”Pentru mine, cel puțin, a fost ceva absolut uimitor să văd niște tineri adulți având o astfel de atitudine, în ciuda faptului că unii aveau o anumită funcție importantă sau chiar câțiva ani de carieră în plus”
La recepția oficială a evenimentului, ”Iași – Capitala Tineretului din România 2019 – 2020”, din 2 mai 2019, care a avut loc în sala ”Vasile Pogor” din cadrul Primăriei Municipiului Iași am cunoscut o tânără voluntară din Baia Mare, pe Minodora Popan (17 ani), prezentă la eveniment alături de un grup frumos de tineri, parte din echipa BMCTR (Baia Mare – Capitala Tineretului din România 2018 – 2019).
Lucreția Berzintu: Cum a început acest proiect, BMCTR?
Minodora Popan: Aș vrea să vă spun unde a început acest proiect, însă nu sunt tocmai în măsură, așa că o să vă zic cum au mers lucrurile de când am intrat eu în familia aceasta, fiindcă așa îi numesc mai nou.
La început, cam prin luna ianuarie 2018 eram încă de părere că nu prea am ce face cu timpul meu și nu îmi permiteam, din punct de vedere financiar vorbind, să urmez prea multe cursuri cum ar fi de chitară sau dans sau ce mă mai pasiona la acea vreme. Viața mea se petrecea la școală, acasa și ocazional la bibliotecă sau la un centru de copii defavorizați din oraș. Atunci, am aflat întâmplător că se recrutează voluntari pentru ceva ce nici eu nu înțelegeam prea bine, așa că am ajuns, împinsă de la spate de o prietenă, direct în mijlocul acțiunii.
Lucreția Berzintu: Cum a fost la prima întâlnire, ca să zic așa ?
Minodora Popan: Oameni noi, multe abrevieri precum FONT, DJST, BMCTR, PONT, de care nu aveam idee ce înseamnă, o grămadă de informație și concepte noi, însa și o grămadă de căldură din partea coordonatorilor.
Lucreția Berzintu: Cu ce impresie ai rămas față de coordonatorii acelui proiect, ce ți-a rămas în suflet?
Minodora Popan: Ce nu o să uit niciodată este atitudinea lor față de noi încă de pe atunci: Ne tratau de la egal la egal! Pentru mine, cel puțin, a fost ceva absolut uimitor să văd niște tineri adulți având o astfel de atitudine, în ciuda faptului că unii aveau o anumită funcție importantă sau chiar câțiva ani de carieră în plus. Eram așa de obișnuită cu profesorii care ne ziceau mereu că „Nu ne-am legat șireturile deodată” și că suntem nesimțiți dacă ne spunem părerea, încât asta mi se părea cumva ireal. Tot pe atunci ni s-a zis nouă, voluntarilor, că orice conflict am avea, putem apela la unul dintre ei ca să îl rezolvăm ÎMPREUNĂ.
Așadar, a început să îmi placă așa de mult de acești oameni noi de la care simțeam că am ceva de învățat, încât am început sa merg la ședințele săptămânale de pregătire și să îmi aduc rând pe rând aproape toți prietenii în acest proiect. Și, din fericire nu am fost singura.
Lucreția Berzintu: Care a fost situația înainte de primirea titlului de ”Baia Mare – Capitala Tineretului din România 2018 – 2019”?
Minodora Popan: Pe vremea când noi doar ne pregăteam să primim titlul, cu două luni înainte să-l primim propriu-zis, aveam deja un număr de aproximativ 200 de voluntari.
Săptămânile au curs, au început și proiectele încet, am aflat de meseria de „Lucrator de tineret” – un termen complet nou pentru mine și m-am trezit direct în mijlocul unui „context de învățare”- un alt termen nou. Aveam oameni de încredere de la care să primim un feedback constructiv și mai ales ajutor dacă aveam nevoie.
Lucreția Berzintu: Cum a decurs învățarea în acest domeniu nou pentru tine, acomodarea, integrarea?
