„Toate lucrurile bune pe care le edificăm sfârșesc prin a ne construi”, spune scriitorul american Jim Rohn. Este, poate, una dintre cele mai potrivite fraze pentru parcursul din ultimii ani al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Intrată într-o etapă fastă, cu o abordare complet adaptată la vremuri, dar având ca fundament valorile care o mențin de 100 de ani în prima linie a societății românești, UZPR s-a dovedit nu doar o construcție profesională redutabilă, ci și un edificiu de breaslă cu piloni de o remarcabilă soliditate. O demonstrează nu doar ceea ce construiește organizația în fiecare zi, ci și felul în care a știut să se mențină în reperele sale valorice fixe pe parcursul lunilor lungi de încercări ale unor demolatori de ocazie de a o zdruncina.
În perioada din urmă s-au stins și ultimele ecouri ale frustrărilor tuturor neaveniților care au purces să cutremure un edificiu profesional infinit mai mare decât puterea lor de înțelegere. Așa cum era și firesc, au pierdut pe toată linia cei care s-au luat la o trântă care îi depășea din start cu inima acestui edificiu, cu oamenii care i-au consolidat pilonii seculari. Orgoliile goale, formele fără fond, închipuiții de toate felurile, care se autointitulează jurnaliști privindu-se în oglindă și care și-au încercat… ghinionul zăngănind arme de plastic la porțile cetății numite UZP au eșuat lamentabil și apoi s-au pierdut în neant.
Nu i-a fost ușor instituției să scape de resturile unei profesii care se „cerne” de neghină în fiecare zi, dar i-a fost perfect la îndemână. Și asta pentru că temelia construcției este din granitul timpului și al valorii. Pe frontispiciul UZPR tronează astăzi, odată cu faptul că liota de impostori care au vrut să-și adjudece nemeritat instituția și-a primit firescul și cel din urmă răspuns oficial și definitiv, ideea că porțile „cetății” Uniunii se deschid singure în fața profesioniștilor onești și se închid cu zgomot în nasul infatuărilor ieftine.
Ziariștii din toată România, care vin în grupuri tot mai mari spre UZPR ca spre organizația-etalon a breslei, știu ce construiesc alături de conducerea legitimă: un for al nobilei lor profesii, o rampă de afirmare a neîndoielnicei utilități publice a jurnalismului, o aulă în care societatea, prin vocile jurnaliștilor, are un ecou avizat. În liniile sale fundamentale, acesta este edificiul de azi al UZPR. Trecută fără pată prin focul unor piromani mărunți, întărită permanent de urmărirea fără greș a unor aspirații de valoare pentru societate, UZPR, aflată în pragul împlinirii unui secol de existență neîntreruptă, continuă, construindu-i pe cei care o construiesc. Următoarea sută de ani este vizibilă la linia orizontului.
Mădălina Corina DIACONU
(Revista UZP nr. 12)