default-logo

Dezinformarea, o poveste veche, revitalizată de noile tehnologii

Mobilizarea și manipularea informației au fost o caracteristică a istoriei cu mult timp înainte ca jurnalismul modern să stabilească standardele care definesc știrile ca un gen bazat pe reguli particulare de integritate. În Roma Antică, de exemplu, atunci când Marc Antoniu a întâlnit-o pe Cleopatra, adversarul său politic Octavian a lansat o campanie de denigrare  împotriva lui cu „sloganuri scurte, penetrante, scrise pe bani  în stilul unor mesaje antice de pe Twitter . Atacatorul a devenit primul împărat roman, iar „știrile false i-au permis lui Octavian să pirateze sistemul republican o dată pentru totdeauna”. Secolul XXI, însă, a adus folosirea informațiilor drept arme la un nivel fără precedent. Noua tehnologie, extrem de puternică, a făcut ca manipularea și fabricarea de conținut să fie simple, iar rețelele de socializare amplifică dramatic falsurile lansate de națiuni, politicieni populiști și corporații necinstite, deoarece sunt redifuzate mai departe de un public lipsit de simț critic. Platformele au devenit pământ fertil pentru propaganda computațională, „trolare”, „armate de troli”, rețele „de marionete”, și „spooferi”.

Dezvoltarea strategiilor de jurnalism menite să combată dezinformarea cu scop strategic ar trebui să fie realizată luând în calcul faptul că manipularea informațiilor are loc de milenii, în timp ce evoluția profesionalismului în jurnalism este relativ recentă, prin comparație. Jurnalismul a trecut el însuși prin multe faze și încercări de a se diferenția. Astăzi, chiar și cu o varietate de „tipuri de jurnalism”, încă este posibil să identifici diversitatea liniilor narative, din știrile reale, ca membri ai aceleiași familii de practici comunicaționale conduse de principii etice, care, de asemenea, caută să fie independente de interese politice și comerciale. Dar înainte ca evoluția să atingă asemenea standarde, au existat puține reguli legate de integritatea informațiilor transmise publicului. Răspândirea presei tipărite, datorată lui Gutenberg, începând cu mijlocul secolului al XV-lea, a fost indispensabilă în dezvoltarea jurnalismului profesionist, dar tehnologia a permis, de asemenea, amplificarea propagandei și farselor care, câteodată, au implicat instituțiile media ca autori.

Audiovizualul a dus posibilitățile de propagandă, farsele și parodiile la un nou nivel cum ar fi, printre altele, scandaloasa dramă radio Războiul lumilor (War of the Worlds) din 1938. De asemenea, dezvoltarea transmisiunilor internaționale a inclus de multe ori utilizarea informațiilor dincolo de parametrii știrilor profesionale și independente, cu toate că  „inventarea” completă a  poveștilor și falsificarea directă au fost mai degrabă excepția, nu regula, în firul narativ al diferiților actori. Putem să învățăm ceva și din lunga istorie a oamenilor păcăliți de glumele de Întâi (1) aprilie – printre care au fost incluși, ocazional, jurnaliștii. Chiar și astăzi se întâmplă uneori ca satira de actualitate – care a jucat un rol important în responsabilizarea jurnalismului – să fie înțeleasă greșit de către utilizatorii rețelelor de socializare care răspândesc materialele satirice de parcă ar fi știri de încredere.

Istoria ne învață, de asemenea, că forțele din spatele dezinformării cu scop strategic nu doresc neapărat să convingă jurnaliștii sau audiența largă despre adevărul afirmațiilor false pe care le fac, cât să pună la îndoială statutul informațiilor verificabile create de producătorii de știri profesioniști. Această confuzie înseamnă că mulți consumatori de știri se simt tot mai îndreptățiți să aleagă sau să creeze propriile lor „fapte”, uneori ajutați de politicienii care caută să se protejeze de critici legitime.

Este, de asemenea, tot mai ușor să „creezi” materiale audio și video în feluri care merg mai departe de editarea legitimă a știrilor pentru a face să pară că o persoană anume a zis sau a făcut ceva într-un loc anume și aceasta să pară o relatare autentică, care se răspândește viral în mediile de comunicare socială.

Astăzi, social media este alimentată cu multe tipuri de conținut, care variază de la cel personal, la cel politic. Sunt multe cazuri de materiale produse public sau sub acoperire de guverne și/sau de companii de relații publice sub contract cu actori politici sau comerciali. Ca rezultat, nenumărați bloggeri, „influenceri” de pe Instagram și vedete ale YouTube-ului promovează produse și politicieni fără să dezvăluie că sunt plătiți pentru asta. Plăți nedeclarate sunt, de asemenea, făcute și către persoanele care comentează (adesea sub o falsă identitate) care caută să susțină, să discrediteze sau să intimideze pe forumurile online. În mijlocul unor astfel de situații, jurnalismul pierde teren și devine el însuși un subiect, nu doar de critică echitabilă, ci și de atac existențial. Acum, pericolul este apariția unei „curse a înarmării” naționale și internaționale de răspândire a dezinformării cu scop strategic prin organizații de „media” partizane și prin canale de pe rețelele de socializare, poluând astfel mediul informațional pentru toate părțile implicate, într-un mod care se poate întoarce împotriva inițiatorilor înșiși.

Urmărirea evoluției, cu multiplele sale fațete, a „disfuncției informaționale” din secolul XXI ar trebui să ajute la o mai bună înțelegere a cauzelor și consecințelor unei amenințări globale fără precedent – una care variază de la hărțuirea jurnaliștilor prin „armate de troli” susținute de diverse state, până la manipularea alegerilor, la daune aduse sănătății publice și la eșecul recunoașterii riscurilor schimbării climatice. („Jurnalism, ‘Fake News’ &Dezinformare”, unesdoc.unesco.org)

Foto: unicef.org

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*