată, spre a fi mereu mai înălțătoare.

Sorin Toma Boc:

”Pescăruși în zbor -/ bărcile pescarilor/ în așteptare.”

    Fiecare cu pescuitul său, ori cu zborul său, la vremea lui.

Constantin Broșu:

”Răsună valea/ de chemarea cucului -/ sărutul din zori.”

     Cine? Unde? Ce? Acestea sunt întrebările haikuului, la care poetul răspunde, prin cinci substantive, știut fiind că haikuul este un poem substantival, cu acțiune acum (un verb la prezent), sugerând mult în puține vorbe (sărutul din zori este o dovadă de dragoste statornică a celui care pleacă la muncă).

Ion Cuzuioc:

„Motanul torcând -/ tablou de iarnă lângă/ soba fierbinte.”

    Tablou casnic/ motanul și soba. Tablou de iarnă-paradox, o pictură care este pe un perete de lângă sobă, dublă determinare pentru anotimp. Și dacă în tabloul de pe un perete este un alt motan și o altă sobă?…Timpul se toarce de către motanul năzdrăvan. Prințul așteaptă primăvara…

”Oră târzie -/ florile pe fusta fiicei/ își iau zborul.”

    La propriu, întunecându-se, florile nu se mai văd, se estompează în cenușiu, apoi în negru. La figurat, poate că este o scenă de iubire pătimașă, o poetică deflorare. Oricum ar fi, fluturii imaginației mele poposesc pe fusta frumoasei fete, de peste 18 ani… și-și iau zborul…

„Din nou toamnă -/ fără mirare/ soțul beat.”

     Pornind de la o imagine de vară, se ajunge la o nouă toamnă, dar fără nici o noutate, soțul/ din senryu/ este din nou beat. E bine că nu sunt mai mulți soți, ci doar unul dintre comeseni. Dar, dacă se întoarce de la povarnă, de la facerea rachiului, este un lucru normal. 4-5-3=12 silabe

Și deoarece suntem într-o oglindă, altă reflexie în altă oglindă (a mea): Din nou toamnă -/ cu-același alean/ soțul beat cântă. 4-5-5= 14 silabe.

„Toamnă cu fulgi -/ paltonul bunicii/ mâncat de molii.”

    Bunica, datorită vârstei, a uitat a pune pelin între lucruri, inclusiv în palton. Dar, oare, dacă punea, moliile politice nu i-ar fi mâncat pensia/ îmbrăcămintea/ hrana în prag de toamnă?

    Tot aici, pe pagina 9, lângă cele patru haikuuri de autoare, un haiku vizual-auditiv al unui autor / tot Ion Cuzuioc/ trăit în universul rural, deci poem autentic, unicat în lumea haikuurilor:

„Căpița de paie -/ chițcăitul șoarecilor/ sub clar de lună.”

„Grădina în rouă -/ iarba se scaldă și/ sclipește la soare.”

    Frumusețea trăiește prin ea însăși, dar și prin cel care știe să vadă sclipătul ei. 

„Sărbători de suflet -/ în tren și pe corabie/ călătorind în doi.”

    Deși sunt în două mijloace de transport diferite, sărbătoarea unește două peroane, în gândurile lor călătoare. Împletire între concret și abstract în unsprezece cuvinte.

„Toamna la țară -/ bunica bea ceai/ și tata tot bea.”

   Fiecare cu plăcerile lui și cu toamna lui …Tot – accentuează momentul.

„Vara pe imaș -/ tot mai moale și caldă/ iarba de sub noi.”

    Mă opresc de-a comenta, fiind în post…

„Culcat pe iarbă -/ o turmă de oi paște/ în jurul meu.”

      Comentariul meu este: ”Cin-le paște, le cunoaște.”

„De Bobotează -/ cu pojghiță agheasma/ până acasă.”

   Frigul cât mai năprasnic și pojghița lui din lucruri și ființe va fi învins odată ajunși sub icoana căldurii și credinței familiei sfinte.

„Noapte ploioasă -/ un câine vagabond/ scheaună la ușă.”

   Eu aș îndepărta ”vagabond”, scurtând poemul la 5-3-6, în loc de 5-6-6 silabe, lăsând cititorul să adauge ”vagabond”, ”mic”, ”neobișnuit a sta afară”, ”alb”, ”flămând”, ”uitat”, ”de pripas”…

„Cântul cocoșului -/ stăpânii casei dau/ drumul la câine.”

    Or câinele e prea voinic să-i dea drumul un singur copil, ori nu vor să vină cei anunțați de cocoș… Sau poate că a fost pedeapsa destulă pentru câine…

„Despletind părul -/ toate amintirile/ pe perna de puf.”

