◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Constantin Butnariu, jurnalist: „Cred că turismul este și poate fi expresia sufletului unei nații”- interviu realizat de Ioan Vasiu

Ioan Vasiu: – Când și unde ați debutat ca jurnalist?

Constantin Butnariu: –  Am debutat în propria revistă, în anul 2001, după vreo șase ani de ucenicie la cele mai importante cotidiane ieșene, precum „Monitorul”, „Ziua” și „Universul”. Eu nu sunt un jurnalist „pursânge”, cu școală specială de presă, cu studii universitare de jurnalism sau filologie. Eu sunt un produs gen „one man show”, dar să nu înțelegeți greșit și să traduceți ca „eu centrez, eu dau cu capul”… Am în ADN-ul familiei una din genele cunoscutului poet (ce-i drept, comunist) Demostene Botez, căruia îi sunt stră, strănepot. Dragostea de filologie, de compunere, de citit și de povestit am moștenit-o de la mama, care a fost profesoară de română și rusă. Culmea că nu am agreat această limbă, care îmi suna foarte brut, în schimb am fost îndrăgostit de cultura și literatura rusă. De mic m-am afundat în lecturarea clasicilor ruși, a operelor din renumitul muzeu Ermitaj și a cinematografiei ruse… Iar arta scrierii la computer, a redactării, am „furat-o” din birourile și de la ziariștii cotidianelor menționate. Am cochetat în studenție, desigur cu „Opinia Studențească”, alături de Sorin Avram și de dl. profesor Daniel Cindurache, zis și „Boierul”. În schimb, specializarea mea era de marketing publicitate. De aceea pot spune, cu mâna pe inimă, că nu sunt un jurnalist „cușer”!

Sunt un fel de struțo-cămilă, specializat pe mai multe domenii, în așa fel încât să ascult oamenii, să le dau sugestii pentru afacerea lor și să le-o promovez. Meseria de consilier de marketing m-a învățat să știu să ascult, să îmi aleg foarte bine cuvintele, să las loc de „bună ziua” și să plec cu contract de publicitate, respectiv cu bani. Am fost de partea „bună” a presei și nu pe anchete, dezvăluiri și șantaje mediatice. Tocmai de aceea, în 2001 mi-am fondat prima și propria-mi revistă din Iași. Deranjam pe mulți, deoarece culegeam „caimacul” și mă poziționam de fapt între sferele de influență ale vremii.

  1. V.: – De la care mari jurnaliști ați reușit să „furați” puțin din secretele acestei profesii?
  2. B.: – Cum vă spuneam mai sus, mi-a plăcut cum scria „Boierul”, dar îmi plăceau și articolele economice și de strategie de piață ale domnului director de marketing de la „Monitorul”, Cezar Caluschi. În vremea aceea erau mulți impostori, precum cultivau cotidienele lui Dorian Obreja sau Adrian Rozenzweig, alias Adi Cristi, respectiv „Observatorul” și „24 de Ore”. Unii dintre ei au rămas cu aceeași „școală” de pupat dosuri. Am mai lucrat o perioadă și la „Independentul”, unde erau la fel câțiva ziariști buni.
  3. V.: – Ce părere aveți despre sporirea publicațiilor online, în detrimentul presei tipărite?
  4. B.: – Întotdeauna m-am poziționat pe latura bună a vieții și nu mi-a plăcut să fac șantaje mediatice, nici măcar atunci când eram director la „Ziua”, cu stilul ei caracteristic. Chiar dacă îmi era sugerat să aplic metode, evitam acest lucru, deoarece școala rusă învățată acasă mă transformase într-un umanist și oarecum socialist, convins și acum. Jurnalismul de azi nu mai are acea forță pe care a avut-o după anii 1990 și asta deoarece clasele sociale oarecum s-au aranjat. Cei bogați sunt băgați în loje și cluburi, cu sferă de influență și nu mai poți da în vreunul dintre ei. Sunt precum Gașca lui Pițigoi, „tragi într-unul și țipă doi!”.

