Numărul tot mai mare de români stabiliți în Austria în ultimii ani ne-a determinat să cercetăm geneza și evoluția fenomenului imigraționist din această țară, sub toate aspectele sale: istoric, cultural, social, economic. În acest sens, am demarat inițiativa realizării unei hărți istorice a prezenței și răspândirii conaționalilor noștri pe teritoriul austriac, studiind mai întâi, evident, situația din Viena, acolo unde se găsește cea mai mare diasporă românească, pe locul următor situându-se comunitatea românească din Graz, căreia îi dedicăm acest studiu.
Landul federal Steiermark (Stiria), al doilea ca suprafață din Austria, are drept capitală un oraș important, al doilea municipiu ca mărime și populație din Austria – 288.806 locuitori (1 ianuarie 2019).
Graz, așezare situată pe râul Mur, în sud-estul Austriei, este considerat orașul cu cea mai rapidă creștere economică și socială din această țară.
Orașul a apărut, probabil, în secolul XII, fiind construit în jurul Schlossberg-ului, o veche cetate inexpugnabilă.
În anul 1869, statisticile arătau o populație cu puțin sub 100 000 de locuitori. După un secol și jumătate, numărul acestora a crescut în mod constant.
Cât privește populația românească aflată în această provincie a Imperiului Austro-Ungar, în urmă cu 150 de ani aici locuia un număr relativ redus de persoane originare din Banat sau Transilvania, o bună parte fiind români (ofițeri sau soldați) care își satisfăceau stagiul militar, ori erau dislocați în această garnizoană, dar mai ales din studenți, care efectuau studii sau doctorate, primind burse (”stipendii”) din partea fundațiilor culturale sau religioase din patria mamă – România.
Așadar, colonia românească propriu-zisă era formată majoritar din studenți și doctoranzi, Graz-ul fiind un centru de studiu renumit, după Viena, Heidelberg, Berlin, Paris, Roma, Bruxelles, un popas obligatoriu în binecunoscuta ”peregrinatio academica”. De altfel, registrele matricole datând din perioada 1586-1782, cercetate în urmă cu câteva decenii, menționează și numele unor studenți din Țările Române la Universitatea din Graz. (Ref. Johann Andritsch, Studentenund Lehreraus Ungarnund Siebenbürgen an der Universität Graz (1586-1782), Graz, 1965, p. 321, idem: ”Die Matrikel der Universität Graz”, I, 1586-1630, Graz, 1977).
De altfel, studierea acelorași colecții de matricole demonstrează prezența unor studenţi din Ţările Române, începând din sec. XIV, la universitățile din Viena sau Graz, între care: Johannes Honterus (sec. XVI), Petru Maior, Ioan Piuariu Molnar, Petrache Poenaru, Gheorghe Lazăr, August Treboniu Laurian, Vasile Popp, Theodor Stamaty, Aron Pumnul, Ioan Vancea, Nicolae Pamfile din Sălişte, Ioan Tipei din Zărneşti, Ioan Moldovan din Oradea, Vasile Gherasim din Aţintiş, Ioan Hannia din Sadu, Nicolae Popeea din Săcele, Nicolae Găetan din Şapte Sate, Ioan Iuga, Radu Orghidan, Gheorghe Pantazi din Braşov, Anastasie Fătu, Alexandru Costinescu, Leon Filipescu din Moldova, fraţii Constantin, Eudoxiu şi George Hurmuzaki din Bucovina, Mihai Eminescu ş.a. (cf. Matrikelbuch, Bd. XII-XIII ş.a.).
În presa românească din Transilvania, din perioada 1870-1880, numele ”Gratiu” era un sinonim al orașului Graz, ziarele prezentând felurite știri provenind din această provincie a Austriei.
În prezent, statisticile ultimilor ani arătau că românii sunt între primele cinci mari comunități străine din Graz, aproximativ numeric egali cu cei provenind din Bosnia-Herțegovina, Germania, Croația sau Turcia. Sunt, cu alte cuvinte, o comunitate de luat în seamă.
