default-logo

Mult iubitul meu neam românesc

„Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară” (Mihai Eminescu)

România de azi posedă un o populaţie mutilată, trecut prin teroarea istoriei, cum spunea Eliade. Greutatea poporului român este: ce facem noi în această perioadă? RĂZBIM sau PARCURGEM istoria?

Vreau doar să ne amintim, cine am fost, cine suntem şi poate aşa vedem încotro ne îndreptăm! Suntem singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Azi, valoarea este amestecată voit cu mizeria.

Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu – dar ştiu că suntem unici în Europa, această Europă care ne plezneşte, ne răneşte şi ne înjoseşte.

Eminescu gândea şi scria: „Astfel, statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege şi nu-l va înţelege niciodată” Timpul, 14 august 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 168. „Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor ce-mi cer; cât pentru români, puţin îmi pasă!” Timpul, 23 mai 1882, în Opere, vol. XIII, pag.123. „Constituţia noastră, punând greutatea pe o clasă de mijloc, parte străină, parte neexistentă, a dat loc la o declasare generală din cele mai dezastruase. Convorbiri literare, 1 august 1876, în Opere, vol. IX, pag. 173. Nu mai există o altă deosebire între oameni, decât cea pe care o stabileşte banul, oricum ar fi câştigat”. Timpul, 10 iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 237

Petre Țuțea, înainte să dispară dintre noi, a lăsat drept testament cea mai sfâşietoare declaraţie de iubire imaginabilă. Era despre România şi despre români, despre noi toţi. Şi se termina cu acest cuvânt, strigat: „Excelsior!“ (n.r. – „Mai sus!“).

Petre Ţuţea: „Ştiţi ce le-am spus deţinuţilor strânşi în curte la Aiud? Am ţinut o cuvântare de patru ore, era să şi mor vorbind. Şi le-am zis aşa: «Fraţilor, dacă murim aici, în haine vărgate şi în lanţuri, nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el! Şi, domnule colonel, să comunicaţi superiorilor că, în viziunea mea, poporul român este una dintre minunile lui Dumnezeu, în mersul lui pe Pământ!». Aşa am gândit eu, atunci”.

Suntem primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.

Ca şi în vremuri de cumpănă, românii fug din ţară, să lucreze afară, sau să îşi vândă inteligenţa, pentru că ţara lor nu are nevoie de ei.

Conducătorii acestei ţări au nevoie de angajaţi proşti, frustaţi de educaţie, privaţi de caracter, slăbiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi a face bibelouri de plastilină din ei. Noi tăcem!!!

NIMENI NU A REUŞIT SĂ SUPUNĂ POPORUL ROMÂN CÂT A FOST UNIT. De ce ne lăsăm dezbinaţi?

Poporul român a salvat Europa, iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de furia semilunii. Acum, poporul român, popor salvator al creştinismului, este tratat ca un popor urgisit, dispreţuit, căruia nu i se recunoaşte niciun drept, un paria. Când ne vom revendica drepturile? Din noi au apărut: Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret. Astăzi, popor român pentru NOI, trebuie se rescrie istoria.

Poporul român merită tot binele din lume. Nu merită dispreț, suferință și sărăcie.

Poporul român, în toată istoria lui, a trebuit să își apere țara de dușmanii care râvneau la bogățiile ei, dar niciodată, cel puțin din istoria pe care eu o cunosc și am învățat-o, niciodată nu ne-am lăsat în fața dușmanilor. Strămoșii noștri și-au apărat țara, de multe ori cu prețul vieții. Ei într-adevăr au fost adevărați patrioți. Bineînțeles că dintotdeauna au existat și trădători, lași, corupți, fricoși, care nu s-au gândit decât la binele lor. Din vina acestor trădători au fost biruiți voievozii cei mai importanți din istoria neamului românesc.

„Astfel, statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege” (De câte ori «Românul» era în opoziţie…, Timpul, 14 august 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 168) şi nu-l va înţelege niciodată.

„Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor ce-mi cer; cât pentru români, puţin îmi pasă!” (Dar dulci, nobili şi politicoşi, Timpul, 23 mai 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 123)

Viorica Nicolescu / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.