Minodora Popan: Practic, am realizat că am aptitudini sociale și de comunicare, că nici la capitolul idei nu stau prost, încet am început sa trec peste frica mea de a vorbi în public și după câteva luni am ajuns să fiu numită coordonator de voluntari la Summitul Tinerilor. Am avut, de asemenea, ocazia să văd cum zeci de voluntari trec și ei prin aceste așa-zise procese de învățare și, în cele din urmă, toți eram conștienți de un lucru: Părerea noastră, noi, contăm! Nu mai eram aceeași tineri cărora li se spunea să stea în banca lor, să aștepte să crească mari și până atunci să asculte de adulți.
Lucreția Berzintu: Cum au început proiectele?
Minodora Popan: Aici a intervenit Cafeneaua Publica. Ce-o fi însemnând și asta? Aceeași întrebare mi-am pus-o și eu la început, dar acum mi-am învățat lecția și pot sa zic că e o metodă de consultare care are loc sub forma unei cafenele. Practic pe fiecare masă se află un facilitator cu o întrebare și o foaie pe care să noteze răspunsurile participanților și câteva gustărele, că doar e o cafenea. Tinerii se plimbă de la o masă la alta și uite așa ies la iveală nevoile tinerilor: despre sistemul de învățământ, diferite cursuri de teatru/ dans gratuite, orientare profesională, cineva care să îi asculte, cursuri utile pentru viață (de exemplu de gătit) și multe altele.
Odată puse pe tavă aceste nevoi venite direct de la sursă, am început să le transformăm in proiecte. Ca să fiu concretă, voi da și câteva exemple:
-XPress Dance (curs gratuit de dans contemporan pentru tineri facilitat de un coregraf);
-Soul Training (tinerii au fost ascultați de către un lucrător de tineret și au avut ocazia să se deschidă într-un mediu confortabil);
-Teatru Forum (o piesă scurtă de teatru care abordează o problemă din societate; la finalul acesteia, ea se reia, iar publicul poate să intervină oricând pe parcursul ei ca să schimbe ceva; acest proiect a fost dus în liceele din oraș unde elevii au avut ocazia să participe activ);
-Splash! Bătaie cu apă (un eveniment unde tinerii au venit cu peturi de acasă pentru a le folosi pe post de pistoale cu apă; acestea au fost duse la reciclat de către organizatori după încheierea bătăii cu apă):
-Târgul pufoșeniilor (unde s-a promovat adoptarea cățeilor de la ecarisaj, ba chiar s-au adoptat câțiva);
-Youth Development (un curs de dezvoltare personală pentru tineri, facilitată de unul dintre coordonatori împreună cu un domn profesor universitar);
Acestea sunt doar câteva dintre cele aproape 300 de evenimente de care am avut parte în timpul acestui proiect.
Lucreția Berzintu: Cărui fapt se datorează succesele voastre ca voluntari în acest program?
Minodora Popan: Am fost ghidați de mâini bune și am ajuns să 
dobândim competențe fie sociale, fie de organizare, coordonare sau chiar promovare in mass media. Personal, am realizat că am înclinații spre psihologie tot pe parcursul acestui program, deoarece înainte nu eram sigură de cariera pe care aș vrea să o urmez). Am văzut cum voluntariatul a devenit ceva cool în oraș, cum tinerii și ONG-urile s-au activat și am încrederea că, în ciuda faptului că am dat mai departe titlul de Capitală de Tineret acum câteva zile, orașul nu o să piardă magia asta a voluntariatului pe care a construit-o acum câțiva ani și care a ajuns la un nivel înalt în timpul capitalei.
Lucreția Berzintu: Acum, după ce ați predat ștafeta de Capitală a Tineretului din România Iașiului, în ce situație vă aflați ?
Minodora Popan: Suntem oraș finalist pentru Capitala Europeană de Tineret, iar în toamnă vom afla ce dă soarta. Între timp, proiectele și procesele/contextele de învățare continuă să aibă loc, lucrătorii de tineret se înmulțesc în fiecare an, voluntarii de asemenea, iar tot mai mulți tineri participă la evenimente și frecventează Centrul de Tineret.
Lucreția Berzintu / UZPR