Înainte de a analiza istoricul prezenței românești în capitala landului Steiermark, este necesar să amintim existența unor valuri de imigrație similare dinspre Austria spre Transilvania, dintre care amintim transferul forțat a peste o mie de locuitori austrieci, originari din provinciile Stiria și Carinthia, de religie protestantă, în special luterani, exilați în Principatul Transilvaniei, în valuri succesive, între anii 1752 – 1755, cunoscuți sub numele de ”Landleri”, care s-au așezat în majoritatea lor în jurul Sibiului (cf. ”Ecsilarea protestanților austriaci în Transilvania”, ”Transilvania”, nr. 2/15.ian.1870, p. 20-22). Acest fenomen de imigrare pe teritoriul Transilvaniei a fost generat de exercitarea unor persecuții religioase de către autoritățile habsburgice, în politica lor de unificare religioasă în cadrul bisericii de rit catolic.
În schimb, prezența primilor vorbitori de limbă română în capitala landului Steiermark nu a avut conotații religioase, nici măcar de ordin economic, ci, așa cum am mai afirmat, este vorba de atracția exercitată de faimoase instituții de învățământ superior, unele cu vechime de sute de ani. Cu toate acestea, desigur că au existat și rațiuni de ordin comercial sau de altă natură, care nu pot fi ignorate, atunci când analizăm motivele prezenței unei colonii românești la Graz, în urmă cu mulți ani.
Astfel, răsfoind presa vremii (”Libertatea”, Orăștie, nr.28, 6 iunie 1928, p.1) aflăm că unii comercianți români dețineau comptoare de desfacere a mărfurilor în celebrul mare magazin ”Kastner &Öhler” din centrul orașului Graz.
Pe de altă parte, în anul 1923, au existat cereri de retrocedare a unor proprietăți deținute de orașul românesc Arad pe teritoriul Graz-ului.
Revenind însă la aspectele de ordin cultural, remarcăm evoluția comunității românești, din ce în ce mai numeroase, la Graz, la început în forme de organizare specifice asociațiilor studențești.
Caracteristic acestor asociații este sentimentul apartenenței membrilor comunității la cultura și spiritualitatea românească, în integralitatea ei, păstrarea și punerea în valoare a tradițiilor și rădăcinilor identitare.
Astfel, în anul 1901, studenții, profesorii și doctoranzii români din Graz au adoptat inițiativa ridicării în acest oraș a statuii lui G. Candrea (jurnalist, etnolog, profesor, luptător pentru drepturile românilor din Transilvania, doctor în filozofie, cu studii la Viena, Graz, Strassbourg), al cărui mormânt se află în cimitirul de aici.
Acest efort de conștientizare a rolului cultural al unei minorități etnice, care își duce viața pe teritoriul altei țări, îmbracă multe aspecte. Din păcate, nu întotdeauna sunt fructificate toate oportunitățile avute la dispoziție. Evocăm doar un caz, în aparență insignifiant: începând cu anul 1983, orașul Graz s-a înfrățit cu municipiul Timișoara și, deși majoritatea orașelor străine având acest titlu au primit privilegiul ca unul dintre bulevardele, străzile sau aleile din Graz să primească un nume specific culturii și spiritualității orașului cu care s-a înfrățit, Timișoara nu se bucură de un tratament similar. Această situație mai puțin obișnuită nu poate fi imputată autorităților din Graz, ci este urmare a lipsei de interes, de implicare a comunității românești în a-și face simțită și mai bine prezența în peisajul cultural al acestui oraș, făcând demersuri ca una dintre arterele din Graz să poarte numele unui savant român cunoscut, eventual dintre aceia care au făcut studiile în acest oraș.
Din trecutul comunității românești din Graz
Nașterea și evoluția coloniei românilor din Graz reprezintă un caz unic în istoria diasporei românești din lumea întreagă: este prima comunitate născută în jurul unui centru universitar de renume, un oraș frecventat de români, de germani, maghiari sau sârbi, încă de acum 150 de ani. Cu alte cuvinte, nașterea sa nu a avut ca argumente rațiuni sau oportunități de ordin economic, acordarea de facilități sau beneficii oferite ”expaților”, nici apropierea de România, ci pur și simplu atracția exercitată de această cetate a medicinii, a studiilor inginerești, a artei și culturii (în prezent, numărul studenților din Graz este de aproape 40. 000, orașul având o populație de circa 250 000 de locuitori).