     Nu voi comenta, gândindu-mă la o femeie de demult pieptănându-și părul negru, împletit în cozi, când i-am dat mărțișorul, ah, inima mea…

Tot din cartea lui Ion Cuzuioc, „Ochiul de veghe, (replici haikuiste)”:

   ”De Sfântul Ion –

în numele tatălui

încă un pahar.”

Vasile Conioși-Mesteșanu

 

”de rit vechi și cel nou –

Sfântul Vasile cinstit

la moldoveni.”

Ion Cuzuioc

 

    Ion Cuzuioc pune altfel în montura textului său o idee, realizând, ca mai sus, un text propriu, cu o altă strălucire. Nu o parodie, nu o critică literară, ci o altă bijuterie, haikuul fiind- de sine – o bijuterie lirică.

Aduc din cartea autorului Ion Cuzuioc, alte două poeme, existente la pagina 76, cartea suportând un studiu aprofundat (parcă aș dori să-l fac, dar dacă nu va fi, socotiți rândurile acestea un început dintr-o carte dorită, a subsemnatului, lângă alte multe dorințe)

”Prima ninsoare –

mama cerne mai cu spor

făină de grâu.”

Cristina Oprea

Bucuria primei zăpezi se împletește cu dorința de-a da bucurie celor care vor mânca din coptura ce va fi. Imaginile vizuale sunt puternice. Este un haiku de zile mari ale autoarei. 5-7-5, formă clasică, kireji, anotimp, adevăr propriu, văzut, nu imaginat, nu cules din cărți, fără figuri de stil, o clipă doar, exterior-interior, oriunde ninge.

Și replica, total cu o altă decantare de cuvinte, cu o altă încărcătură sentmentală, ușor ghidușă, tot alb pe alb-pictură a clipei, de Ion Cuzuioc:

”Prima ninsoare –

în voal de mireasă

fetele mamei.”

Presupunem, ca o continuare a poemului de Cristina Oprea, că fetele profită de munca mamei, de atenția ei către cernut și fac ceea ce-și doreau de mult, să cotrobăiască într-un scrin (au mai făcut-o?) și să se îmbrace cu voalul păstrat. Este un alt moment, altă secvență de film.

Fiindcă amândouă poemele / de fapt toate patru citate,/ sunt de antologie, vă rog a găsi și alte înțelesuri, pentru că totdeauna poemul reușit are, ca diamantul, mai multe lumini.

                                                     ***

     În grupa hijinilor isteți îl găsim și pe poetul din Chișinău, Ion Cuzuioc, în cartea sa „Ochiul de veghe”, Editura Ideal, Chișinău, 2020, unde pe un poem aflat pe internet, cred, brodează altul. 

    Istețimea construcției și talentul jocului de cuvinte, a paradoxurilor, a posibilităților nelimitate ale limbii române, dovedit și în cele de mai sus, dar și în creația epigramiștilor, din cele mai vechi timpuri până-n epoca noastră, (un exemplu din folclorul maramureșean, un distih, o țâpuritură: ”Comunismul n-o muritu,/ Numa un ceas s-o odihnitu!”) apare și în unele tristihuri și haikuuri de Ion Cuzuioc. Cităm:

”Nicio mișcare -/ tremură un șoarece/ în ochii mâței.”

      Mirela Brăilean

    Poem vizual, real, adică văzut. Contrastul între a fi și a nu fi este interesant. Nimic nu strică peisajul. 5-7-5, 4 substantive. Haiku perfect.

„Volens nolens -/ pe mâna tremurândă/ inelul de logodnă.”

      Ion Cuzuioc

Ușor umoristic, poemul are 3 substantive, 4-7-7 silabe. Haiku ușor explicativ (vreau-nu vreau e aproape de tremurândă, nu de emoția dată de exemplu de: Zi de aprilie -/ pe mâna tremurândă/ inelul de logodnă.

”Vrăbii ciripind/ printre stropii de ploaie -/oare ce-și mai spun?”

      Olga Duțu

Interesant moment din natură. Interogația aparține celui ce surprinde clipa. Schimbarea, întrebarea rămâne făr-de răspuns. Natura își are tainele ei. 5-7-5 + strălucirea momentului = haiku

„O barză ciugulind/ bulbuci din băltoacă -/ ce-o fi crezut în ea?”

     Ion Cuzuioc

Puțin forțată întrebarea. Versul trei nu pare din acest moment, fiind la trecut. 

”Avioanele-/ pe cerul României/ salută țara.”