Ceilalți, de mijloc, sunt între ciocan și nicovală, fiind și ei forțați de împrejurări să zică preum unii și să facă precum ceilalți… Iar cei de jos fie au dispărut, s-au reprofilat ori au fost cumpărați și scriu la comandă, cum fac majoritatea… Serviciile „nu mai dau pe goarnă”, cum dădeau odată, cred că s-a ajuns la un consens și o conducere mai fermă, iar anchetele au rămas mai mult pe partea politică, pe masa lemnoasă și alte câteva chestiuni. Însă sunt anchete mari, care pot fi dezvăluite, însă cine să le dea, când totul se cumpără și se mușamalizează din fașă? „Banii vorbesc, unii te ridică, alții te lovesc/ Banii nu tac, banii se fac, totul e în mâna lor”, vorba cântecului formației Holograf…

Societatea este deja structurată, totul este organizat în stil de partid, în stil mafiot, așa că nu mai rămâne decât „ciocul mic și joc de gleznă”!

  1. V.: – Cum credeți că arată viitorul jurnalismului date fiind preocupările generației tinere de consumatori de informație?
  2. B. : – Îngrijorarea trebuie să ne ducă la gândul că IQ-ul oamenilor este în descreștere, tocmai datorită dezvoltării tehnicii digitale, a metodelor de calcul rapide. Cine mai stă să citească, sau să numere din creion? Totul e fast forward sau „pe repede înainte”. S-a dus farmecul citirii ziarului dimineața la o terasă, cu o cafea, două, o țigară și un ziar bun, atât cu dezvăluiri, cât și cultural… Tânăra generație nu va mai ști despre acest farmec, așa cum nu mai știe nici de legile cavalerismului. Da, cred că viitorul este sumbru!
  3. V.: – Acum, când trăim vremuri destul de tulburi, mai poate fi socotită presa ca a patra putere în stat?
  4. B.: – Nu, nicidecum! Presa a fost demult aservită și pusă cu botul pe labe! Nu mai există presă liberă decât cum făceam eu sau alții, turistică… Și aici la fel, sunt unii care o facem dintr-un avânt „tovarășesc” și patriotic și alții care sifonează fonduri europene prin ONG-uri, asociații și fundații. Eu mă număr printre cei săraci, „fără mamă, fără tată, fără bani”!
  5. V. : – Am reținut că sunteți secretar general al Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor Turism din România. Vă rog să spuneți câteva cuvinte despre această Asociație.
  6. B. : – AJTR este o asociație de împătimiți ai turismului, ai frumuseților țării, ai vinurilor și socializării. Am plăcerea și onoarea să șed la masă cu titani ai literaturii române de Turism. Eu sunt un mic „copil de mingi” față de acești oameni. Aș vrea, poate, să avem mai multe întâlniri, seminarii, discuții și învățături, tabere de vară, de toamnă, de iarnă sau de primăvară, în care să se povestească. Însă pandemia a schimbat, cred eu pentru totdeauna, ceva în noi. A introdus frica de a ne întâlni, de a ieși, de a ne da mâna, de a bea o bere, un vin. Cred că totuși ar trebui să se ia inițiative în cadrul Asociației, de a organiza ceva, fiindcă și vârsta multor dintre aceste somități în jurnalismul turistic este destul de înaintată și riscăm să pierdem contactul cu ei, pentru totdeauna. Din păcate, nu suntem veșnici, iar ce rămâne este doar ce am lăsat bun în urmă…
  7. V. : – Ce înseamnă turismul pentru dumneavoastră ?
  8. B. : – Turismul este viața mea, combinat cu jurnalismul și cu promovarea. Când spun turism spun despre un cumul de forțe, de comori ale noastre românești, însemnând ospeție, gastronomie, oenologie, tradiție și folclor. Cred că turismul este și poate fi expresia sufletului unei nații. Și ca să închei, îmi place să folosesc ce spunea Lucian Blaga: „Eu nu am cerut să mă nasc român, am avut noroc” și „Cuvintele sunt lacrimile celor care au vrut să plângă și nu au putut”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *