default-logo

Mi-e dor de România!

,,Seceta a ucis orice boare de vânt”/ Și focul arde năprasnic pe zare/ Mă răcoresc la umbra vocalei din cuvânt/ Și setea mi-o potolesc cu lacrima de rouă din izvoare!”.
Toropit de canicula de-afară, încerc să mă retrag spre ,,casa de odihnă” temporară din Stațiunea Paralia Katerini, din Grecia. O locație tot mai populată de români și de sârbi. La ieșirea din infern spun arhicunoscutul salut „Hello!”. Mi se răspunde „La revedere” – oarecum surprinși de situație ne oprim, eu și soția, și-l întreb direct: „Sunteți din România”. „Nu, domnule, sunt băştinaş de-aici, din Katerini, dar am lucrat 20 de ani, desigur după Revoluția din 1989, în România, ca inginer și director la o firmă din Hârșova, județul Constanța și la Cablul românesc, din Ploiești, județul Prahova. Am prins vremuri bune, domnule, am câștigat bine. Aveți o țară frumoasă și oameni minunați. Dar când au început privatizările și au venit patronii străini, au început să demoleze totul, să ne dea afară. Atunci am hotărât să mă întorc la mine acasă. Mi-am deschis o fabrică de hârtie, fac fețe de masă de unică folosință, șervețele și toate cele necesare industriei horeca din zonă. M-am căsătorit, am o fetiță de 4 ani”. Îl ascult cu mare atenție și apreciază acesta, ca respect mă îmbrățișează la plecare și-mi spune: Să știți că mi-e dor de România, de locurile sale frumoase și de oamenii destoinici cu care am lucrat împreună”.
Sună frumos, emoționant, dar și mai răscolitor ar fi fost dacă mi-ar fi spus asta un român de-al nostru stabilit în căutarea fericirii, e adevărat, prin aceste locuri la fel de frumoase și ispititoare ca ale noastre. Pe stradă, la aproape fiecare pas, aud vorbindu-se în limba română, neastâmpărat cum sunt, încerc să înfirip câte un dialog ,,blitz” despre diverse teme – „Sunteți turist?”, „Lucrați aici?” – majoritatea sunt în voiaj de vacanță, unii lucrează sezonier, sau sunt angajați ca ajutori de bucătari, ospătari, vânzători. Pe o doamnă care lucra la un magazin ca vânzătoare am întrebat-o de cât timp este pe-aici – „De cinci ani”, îmi răspunde – „Se merită, doamnă?”, evită răspunsul, o înțeleg, insist – „Câștigați bine?” – oarecum rușinată de întrebare, face jumătate stânga-mprejur și aproape șoptit îmi spune:„N-am voie să vorbesc mai mult!”. Părăsesc magazinul cu amărăciune în suflet și-n drumul meu spre,,casă” pașii-mi devin tot mai grei, gândind cu luciditate la condiția umană a românului care din diverse motive trebuie să ia calea străinătății. În conștiința mea (ne)împăcată încerc să-i înțeleg pe toți acei ce aleg opțiunea înstrăinării, fie și temporară, dar tot așa nu-i înțeleg pe unii ce-și risipesc energiile pe alte meleaguri ori nu-și mai pot creiona drumul întoarcerii spre casă. Nu știu, nu dau lecții de moralitate, de patriotism, poate această incertitudine este starea lor de spirit, poate fi și aventura (ne)fericită a vieții lor sau chiar chemarea destinului. Poate și sistemul în care trăim cu toții suferă și i-ar fi necesar un implant de mentalitate europeană – și mai mult decât atât.
Și uite așa, cotropit de gânduri, nici nu știu când am ajuns,, acasă” și când au trecut cele șapte zile de migrație printr-o Grecie pe alocuri a ținuturilor sterpe, dar fascinantă prin legendele sale antice și prin spiritul inoxidabil prin timp al unor oameni minunați și generoși. Și cu toate acestea „Mi-e dor de România, de țara mea de rouă și nectare/ Și oriunde aș fi pe această planetă mă-ntorc la mine acasă/Aici domnul Eminescu e-n somnul meu un vis frumos în așteptare/ Să rătăcesc pe alte drumuri Dumnezeu nu mă lasă!”.
P.S. Domnule ministru al Transporturilor pe uscat, pe apă, prin aer și pe sub pământ, domnule președinte al CJ Dolj, domnule primar, și dacă știți, și dacă nu știți, sunteți la fel de vinovați pentru neimplicare – reparați, modernizați un ,,tronson” de drum ce trece aproape prin câmpie, Maglavit, Golenți, Basarabi, Calafat – pod, poarta de intrare-ieșire spre Europa, spre lumea civilizată. N-am crezut că după 32 de ani de libertate și democrație nu sunteți în stare să faceți ceva semnificativ pentru comunitate, ne amăgiți cu autostrăzi, cu drumuri de mare viteză, cu inaugurări de tronsoane, cu studii de fezabilitate, cu proiecte pe termen mediu, lung și masterplan mai lat ca podul de la Calafat, deh, rima, bat-o vina, ciocu` mic și treceți la muncă, pentru asta sunteți bine plătiți. Faceți acest drum, pe care se circulă cu viteza melcului. Mie mi-ar fi rușine, am făcut 70 de minute, am mers pe contrasens, am depășit 13 km. de tiruri staționate pe dreapta în așteptare, e un adevărat coșmar, domnilor!
Doar speranța, minciuna și hoția sunt tot ce ne rămâne/ Așadar, fii precaut, ,,Deșteaptă-te, române”!.

Dumitru BUȚOI / UZPR Timiș

Foto: Wikipedia

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*