Doamna GENOVEVA LOGAN (soția regretatului brâncușiolog Ion Pogorilovschi, 1938-2009), laureată a Academiei Române pentru contribuția la Tratatul de psihoecologie și a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea unor romane de mare complexitate tematico-ideatică și stilistică, unele reluate în formele inițiale necenzurate (Idolii peșterii, 1969, 2012; Alergie, 1973, 2008; Fără identitate, 1982, 2007; Pentru toate vine o zi, 1986; Văzând și făcând, 1993). În 2010 i-a apărut și un volum de versuri, Urme, apoi, în 2012, volumul de proză scurtă bilingv Puterea celor lipsiți de putere / Ilpoteredeisenzapotere, iar în 2018, volumul de dialoguri cu Carmen Brăgaru, Între umor și înstrăinare, în care observasem, într-o cronicărelevantă, completarea profilului uman și scriitoricesc, prin maieutica amplului interviu ce i s-a luat, al uneia dintre personalitățile literaturii române de azi rămasă multă vreme în conul de umbră al propriei modestii și adusă în actualitate nu numai cu bogata și dramatica experiență de viață dar și cu o operă remarcabilă, ce se dovedește, iată, destul de rezistentă în timp.
Poate ar trebui să amintim, pentru o mai bună înțelegere a acestor „empatii”, faptul că dna Genoveva Logan a fost una din victimele regimului dictatorial de tristă amintire, care în 1980, în cadrul „Meditației transcendentale”, a dispus discreționar de soarta unor oameni, desființând intempestiv Institutul de cercetări psihologice: „Nu aveam voie să mai lucrez în cercetare, învățământ sau alte domenii unde să-mi folosesc atestatele de studii sau specializări. Nu mai aveam dreptul să public, să călătoresc în afară, să beneficiez de continuitate și vechime în muncă și tot așa. Aveam voie să lucrez doar a muncitor necalificat, dar nici asta nu se găsea, nu voia nimeni să se lege la cap cu povestea noastră. Pe de altă parte, conform legilor de atunci, a nu avea un loc de muncă însemna să fii considerat delincvent, sub acuzația de vagabondaj și parazitism social. Așa că primeam săptămânal vizite la domiciliu din partea secției de poliție – soțul meu fiind și el implicat în acest coșmar…” (O luare-aminte cu Petre Țuțea)
EMPATII (Limes, 2019, 240 p.) este o culegere de eseuri, evocări, articole, „lecturi recreative”, ecografii și interviuri (Partea I) și de Texte inedite (Partea a II-a): proze scurte, capricii, fragmente de romane inedite, piesa într-un act „pentru scenă turnantă” Efectul Placebo, și câteva „stenograme” despre Basarabia regăsită sau despre Arhei în rezonanță.
Să remarcăm, de la bun început, conținuturile pline de interes într-o „punere a problemei” destul de originală și captivantă chiar, mai ales că aceste consemnări vin din interior, dintr-o experiență trăită, autentică, netrucată, cu destule elemente de noutate și inedit documentar.
Finețea și profunzimea reflecțiilor eseistice (atunci când scrie despre „Criza valorilor lumii contemporane” ori despre „fugile” lui Brâncuși, „cioplitor și izvor de metafore” sau despre „Copacul lui Noica”), autenticitatea și aplombul unor evocări, devenite iată amintiri (Grigore Vieru, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi și Ion Pogorilovschi, Augustin Buzura, Dumitru Irimia, Gabriel Stănescu, Leonida Lari, Petre Țuțea) sunt trăsături ale unor rememorări pline de faptul trăit aducător în pagină de multe clarificări pe latura psiho-comportamentală, a unei vii portretistici. Am adăuga la acestea convorbirile „în două etape” cu pictorul Mihail Grecu, maestru emerit al artei din Republica Moldova (la care participă și Ion Pogorilovschi), precum și interviul cu D. I. Suchianu la 88 de ani, realizat împreună cu criticul de artă Constantin Popescu, publicat în „Almanahul literar, 1983”.
La secțiunea Eminescu, sunt comentate „avatarurile unui centenar” („cel mai important eveniment cultural al anului 1989”, controlat de Departamentul Securității Statului, Direcția I, prin adrese cu indicativul „Strict secret”, privind acțiunile prevăzute și editarea „operelor complete”, îndeosebi a jurnalisticii, care ridica atâtea probleme, cu „mobilizarea masivă a fraților moldoveni” din Basarabia, Nicolae Dabija și Grigore Vieru) și „Eminescu sub auspiciile sacrului”.
