default-logo

Ziarul „Vocea ta”. „Simțim, iubim și trăim românește”… în Germania

O publicație remarcabilă, editată pentru românii din Germania, prezintă în numărul din luna februarie un tablou complex, social, economic și cultural al vieții românilor din zona metropolitană Nurnberg – „Vocea ta”.

Se remarcă încă de la început un anunț despre o școală de limba română, editorialul de suflet semnat de Ionela van Rees Zota, știri de larg interes, din toate domeniile, într-o grafică standard de ziar,  foarte atrăgătoare pentru toți cei care apreciază și azi acest tip de format de presă.

Plin de informație, cu accente de românism cald, publicația are o pagină intitulată „Simțim, iubim și trăim românește”, în care este amintită sărbătoarea de Dragobete și sunt punctate diverse acțiuni civice ale colaboratorilor ziarului.

Segmente de actualitate, date utile, un interviu cu artistul plastic Ion Neamțu, articole culturale, divertisment, turism cu accent românesc și spiritualitate, unul dintre pilonii neamului românesc, într-un interviu cu Preasfințitul Sofian, Episcop-vicar al Mitropoliei Germaniei și Europei Centrale și de Nord, care vorbește despre menținerea vie a tradițiilor naționale în comunitate, prin Biserică.

Sumarul dinamic este completat de informații despre știință și tehnică, despre evoluții la zi în domenii care afectează viața fiecăruia și a tuturor, ziarul încheindu-se cu o biografie „de poveste”.

Distribuit gratuit în zona metropolitană Nurnberg, ziarul „Vocea ta” este acel tip de publicație vie, aplicată, foarte utilă, esența presei informative cu amprentă afectivă românească, într-o țară în care comunitatea de români are cu siguranță nevoie de o… Voce proprie. (R.I.)

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.