Putem să subliniem, de asemenea, faptul că începuturile parohiei româneşti din Graz trebuie puse în relație cu numeroasa comunitate studențească românească, prezentă la Universitatea Karl Franzensdin Graz, la celelalte instituții de învățământ, studenții fiind aceia care au solicitat Patriarhiei Române (1994) înființarea unei parohii pentru credincioșii ortodocși români din acest oraș, aflați în număr tot mai mare.
Din păcate, în Stiria mai există o prezență românească, tăcută pe vecie: sunt cele câteva sute de militari români, decedați în Primul Război Mondial, care își dorm somnul de veci pe teritoriul acestui land.
Asociații studențești românești la Graz
Prima formă organizată a coloniei românești din Graz a reprezentat-o Societatea Academică Românismul (1871–1874), despre care există doar știri lapidare.
Din rândurile sale făceau parte : A. P. Alexi, doctorand, George de Boitor, capelan (preot militar), Petru Popovici, maior în retragere, cu domiciliu la Graz, Pavel Tanco, student, Nicolau Dima, student la Drept, Coloman Albu, student la Drept, Ștefan Popovici, politehnist, Ioan D. Balasiu, avocat la Graz, Nic. Califariu, medicinist, Clemente Munteanu, medicinist, Teodor Ceontea, student la filozofie, Ioan Crisianu, politehnist, Ioan Malaiu, dr. în filozofie etc.
Acestei asociații studențești i-au lipsit, din păcate, solidaritatea și unitatea, minată fiind de veleități inutile, generatoare de disensiuni, astfel încât, după puțini ani de activitate aceasta se destramă, mulți dintre membrii săi aderând la Societatea de lectură Sentinela Romană, cu sediul laGraz-Cafe am BotanischenGarten, din apropierea universității.
Adunarea de constituire a acesteia a avut loc la Hotelul ”Para de Aur”, în ziua de 1/13 ianuarie 1874, ocazie cu care reprezentanții tineretul studios din Graz au decis înființarea unei asociații academico-literare, cu sloganul ”românism, cultură, progres”, în locul defunctei societăți ”Românismul”.
Pentru elaborarea statutelor a fost ales un comitet interimar: Iulian Filipescu, student, președinte, Ioan Panea, medicinist, secretar, Gavrilă Ardeleanu, medicinist, casier, G. A. Orescu, politehnist.
În prima jumătate a anului 1874, societatea a ținut 12 ședințe ordinare și 2 extraordinare, prezentându-se următoarele prelegeri: ”Studiu etnografic asupra românilor” de A. Diaconu; „Știința și amorul”, nuvelă originală de I. Panea, cu un studiu critic de I. Filipescu; „Deșteaptă-te române„, imn de A. Mureșianu; „Copilul” poezie de Alessandrescu, ambele traduse în limba germană de A. Diaconu; „Paula”, nuvelă originală de I. Filipescu; „Idei contemporane” (religia și conștiința, lupta pentru știință, învățământ religios, istorie în școlile românești) de A. Diaconu, precum și s-au recitat poezii aparținând membrilor societății ; I. Panea, I. Filipescu; I. Popea și G. Ardeleanu.
Membrii acestei societăți, majoritatea aflați la studii în instituțiile de învățământ superior din Graz, și-au propus constituirea unei biblioteci reunind opere ale unor autori consacrați, reviste de cultură și ziare românești.
Programul asociației, în primul an de la fondare, a fost unul ambițios, studenții fiind dornici să implice cât mai mulți cetățeni originari din România în activitatea sa.
Pentru consolidarea acțiunilor asociației, la adunare generală din toamna acelui an (17 oct. 1874) a fost reconfirmată conducerea societății ”Sentinela română”: președinte Iulian Filipescu, politehnist, Ioan Nicolau Ciuceanu, medicinist; Ioan Panea, secretar, medicinist; George A. Orescu, casier, politehnist;
La începutul anului 1875 societatea ”Sentinela Română” a sărbătorit un an de activitate: sala unde a avut loc manifestarea era decorată cu steaguri tricolore românești, precum și cu un tablou alegoric, reprezentând un vultur coborând din înaltul cerului, ținând în gheare însemnele societății, iar deasupra, înconjurată de lauri, era desenată deviza: ”Românism Cultură Progres”.
