Jurnalismul la rang de literatură
La primă vedere, ideea de a vorbi despre jurnalismul lui Dumitru Radu Popescu pare surprinzătoare, pentru simplul motiv că autorul are o notorietate de excepție pentru alte genuri literare, îndeosebi romanul și dramaturgia.
Și totuși…
După debutul cu poezie (în ziarul „Crișana”, în 1953) și publicarea prozei scurte Partida de șah (în Revista „Steaua”, în 1954), A.E. Baconsky îi sesizează calitățile și găsește soluția (a acelor vremuri!) de a-l introduce în lumea literară. Adică, îl angajează corector la revistă și, după puțină vreme, îl trece pe postul de redactor. Deși revistă-fanion (mai ales pentru generația tânără a scriitorilor clujeni), nici „Steaua” nu era strict literară, având „obligația” de a „reflecta” mai în larg viața social-politică și culturală, astfel încât proapspătul angajat este prezent aproape în fiecare număr cu numeroase reportaje, eseuri sau note de lectură. Este, considerăm, perioada în care are loc „maturizarea civică“, cunoașterea foarte multor oameni, cunoașterea diferitelor evenimente de viață și creșterea capacității de extragere a esențialului din faptul cotidian sau din evenimentele istorice.
Din 1970 devine redactor-șef la Revista „Tribuna”, iar din 1982 ocupă aceeași funcție la Revista „Contemporanul”. Conform cutumei de presă, majoritatea editorialelor erau semnate de șefii publicațiilor, iar Dumitru Radu Popescu s-a dovedit și un jurnalist de talent și rafinament deosebite.
Despre cărțile sale de literatură s-au scris sute de cronici, dar au fost și critici care au remarcat publicistica – între care Laurențiu Ulici, Aureliu Goci, Florea Firan –, subliniind că „a scris constant eseuri, articole, reportaje, note” și că a imprimat „o marcă inconfundabilă în oricare dintre speciile abordate”.
Meticulos cu creația sa, Dumitru Radu Popescu a început (deși relativ 
târziu) să adune creația publicistică în cărți. Astfel, îi apare primul astfel de volum, în 1978, la peste două decenii de la prima carte (Virgule, Editura Dacia). Este o carte bine primită, tot astfel cum avea să fie și următoarea de aceeași factură (Galaxia Grama, Editura Cartea Românească, 1984).
Cărțile sale de publicistică au un conținut tot atât de divers pe cât de complexă este personalitatea autorului. Galaxia Grama, de exemplu, ne poartă din Teba antică cu obiceiurile sale (Jocurile orbilor), până în Câmpia mehedințeană a sfârșitului de secol XX (Însemnări) și până la Cenaclul Flacăra, supranumit Cenaclul Păunescu (Jurnal); dar și de la Shakespeare până la Eminescu și Blaga, Caragiale și Pandrea, Sorescu și Preda și încă o mulțime de scriitori și oameni de cultură pentru care Dumitru Radu Popescu are un cuvânt de spus, nu fără a-l pune într-un anume context, firește. Pe de altă parte, voiajăm între compelxul Ofeliei și mitul Meșterului Manole, străbatem timpul și spațiile de la Cel mai vechi mormânt din lume până la un târg contemporan din Apuseni sau pendulăm între o lume de prinți, curteni ori războinici și o alta, cu nimic mai prejos în viziunea autorului, a unor țărani autentici, bătuți de soartă, dar stâlpi ai unei istorii milenare.
Și tot astfel în alte cărți de eseuri, note sau reportaje, între care Pușca lui Caragiale, Dudul lui Shakespeare, Complexul Ofeliei, Actori la Curtea prințului Hamlet și altele.
Dacă în toate scrierile lui Dumitru Radu Popescu suntem frecvent surprinși, pe parcursul lecturii, de bogăția de idei și filonul poetic, citind volumele de publicistică densitatea, profunzimea și, adesea, exotismul ideilor ne copleșește, iar latura poetică (pe care poate că aici nu ne-am aștepta să o regăsim ) este la fel de pregnantă.
Publicistica este, alături de toate celelalte modalități de exprimare literară, și măsura enciclopedismului lui Dumitru Radu Popescu, expresia unei arii culturale imense înmagazinată în memoria sa, de la mitologie universală și românească, la istoria și istoriile Țării și ale Lumii și, mai aproape de noi, sesizarea și scoaterea la rampă a celor mai complicate și controversate aspecte ale mersului sinuos al vremurilor. Totul sub semnul unui jurnalism de înaltă ținută, inconfundabil, ridicat la rang de literatură.
Mircea Pospai
(Revista UZP nr.19/2020)