◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.04.2024

Carnea cu termen aproape de expirare trimisă din Olanda are liberă circulație în afara Spațiului Schengen?

Stau şi eu, ca tot românul, cu ochii pe monitor şi aştept să iau noi lecţii de bune practici de la ţările care, nu de azi, de ieri, ne consideră elevul-problemă al Uniunii Europene. Şi, când colo, ce citesc pe fluxul de ştiri? Citesc cum că, din Olanda, circa 3 tone de carne care congelată şi aflate aproape de data expirării şi numai la intervenţia Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au fost oprite să intre pe piaţă, fiind descoperite în depozitele a două societăţi comerciale, unul din satul Cosoba (judeţul Giurgiu), altul din Popeşti Leordeni. Extrem de grav este, însă, faptul că aceste produse proveneau din America Latină, fiind achiziţionate de către firme din Olanda în varianta proaspătă, iar după câteva luni au fost recongelate şi livrate furnizorilor din România. 

Asta rezultă din declaraţiile preşedintelui agenţiei, Horia Constantinescu, date ieri publicităţii. Declaraţii din care mai aflăm că autorităţile române vor informa Comisia Europeană cu privire la acest comportament profund incorect al producătorilor din Ţara Lalelelor, aşa că  nu ne rămâne decât să aşteptăm, cu răbdare şi cu încredere, care va fi decizia. Adică dacă Olanda a respectat sau nu a respectat  Regulamentul 853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului, care se stabileşte normele specifice de igienă şi de comercializare a alimentelor de origine animală. Adică dacă aceste norme se aplică în mod unitar şi fără părtinire şi  Olandei.

Am scris ,,şi Olandei’’ fiindcă nu este greu de presupus ce s-ar fi întâmplat dacă – Doamne apără şi fereşte! -, venind din România, pe pieţele din Olanda ar fi intrat nu trei tone, ci măcar 10-20 de kilograme de carne care mai avea puţin şi îi expira termenul de valabilitate. Temerile mele cresc în condiţiile în care ne amintim că, înainte de veto-ul încrâncenat al Austriei, Parlamentul Olandei ceruse europarlamentarilor ţării să se pronunţe în mod categoric împotriva admiterii României în spaţiul fără frontiere, considerat cel mai deschis din lume. Invocând, fireşte, corupţia şi neadecvarea legilor justiţiei la standardele comunitare! Că, ulterior, Olanda s-a răzgândit, iar poarta Schengen ne-a trântit-o în nas cancelarul Austriei, asta este altă veste-poveste. Şi nu că am purta, noi, pică aleşilor poporului din patria lui Erasmus şi Spinoza, dar sentimentul amar al nedreptăţii pe care erau să ne-o facă va mai rămâne, pentru ceva vreme, în memoria noastră.

Foarte adevărat, nu statul olandez este principalul vinovat pentru că spre România (sau numai în România?) au  fost trimise cele 2,8 tone de carne gata-gata să le expire termenul. Dar, după cum foarte corect observă şi Horia Constantinescu, era de datoria autorităţilor olandeze să urmărească respectarea strictă a reglementărilor de către producătorii economici din ţară şi, eventual, să intervină.

Salutam, mai înainte, faptul că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a decis să sesizeze Comisia Europeană cu privire la această inacceptabilă situaţie. Ceea ce, însă, nu înseamnă că, odată cu asta, subiectul este închis. Dimpotrivă, trebuie cercetat, cu maximă celeritate, pe adresa căror agenţi economici din arealul românesc au fost trimise deşeurile menajere provenite din Olanda. Deocamdată, au fost identificate două societăţi comerciale, dar nu ar fi exclus ca lista să fie mai mare. Asta cu atât mai mult cu cât nu este prima oară şi sunt convins că nici ultima oară când aici, la noi acasă, se manifestă o nemernică disponibilitate de a primi şi aduce în vânzare asemenea produse toxice, punând, astfel, în pericol sănătatea şi viaţa consumatorilor.  Nemernică practică, de pe urma căreia anumite feţe grele transnaţionale ne tratează ca pe o ladă de gunoi a Europei. La propriu şi la figurat! „Nu suntem pelicanii Europei’’, spune foarte categoric Horia Constantinescu. De acord cu domnia sa, dar adaug că dacă după ce s-a primit sesizarea ANPC, nu vom insista ca, de la nivelul Comisiei Europene, să se ia măsuri ferme împotriva tuturor vinovaţilor, teamă îmi este că vom fi luaţi nu doar de pelicani, ci de fraieri sadea!

Greşesc eu sau, mai nou, carnea congelată cu termen aproape de expirare trimisă din Olanda, stat-fanion al Uniunii Europene, are liberă circulaţie în afara Spaţiului Schengen şi noi nu aflasem?…

Şerban Cionoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *