default-logo

Nemodestia

Tata a fost un om modest şi n-a suferit niciodată de vedetism. Din contra, considera că fiecare dintre noi îşi are locul lui în viaţă, iar aprecierea trebuie să vină întotdeauna din altă parte. Aşa că nu-i plăcea să iasă în evidenţă, să-şi etaleze meritele (deşi avea multe), ori să adauge la numele lui: poet, academician, scriitor, ziarist, deputat etc. Semna simplu: Nicolae Dabija. Iar dacă se întâmpla să citească vreun articol cu laude la adresa lui, lua pixul şi tăia din el toate cuvintele care i se păreau exagerate, mărturisind că: „Mai bine e să te laude Dumnezeu, decât omul”.

Dar gândindu-mă la bunătatea şi modestia pe care a avut-o, am concluzionat că, de fapt, toţi oamenii mari de cultură, care au rămas cu adevărat în literatură: Adrian Păunescu, Grigore Vieru, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru ş.a., au fost modeşti, iar această calitate i-a făcut să strălucească şi mai mult. Ceea ce n-aş putea să afirm despre unii aşa-zişi oameni de cultură din ziua de astăzi, care n-au nimic în comun cu literatura, dar se bagă-n faţă la toate evenimentele (chiar dacă nu au nimic a spune), în speranţa că acestea sunt un prilej bun de a se lăuda cu realizările lor şi de a se autopromova.

Iar dacă nu reuşesc să ia lumina tuturor camerelor de filmat, se apucă de scris. Şi nu despre alţii, dar despre ei înşişi, comparându-se în scrierile lor cu Eminescu, Creangă, Blaga ori Sadoveanu, ceea ce n-au îndrăznit nici clasicii literaturii universale.

Meditând însă la comportamentul lor, mi-am amintit de Sf. Pahomie. Acesta i-a rugat într-o zi pe câţiva călugări să facă câte un coş cu nuiele. Unul dintre ei, vrând să iasă în evidenţă şi să fie lăudat, a împletit trei coşuri în loc de unul. Seara, Sf. Pahomie văzând isprava lui, a zis: „Vedeţi, dragii mei, a lucrat toată ziua pentru necuratul”. Menţionând că orice lucru pe care-l faci, dacă-l săvârşeşti cu gândul de-a aduna lauri, atunci îl atragi de partea ta şi pe cel rău. Dar, ca să nu lăsăm nemodestia să intre în sufletul nostru ca un microb, e timpul să-i dăm minţii noastre o palmă şi să ne întoarcem pe drumul Smereniei. Fiindcă aceasta, până la urmă, e numai şi numai a celor puternici.

Doina Dabija / UZPR Chișinău

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*