Geta Lipovanciuc. Trubadurul Românei Mari

Poemele Getei Lipovanciuc este, așa cum, ne spune chiar titlu,  cartea care,  între coperțile ei aurite,  păstrează filă cu filă,  rămășițe ale trecutului istoric și literar.  Țărmurile poeziei autoarei îmi sunt puțin  necunoscute, dar acest volum îmi dezvăluie puterea și forța poetei, care fac să-ți vibreze sufletul.

Construind figuri legendare, de la Alexandru Ioan Cuza la Tudor Vladimirescu, de la Mihai Viteazul la Dimitrie Cantemir, versurile Getei Lipovanciuc închină ode sau balade acestor figuri istorice, realizând grandioase portrete și consemnând pentru posteritate moștenirea istorică a acestui popor:

„El, Ștefan, fiu învingător:

Adevărat bărbat al țării…”

sau

„Mihai Viteazul fi-va-n veci cetate

A unui singur neam, dar divizat!”

De la istorie Geta Lipovanciuc trece la literatură, amintindu-ne de genii, fie el  Eminescu, Grigore Vieru, Nicolae Dabija sau Adrian Păunescu, care au trăit româneşte, au gândit şi au scris în limba română. Creația ei poetică o putem alătura galeriei poeților prieteni care scriu spre neuitare, îndeplinind dorința lui Eminescu, de a fi poet „în adevăratul sens al cuvântului”, care să găsească mai des „cuvântul ce exprimă adevărul” (aşa cum îşi dorea Poetul) şi care să nu ne lase să-l uităm pe „marele noroc al neamului românesc”, așa cum afirma Nichita Stănescu:

„Se scutură teiul, plângând, peste foaie,

Topind bucle fine din părul ca neaua,

Doar patima lipsei, poete, mâ-ndoaie;

Mai mult de un secol nestinsă ți-e steaua!”

Datorită acestei cărți domnitorii și scriitorii omagiați, vor trăi perpetuu, prin creația inconfundabilă de tip Lipovancian, prin darurile fără de preț în versuri,  pe care, cu bucurie imensă, ni-i le-a făcut tuturor.

Poezia  patriotica a autoarei se manifesta cu putere, în ultimul capitol, în tonuri solemne, pentru a reafirma adevăruri sedimentate în memoria colectivă, patriotismul fiind simțit adevărat și adânc, având ritmuri înălţătoare şi pasiuni clocotitoare:

„Cu miezul duhului din mine,

Arzând a sorții vitregie,

Ce-neacă sângele-mi din vine,

Iubesc aceeași Românie!”

Plecând de la exclamația din titlu capitolului III, „Țară. Te iubesc!”, versurile patriotice îşi au corespondentul în simţămintele cele mai adânci ale poetei, nu sunt paradă, ci  scrierile vin din propriile ei imbolduri, contribuind la înfiriparea conștiinței naționale și a orgoliului identitar al unui locuitor al Basarabiei.

Maria Petrescu / UZP București