default-logo

„Secretele” relatării jurnalistice despre economie

Există câteva aspecte de care jurnaliștii trebuie să țină cont atunci când relatează pe teme economice.
Potrivit journalistsresource.org, în timp ce unele instituții de știri au declarat practic o recesiune în dreptul economiei SUA, altele au fost mai rezervate, având în vedere că alte date economice, cum ar fi rata șomajului, sunt în concordanță cu o economie sănătoasă, în creștere. Pentru a folosi cu justețe termenul „recesiune”, trebuie clarificată diferența dintre modificările trimestriale și ratele anuale, în special în titluri. În iunie, Biroul de Analiză Economică, agenția federală care estimează PIB-ul, a publicat cifrele finale ale PIB-ului pentru primele trei luni ale anului 2022, arătând că economia s-a contractat cu o rată trimestrială de 0,4%. Cu toate acestea, unele instituții de știri naționale au folosit rata anuală estimată – aproximativ 1,6% – în titlurile lor. Precizia contează întotdeauna pentru jurnaliștii care relatează pe teme economice. După cum a explicat reporterul New York Times, Ben Casselman, într-un podcast, „uneori înseamnă doar să ne asigurăm că facem un pas înapoi și ajutăm oamenii să înțeleagă modul în care sunt raportate aceste cifre”.
De asemenea, este important ca publicul să știe exact dacă datele economice raportate sunt preliminare și pot fi modificate. În plus, este util să se reamintească publicului că două trimestre consecutive de creștere negativă nu înseamnă neapărat o recesiune decât în cazul în care Comitetul Biroului Național de Cercetare Economică spune că este.
Nu în ultimul rând, jurnaliștii care relatează pe teme economice trebuie să păstreze în minte permanent faptul că multor oameni le pasă de finanțele gospodăriei lor mai mult decât dacă SUA se află oficial într-o recesiune. Profesioniștii mass-media pot oferi o perspectivă nuanţată asupra a ceea ce se întâmplă din punct de vedere economic în aria lor de acoperire, în afară de ceea ce se întâmplă la nivel naţional. Cum punctează Timothy Taylor, director general al Journal of Economic Perspectives: „Valorile adăugate ale jurnalismului sunt contextul și fundalul. Pentru o persoană obișnuită, dacă PIB-ul real este de câteva zecimi față de pozitiv sau negativ, nu va fi perceptibil, dar dacă salariile scad în urma inflației, este destul de clar”. (redacția UZPR)
Foto: pixabay.com

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*