default-logo

Europa a început marea economie de energie

Reducerea cu 15% a consumului de gaz în cadrul UE intră în în aceste zile, pentru a diminua impactul reducerii livrărilor ruseşti, a anunţat Preşedinţia cehă a Consiliului UE. „Reglementarea privind reducerea cererii de gaz a fost oficial adoptată. Textul va fi publicat în Jurnalul Oficial la începutul săptămânii viitoare şi va intra în vigoare la o zi după publicare”, a precizat Preşedinţia Consiliului UE, pe contul său de Twitter.
Acordul privind această măsură a fost obţinut în cadrul unei reuniuni extraordinare a miniştrilor Energiei din UE pe 26 iulie. O singură ţară, Ungaria, s-a opus atunci acestei măsuri, dar unanimitatea nu era necesară şi guvernul ungar nu a putut împiedica adoptarea sa.
Acordul prevede ca fiecare ţară să facă „tot posibilul” pentru a reduce, între august 2022 şi martie 2023, consumul său de gaz cu cel puţin 15% în raport cu media ultimilor cinci ani în aceeaşi perioadă.
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a făcut apel la statele membre „să se pregătească pentru scenariul cel mai grav” al unei încetări a livrărilor de gaz de către Rusia.
În acest context, Spania a anunțat măsuri de economisire a energiei, inclusiv limite ale temperaturilor de aer condiționat și încălzire în clădirile publice și spații comerciale mari.
Deși nu depinde de gazele din Rusia, Spania este ultimul stat membru UE care se aliniază practic deciziei UE de a reduce consumul de gaze, anunțând că va scade consumul intern cu 7-8%.
Măsurile au fost publicate în publicația oficială a Spaniei și rămân în vigoare începând de astăzi, până în noiembrie 2023, scrie The Guardian. Astfel, încălzirea nu ar trebui să fie setată peste 19 grade Celsius, iar aerul condiționat nu ar trebui să fie setat sub 27 grade Celsius. Ușile clădirilor vor trebui să stea închise, pentru a nu risipi energie, iar luminile din vitrinele magazinelor trebuie să fie stinse după ora 22:00. Acolo unde se aplică aceste măsuri vor trebui afișate panouri care explică inițiativele de economisire a energiei.
În Franța, magazinele care au instalate sisteme de aer condiționat au fost anunțate că trebuie să țină ușile închise sau riscă o amendă de 750 de euro. De asemenea, autoritățile au mai cerut oprirea firmelor luminoase „de îndată ce magazinul se închide” și reducerea nivelului de iluminare din magazine pe timp de noapte. Publicitatea luminoasă a fost interzisă la modul general între orele 1:00 și 6:00, cu excepția gărilor și aeroporturilor. Localurile publice vor fi, de asemenea, obligate să seteze termostatele la temperaturi mai ridicate vara și mai scăzute iarna, iar publicul a fost sfătuit să închidă televizoarele când pleacă de acasă și să stingă luminile în camerele pe care nu le utilizează.
Orașele din Germania au fost primele care au anunțat măsuri pentru economisirea energiei. Cele mai răspândite vizează întreruperea iluminatului monumentelor publice, oprirea fântânilor arteziene sau a apei calde la piscinele municipale și sălile de sport. Hanovra a fost primul oraș mare care a anunțat măsuri de economisire a energiei. Clădirile municipale din capitala statului Saxonia Inferioară vor fi încălzite doar în perioada 1 octombrie -31 martie, la cel mult 20 grade Celsius, iar utilizarea unităților mobile de aer condiționat și a radiatoarelor a fost interzisă.
Grecia, foarte dependentă de gazul rusesc, cu 40% din importurile sale provenind din Rusia, a anunțat obiectivul de a reduce consumul de energie cu 10% în acest an și cu 30% până în 2030.
Măsurile includ setarea aerului condiționat la nu mai puțin de 27 grade Celsius vara și instalarea de obloane la geamurile clădirilor publice. Angajații de la stat vor trebui să se asigure că laptopurile și computerele sunt oprite la finalul programului de lucru. De asemenea, Guvernul a anunțat un program de 640 de milioane de euro pentru înlocuirea ferestrelor și a sistemelor de încălzire / răcire în clădiri.
Autoritățile din Irlanda au cerut cetățenilor să reducă viteza în trafic, pentru a consuma mai puțin combustibil. Autoritatea irlandeză pentru energie durabilă a sfătuit gospodăriile să reducă temperatura la 20 de grade Celsius în zonele de locuit și între 15°C și 18°C în holuri și dormitoare. De asemenea, a recomandat oamenilor să folosească programe la rapide când folosesc mașina de spălat vase sau mașina de spălat rufe. Un sfat suplimentar: „Nu umpleți ibricul. Dacă luați pauză de cafea, fierbeți doar câtă apă aveți nevoie”. (redacția UZPR)
Foto: pixabay.com

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*