Alături de studenți s-au aflat și românii cu reședința în Graz: maiorul Popovici, preot militar, dr. Dem Balasiu de Lissa, Bran de Lemeny.
După discursurile de rigoare, toasturi și felicitări, s-a dat citire telegramei primite din Viena din partea societății ”Junimea Română”, semnată de președintele acesteia, Dr. Danu, precum și mesajul societății studenților sârbi din Graz, care a propus ca tinerii români să se înfrățească cu studenții sârbi, membri ai Societății ”Soko”, propunere primită cu entuziasm. (Albina, an X, nr. 3, 12/24 ianuarie 1875).
Asemenea asociațiilor studențești românești de la Viena și Budapesta, ziua de 3/15 mai, marcând Revoluția de la 1848 din Transilvania, era considerată sărbătoare națională și de către comunitatea românească din Graz.
Cu acest prilej, „Sentinela română” a organizat în 1875 o petrecere câmpenească, în afara orașului, cu următorul program:
- Deschiderea festivităţii si cuvântul de salut, rostit de președintele Comitetului de Organizare, M. Cioranu, student la Politehnică;
2.) Orațiune festivă, dedicată zilei de 3/15 mai, rostită de I. Crisianu, student politehnist;
3.) „Sentinela română,” poezie de V. Alecsandri, declamată de I. Panea, medicinist;
4.) „Despre Carpați”, dizertație istorică, de A. Diaconu, politehnist;
5.) „Martirii Românimii „, poezie de A. Mureșianu, declamată de I. Pojea, politehnist ;
6.) „Poezia între Români,” de Grandea, declamată de G. A. Orescu, politehnist;
7.) „Movila lui Burcel”, poezie de V. Alecsandri, declamată de O. Ardeleanu, medicinist.
Corul a interpretat un repertoriu mobilizator – imnuri și melodii patriotice -, apoi s-a toastat cu înflăcărare: I. Filipescu, președintele societăţii „Sentinela română,” pentru Împăratul Franz Joseph și în sănătatea oaspeților; A. Orescu (din București,) pentru unitatea spirituală a românilor din diferite țări; H. Corvin, în onoarea societății „Sentinela română”; I. Panea, pentru luptătorii români, în special pentru ilustra familie Mocioni; I. Crisianu, în memoria eroilor români din 1848/49; A. Diaconu, în onoarea presei române; O. Ardeleanu, în memoria lui Andrei Șaguna.
Alături de studenți au participat și românii având reședința în orașul Graz, dintre care s-a remarcat familia Popovici (din Orșova), cavalerul Boitor, preot militar, maior în rezervă, în etate de 70 de ani. Acesta mărturisea că nu a mai văzut pământul țării de peste 45 de ani, trecându-și la activ numeroase bătălii (1848,1859,1864 și 1866), petrecând mulți ani în nordul Italiei. De aceea, ori de câte ori se află în mijlocul tinerilor studenți, auzind o doină românească, nu-și poate reține lacrimile. La sărbătorile importante, preotul militar nu uită să celebreze o slujbă religioasă în limba română.
Din nefericire, asociația ”Sentinela Română” a fost interzisă de către autoritățile austro-ungare, în 1877.
O altă asociație culturală, cu o activitate remarcabilă, s-a înființat la 12 noiembrie 1895: ”Societatea romană academică social-literară ≪Carmen Sylva≫ din Graz.
Aceasta a funcționat până la începutul Primului Război Mondial, cunoscând reorganizări (1901 și 1906) și chiar o scurtă întrerupere (1910–1912). Deși statutele societății nu s-au păstrat, se cunoaște însă că era condusă de un comitet format din patru membri: președinte, secretar, casier și bibliotecar. În primii ani de funcționare, conducerea a fost asigurată de studenți bănățeni.
Dan Toma Dulciu / UZPR