       Olga Duțu

    Poate autoarea a văzut avioanele în zi de paradă, poate de ziua națională. Ori poate sunt avioane care se întorc cu cei plecați pin alte țări și întorcându-se sunt bucuroși, care bucurie se transmite și obiectului ce mi-i transportă. Așa aș vrea să cred.

„Mesaj de pace-/ ciripit de porumbei/ pe turla bisericii.”

       Ion Cuzuioc

    Haiku. Liniștea exterioară, dată de ciripitul de porumbei (ei gurluiesc), de biserică/ exponent al liniștii interioare, dată de credință și de eufonia vindecătoare a rugăciunii, de aura ei, se împletește cu simbolurile –porumbeii – ai păcii, porumbelul/ hulubul/ Duhul Sfânt/ ființă-neființă/ altceva decât omul/ energie a-tot-ființătoare ”și s-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria”, spune Crezul de la Niceea, al Sfinților Părinți, unde au fost și ierarhi de-ai noștri, dacă nu cumva toți erau din neamul nostru risipit în tot arealul Mării Getice și Mării Mari/ Mediterana.) 

”Crengi de liliac/ încărcate cu flori albe -/ de zăpadă.”

       Olga Duțu

 Paradoxul dă bine acestui haiku. Aparent era primăvară, dar versul trei afirmă clar  – e anotimp de iarnă. Feeria, frumusețea aparține oricărui anotimp, mai spune haikuul. E natura, în toată frumsețea ei, dincolo de om.

„Sâsâiacul din grădină/ plin cu porumb -/ aurul toamnei.”

      Ion Cuzuioc.

 Explicativ în versul trei, prin metaforă, poemul/ haiku fără îndoială/ ar fi fost mai împlinit fără sintagma des folosită.

”Toamnă târzie-/ în leagănul din curte/ se-așează bruma.”

      Mona Iordan

Un haiku de zile mari. Tristețea umple leagănul, cândva plin de bucuria copiilor. 

„Toamnă târzie -/ în grădina mamei/ răsare pătrunjelul.”

      Ion Cuzuioc

    Dacă mama vede pătrunjelul, se bucură de toamnă și poate-l culege, adăugând rezervei din cămară nou săculeț de frunză uscată.  Dar dacă mama nu mai este, cum mama  în satul meu din Moldova, rămâne doar gândul trist că nu-l pot culege, eu, fiul risipitor.

    Acest ”răsare pătrunjelul” este dincolo de timp.

    Chiar dacă repetă vremea, momentul văzut este altul, propriu haijinului Ion Cuzuioc. 

”Sărutul tainic -/ prințul s-a dovedit a fi/ doar un broscoi.”

      Ildiko Juverdeanu

    Aluzia la basmul cunoscut este bine țesută în pânza haikuului. 

„Primul sărut -/ logodnicul s-a dovedit/ un papă-lapte.”

Ion Cuzuioc

    Textul este un tristih. Nu este haiku fiind la timpul trecut, iar haikuul trebuie a oglindi fulgerul, starea unei clipe, a unei revelații instantanee. Expresia ”este un papă-lapte”, nu este o expresie aici, acum, ci o expresie de durată. În haikuul anterior, determinarea este clară, la un moment dat prințul s-a dovedit a fi un broscoi, poate chiar imediat după sărut…”broscoiul” orăcăind, lăudându-se…

”Citind un roman -/ în mâna maestrului/ o margaretă.”

     Ildiko Juverdeanu

    Peisajul-clipă este limpede, iar determinările clare. În plus, aluzia la romanul lui Bulgakov este de zile faste. Un haiku-emblemă pentru poetă.

„Piesa montată -/ pe scena regizorului/ doar Margareta.”

      Ion Cuzuioc

Nu-i același lucru ca mai sus, dar afirmând că pe locul acțiunii este ”doar Margareta” , îndată îmi dau seama că este ceva în neregulă: lipsesc ceilalți actori, lipsește viața estetică, este doar o femeie, poate femeia de serviciu, care mătură scena, poate o actriță favorizată de regizor… Poem al deriziunii, al singurătății, haikuul acesta este un poem reușit – transmite o stare.

     La mulți ani, mărțișoare tuturor, din cuvinte, inclusiv scriitoarelor și scriitorilor de haiku, de cronici la cărți cu și despre haiku, cititorilor și cititoarelor și dragostea lui Hristos pentru noi toți, inclusiv pentru acei plecați întru tărâmuri veșnice.

  Florin Grigoriu,

Prim Vicepresedinte al Societății Scriitorilor Români, 

                                                                               București, România

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.