default-logo

Scandalul VENUS / Cine este și cine nu este specialist în protoistorie

Scandalul legat de descoperirea statuetei vechi de 17.000 de ani continuă. În urma publicării, pe site-ul UZPR, a dreptului la replică al arheologilor care au făcut descoperirea, Libertatea.ro, care inițial l-a ignorat (deși îl primise, încă de pe data de 6.01.2020), l-a publicat și ea, în sfârșit. Dar, în timp ce profesorul Marin Cârciumaru (coordonatorul științific al săpăturilor de la Piatra Neamț) și echipa sa așteptau să li se publice în „Libertatea” acel drept la replică, inițiatorii scandalului s-au gândit să le mai dea o lovitură de „copită”. În acest sens au cerut opinia unui „specialist” din străinătate (sau a ceea ce credeau ei că e un specialist), opinie pe care au publicat-o pe site-ul B1.ro. E vorba de o tânără pe nume Natasha Reynolds, care își face un stagiu post-doctoral la Universitatea din Bordeaux și care invocă, în intervenția sa, calitatea de membră a unei asociații numită Asociația Europeană a Arheologilor. Iată declarația acesteia, preluată de noi de pe site-ul B1.ro:

„Eu chiar lucrez pe perioada gravetiană în Europa Centrală și de Est și am făcut anumite cercetări pe figurine feminine tip Venus, deși nu asta este specializarea mea. Nu știam despre descoperirea din România până la mail-ul dumneavoastră.

Din punctul meu de vedere arată foarte ciudat pentru o figurină „Venus”. În general este o mare varietate printre aceste figurine și se întâmplă foarte rar ca două figurine să fie foarte asemănătoare, mai ales două din regiuni diferite. Aceasta însă seamănă mult cu statueta Willendorf din Austria. Cu toate acestea statueta din Willendorf este datată, folosind radiocarbon, cu 25.000-24.000 de ani î.Hr. Cu 7.000-8.000 de ani mai veche decât este datată figurina din România. De asemenea figurina din România este foarte plată, ceea ce este foarte ciudat”.

 

Rugat să comenteze această opinie, profesorul Marin Cârciumaru a făcut, pentru CERTITUDINEA, următoarele precizări:

 „Asociația Europeană a Arheologilor este o asociație conjuncturală din care face parte și dr. Elena-Cristina Nițu (n.r. arheolog, șefa echipei de arheologi descoperitori ai statuetei de la Piatra Neamț), dar pe poziția de cercetător științific II, ceea ce echivalează, în Franța, cu maître de conference. Deci domnișoara Reynolds ar trebui să o privească pe Elena-Cristina Nițu ca pe o profesoară. Pe deasupra, dacă este vorba de titluri, Elena Nițu este reprezentata României în Uniunea Internațională de Studii de Preistorie și Protoistorie, cel mai important organism al arheologilor din întreaga lume, unde a fost aleasă în 2018, la Congresul acestei organizații (UISPP) în unanimitate, prin votul reprezentanților din toate țările. 

Cât privește «analiza» propriu-zisă făcută de domnișoara Natasha Reynolds, aceasta este total neprofesionistă din start, atâta timp cât își permite să formuleze un punct de vedere fără să vadă statueta direct și numai pe baza unor imagini, în general de proastă calitate, publicate de Libertatea. Argumentele ei sunt de-a dreptul puerile și demonstrează o crasă necunoaștere a simbolisticii statuetelor paleolitice. Venus de la Piatra Neamț pare că seamănă cu Venus de la Willendorf numai din față, în rest există diferențe esențiale. Chiar dacă lucrurile ar sta astfel, ele sunt binevenite acum, în contextul în care datări recente, publicate în 2019, relevă pentru statueta de la Willendorf vârste chiar de 17.000-18.000 de ani BP (n.r. Venus de la Willendorf a fost datată inițial ca având o vârstă de peste 24.000 de ani, ceea ce sugerează ideea de fals a statuetei de la Piatra Neamț). În concluzie, este vorba de greșeli grave, care dovedesc lipsa de informare și acribie științifică, invocându-se încă diferența de vârstă dintre cele două statuete. Comunicatul prezentat de către cei de la B1.ro este penibil și pare mai degrabă asemănător unei banale discuții într-o pauză de o țigară. Nici vorbă de vreun argument științific demn de luat în seamă”.

 

Miron Manega

(Text apărut pe Certitudinea.ro)

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*