Ne-a reținut atenția și secțiunea Lecturi recreative, cu comentariile pe seama unor cărți, materiale publicate în diferite reviste: „Convorbiri literare” 
(Enigma lui Tolstoi: între catharsis și abandon, un comentariu la lucrarea „Anno Domini 1854. Lev Tolstoi la București”, ediție de Albert Kovacs, 2013), „Luceafărul de dimineață” (Epifanii în piatră, cronică la volumul de poeme „Lythiada” de ZenovieCârlugea, 2014; Hronicul omului bun sau fandările Mnemosynei printre trovanți, cronică la cartea lui Ion Lazu, „Jurnale”, 2016), „Portal-MĂIASTRA” (eseul Tudor Arghezi – antecedență prin vremi, nr 3/ 2014; Singurătatea ca lux, trufie și exorcizare, cronică la „Januvia” de Daniel Corbu, 2017), „Axioma” (În căutarea chipului curat, cronică la culegerea de proză scurtă „Câine în rugăciune” de Lucian Gruia, 2009) ș.a. Remarcăm o bună comunicare empatică a recenzentei cu lumea operelor despre care scrie, nu întâmplător ci după un cod al preferințelor, îndelung modelat de gustul estetic indiscutabil de aleasă ținută ideatică.
Doamna Genoveva Logan a practicat cronica literară nu dintr-o cerință profesională, ci mai mult ca formă itinerantă de „empatii”, consunând cu interesul și deschiderea către anumite zone literar-artistice, dar și estetico-psiho-filosofice (a se vedea în acest sens eseul „Criza valorilor lumii contemporane”, în care, pe baza „tipologiilor atitudinale” menite să întregească profilul omului ca personalitate, autoarea menționează câteva tipuri exemplare, care, conform descrierii lui G. W. Allport, pot fi luate ca „punct de reper în activitatea practică de cunoaștere și influențare a persoanei”: teoretic, economic, estetic, social, politic, religios. (eseu publicat inițial în „Origini – Romanian Roots”, USA, mai 2013).
În aceeași ordine de idei, amintim eseul lui Ion Pogorilovschi, „NOICA & BRÂNCUȘI. Deschideri în seninătatea ființei”(Ed. Academiei Române, 2016, 224 p.), apărut postum și reconstituit,capitol cu capitol, de d-na Genoveva Logan, din fișele rămase și cu concursul dat de cercetători de la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei (colegi ai regretatului brâncușiolog I.P.), precum și cu ajutorul primit din partea scriitorului Lucian Gruia, un fost „discipol” al maestrului care i-a supervizat acestuia câteva lucrări despre Brâncuși. În legătură cu același Noica (cu care Ion Pogorilovschi corespondase), preocupat de ideea de „arhetip”, menționăm eseul Copacul lui Noica, un exemplu „tipic de dendroterapie”… Cerând să se taie copacul ce-i umbrea locuința, luându-i toată lumina, Noica primise favoarea de a folosi lemnul rezultat pentru încălzitul odăii în timpul asprei ierni: „Cerusem să mi se taie căci umbrea odaia și șeful stațiunii mi l-a dat pentru iarnă. Rămâne să găsesc tăietori. Un arbore, ca un frate care mă strânge la piept și mă încălzește.” (Jurnal de idei, 1991). Episod comentat de autoare într-o logică filosofică vizând abisul („transcenderea pătratului logic într-un halo ontologic”: darul primit, copacul tăiat, misterioasa mulțumire a „șefului stațiunii” și tăietorii „ca tot atâtea posibile receptacole de bucurie):
„Scena se umple, cum vedem, de fantasme, de consecințele căsăpirii copacului care, abia transformat în cenușă iradiază până la noi tensiunea gândului scris de Noica. Omul sub îmbrățișare fraternă cu pomul. Dar mai întâi i-a umbrit fereastra.” (pp. 32-33). Ultimul articol al culegerii de față, Arhei în rezonanță, evocă figura reputatului pictor basarabean Mihai Grecu, corespondent al lui Noica dar și prieten al familiei Pogorilovschi, care, vizitând Ansamblul Monumental de la Târgu-Jiu, „s-a oprit pentru o jumătate de zi la întoarcere, după un telefon prealabil, și pe la noi, spre a-și continua delectarea întru Brâncuși. Cum soțul meu – Ion Pogorilovschi – basarabean înainte de toate și «înrăit» exeget al operei brâncușiene, se afla la vremea aceea încă sub puternica impresie a unor scrisori primite de la Constantin Noica, s-au simțit acum ca niște ucenici norocoși, tutelați de același maestru. Cu multă discreție mi-am permis, la rându-mi, să mă implic în digresiunile lor, să pun întrebări și să notez câte ceva din gândurile maestrului Mihail Grecu.” Maestrul care încă din copilărie auzise pe preotul satului folosind prepoziția „întru” în formulări de felul „Întru mulți ani!”, particulă, care se știe, face deliciul filosofiei noiciene…„Abia prin Noica – observase Ion Pogorilovschi în eseul editat postum – îl putem înțelege pe Brâncuși ca profund apartenent la ființa culturii române.”
Încheiem în această notă reflexivă aceste Empatii ale d-nei Genoveva Logan, în care freamătă o sensibilitate foarte atentă la fenomene cultural-literare cunoscute din interior, dar și un spirit încercat de valorizare nuanțată, în cadre ușor memorialistice, a unor literați de seamă și evenimente, o conștiință curată și așezată, de o indelebilă modestie răbdătoare, ce-i consacră un profil distinct de Om ales și Scriitor remarcabil.
Zenovie Cârlugea
Tg. Jiu