default-logo

Lumea de dincolo, locul unde se purifică sufletele pentru o viață nouă

Lumea de dincolo a reprezentat întotdeauna un mister pentru oameni. În ziua de astăzi avem foarte multe îndoieli cu ceea ce se va petrece după ce nu vom mai fi pe aici și o frică imensă și inexplicabilă de moarte. Probabil că ne lipsește informația sau probabil că suntem îndobitociți în masă, pentru că alte explicații nu există.

Frica de moarte vs viața de apoi

Fiind fascinat de culturile antice, nu pot să nu îmi aduc aminte de celebra operă a lui Platon, „Republica”. A fost terminată în 380 î. Hr, adică în urmă cu aproximativ 2400 de ani. Platon, ca oricare înțelept antic, avea o viziune clară asupra morții. În acele vremuri soldații erau mândri dacă mureau într-o bătălie și considerau că au trăit viața cu demnitate. Într-un cuvânt, frica de moarte nu exista, pentru că moartea era înțeleasă pe deplin.

Revenind la povestea soldatului Er din celebra operă a lui Platon, trebuie să menționez că acesta a murit pe câmpul de luptă. Sufletul s-a desprins de bucata de carne care zăcea tăiată pe câmpul de luptă și a pornit într-o călătorie fascinantă în lumea de apoi. Zeii doreau cu ardoare ca oamenii să înțeleagă ceea ce se petrece după moarte și l-au ales pe Er să reînvie și să le povestească.

Prima experiență a fostului soldat a fost să ajungă într-un loc, unde existau 4 uși. Două care duceau în jos și două în sus. Tot acolo se aflau și judecătorii, care l-au invitat pe Er să urmărească tot ce se întâmplă, timp de o săptămână. Lucrurile erau extrem de simple și la îndemâna oricui. Sufletele care erau grele, adică cu multe păcate, se lăsau pe ușile de jos, iar cele ușoare porneau spre rai. Este limpede că sufletele curate sunt recompensate pe vecie, în timp ce celelalte, erau trimise în iad pentru a fi purificate și retrimise la viață. O singură excepție a remarcat Er, tiranii și criminalii nu mai ieșeau din tenebre, pentru că erau pedepsiți pe vecie.

Sufletele erau apoi puse să-și aleagă o viață nouă. De cele mai multe ori sufletele alegeau o viață diferită de precedenta. De exemplu, un suflet plecat din rai a ales o dictatură puternică, sau un altul care trecuse prin tenebrele iadului a ales o viață de câine, care pare aparent mult mai ușoară.

Înainte să se întoarcă la viață, sufletele sunt trecute prin Tărâmul Uitării, de unde beau apa uitării. Apoi sunt trimise să renască.

Mesaje din lumea de dincolo

Povestea lui Er nu a fost inventată de Platon pentru a-și amuza publicul cititor. A fost experiența unui soldat, care avut norocul să reînvie pe rugul mortuar și mai apoi să le povestească oamenilor ceea ce se petrece în lumea de dincolo.

Revenind la zilele noastre, există numeroși oameni, care s-au aflat în moarte clinică și odată reveniți la viață au început să povestească ceea ce au văzut în lumea de apoi. Poveștile lor sunt similare și invocă de cele mai multe ori o lumină puternică și un anumit drum spre un loc necunoscut. Pentru că sufletele lor nu pot parcurge până la capăt drumul în cauză, se reîntorc la viață. Acesta este motivul pentru care acei oameni primesc o a doua șansă și sunt capabili să spună tot ceea ce au văzut.

LUMEA DE DINCOLO

„Îi vedeam pe medici agitându-se în jurul meu, înfigând tot felul de lucruri în mine, apoi l-au sunat pe soțul meu. Când m-am uitat în sus, am văzut o lumină puternică… Nu era că orice lumină obişnuită. Era cu totul diferită… Era luminiscenta… Şi creştea din ce în ce mai mare. Mă tot uitam mirată la ea întrebându-mă ce e asta?.”, le povestea o persoană prietenilor, imediat după ce se trezise din moarte clinică.

Acesta este un mesaj venit din lumea de dincolo, la fel ca cel adus de soldatul lui Platon. Se pare că zeii, sau cei care se află la butoanele lumii de dincolo, se mai gândesc și la noi uneori, și ne mai trimit anumite informații. Marea întrebare este de ce trebuie să uităm de viețile anterioare și de ce trebuie să ne reîntoarcem la viață făcând doar fapte bune. Oare această energie este benefică pentru cineva sau ceva? Cu siguranță că trebuie să existe un scop bine stabilit, pentru că altfel nu se explică de ce sufletele sunt obligate să se reîntoarcă la viața fizică iar și iar și iar.

efemeride.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*