default-logo

„Mașina cu poeți, scriitori și publiciști”, la Cernăuți. Întâlnire de suflet a poeților, scriitorilor și ziariștilor bucovineni și ieșeni

Întrerupt în perioada pandemiei, un foarte reușit proiect transfrontalier Suceava-Cernăuți, intitulat sugestiv „Mașina cu poeți, scriitori și publiciști”, și-a reluat activitatea, anul acesta, pe 21 august fiind a patra întâlnire, care a avut loc la sediul Societății pentru Cultura și Literatura Română „Mihai Eminescu” din Cernăuți. Proiectul inițiat de două personalități culturale marcante ale Bucovinei, poetul Vasile Tărâțeanu, membru de onoare al Academiei Române, președintele Centrului Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți și prof. univ. Gina Puică de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, la acel moment susținător al lectoratului de limbă română la Universitatea din Cernăuți, se desfășoară sub forma unor întâlniri lunare ale poeților din juețul Suceava și din regiunea Cernăuți, cu participarea ziariștilor suceveni membri ai Filialei Iași și a publiciștilor din Ucraina. În cadrul acestui cenaclu se lecturează poezie, se ascultă muzică, se prezintă momente de istorie, se prezintă articole din presa culturală bucovineană și ieșeană, se promovează talente, manifestarea contribuind la o mai bună cunoaștere reciprocă, la dezvoltarea culturii în întreaga Bucovină.

Această întâlnire de cenaclu a fost un emoționant moment de revedere cu oamenii de cultură din Cernăuți și unul de pioasă amintire a poetului, jurnalistului, militantului pentru românism care a fost Vasile Tărâțeanu, trecut de curând la cele veșnice. În memoria sa, a altor oameni de cultură care nu mai sunt printre noi, pentru cei căzuți la datorie în războiul cu Rusia, cei prezenți au păstrat un moment de reculegere și au prezentat omagii și recunoștință soției Elena și fiicei Ana Cristina, prezente la cenaclu. Din partea Consulatului General al României la Cernăuți, ministrul plenipotențiar Nicolae Dan Constantin a rostit un mesaj de încurajare și de susținere a tuturor activităților culturale și publicistice

Lucrările cenaclului au fost moderate de către poetul și ziaristul Vasile Bâcu, președintele SCLRB„ Mihai Eminescu” și Constantin Horbovanu, din partea Clubului de Inițiativă Literară din Suceava. Gazdele ne-au întâmpinat cu o reușită expoziție de pictură, autorul lucrărilor fiind un tânăr talentat, Constantin Purice, membru al Școlii de Creație „ Podromos” care ne-a mărturisit că pasiunea pentru pictură se moștenește din familie. Arhivistul Dragoș Olaru  a prezentat un recent volum semnat de publicistul, traducătorul literar și criticul literar Ștefan Broască, membru asociat al Filialei Iași a UZPR, intitulat „Acolo unde trăiesc autori și cărți”, în care sunt însumate cronici literare mai vechi, apărute în ziarul „Plai românesc”, dar și articole recente. Momentele de istorie au fost susținute de col.(r) Ioan Abutnăriței, membru susținător al Filialei Iași. care a prezentat povestea Palatului Național al Românilor și de prof. dr. Vasile Adăscăliței, cu istoria unui edificiu și a unei statui din orașul Dorohoi (de această dată fiind prezenți și reprezentanți ai acestui oraș din jud. Botoșani). Alternativ, nord bucovinenii și cei din sudul Bucovinei au lecturat din creațiile proprii, aceste momente fiind completate cu secvențe muzicale susținute de compozitorul și dirijorul Dumitru Caulea, soliștii Carolina Jitaru, Gheorghe Posteucă, Dumitru Ignat, grupul folcloric „Fetele din Bucovina” și suceveanul Cornel Anghelescu. Maria Dovghei, Natalia Proțiuc, Serghei Bespalco și Nicolae Mintencu au recitat versuri proprii și au interpretat cântece pe versuri proprii sau ale altor autori. Poetul și ziaristul Nicolae Șapcă a transmis mesajul ministrului consilier Edmond Neagoe, în prezent diplomat în Italia, și a citit versuri proprii. Au prezentat creații lirice proprii Doina Bojescu, Gheorghe Ungureanu, Gheorghe Botnariuc, Ilie Tomniuc, Dumitru Zaibel, Dorin Mischievici ( un fragment dintr-o piesă de teatru la care lucrează) din Cernăuți, Dorel Lungu și Ioan Dumbravă din Dorohoi, Grațiela Țurțu, Paraschiva Abutnăriței, Luminița Țăran, Nicolae Marcel Flocea și George Sauciuc, din partea sucevenilor. Jurnalistul Vasile Carlașciuc s-a referit la aspecte dramatice din teatrul de război. Au destins atmosfera epigramiștii Vasile Bâcu, Constantin Horbovanu și fălticeneanul Constantin Bulboacă. Au mai fost prezenți jurnaliștii Felicia Nichita Toma, de la „ Zorile Bucovinei”, Vitalie Zâgrea, de la Radio Ucraina Internațional-emisiunea în limba română și fotografii Nicoae Hauca, Valy Hudești, Violeta Olar. Gazdele întâlnirii din septembrie vor fi scriitorii și ziariștii suceveni membri ai Filialei Iași a UZPR.

Paraschiva Abutnăriței,

vicepreședintă a  Filialei Iași a UZPR

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*