Avem privilegiul istoric de a fi contemporani cu încheierea primului centenar al Marii Uniri și nutrim speranța că îi vor urma altele. Nutrim, de asemenea, speranța că la următorul Centenar, poate și mai devreme, vom celebra Unirea cu un contur al hărții așa cum l-au rotunjit oamenii mari ai României Mici, nu așa cum au ciuntit-o oamenii mici ai României Mari, care nu au fost în stare s-o păstreze intactă.
Și încă nutrim speranța ca noi, cei de azi, să înțelegem și să ne asumăm responsabilitatea uriașă de a gestiona, cu mintea și conștiința trează, măcar aceste trei pătrimi din țara anului 1918, consfințită la Trianon în 1920. Și să nu lăsăm să se închidă niciodată rana deschisă spre Basarbia. Căci nu ea ne-a părăsit, ci noi am abandonat-o, deci povara acestui abandon ne aparține. Iar ea, Basarabia, încă ne așteaptă.
Pragul acestor o sută de ani care au trecut ne găsește nepregătiți și jalnici, cu conștiințele amorțite. Au fost 100 de ani nu de împliniri, ci de supraviețuire. A venit timpul să viețuim. Să reînvățăm mersul biped al demnității naționale.
LA MULȚI ANI, ROMÂNIA, LA MULȚI ANI, ROMÂNI! Cu îngrijorare și speranță!
UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA