◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Reporter pe aleile cu amintiri. Slănic-Moldova, același colț de rai…

În plină pandemie de coronavirus, cunoscuta stațiune Slănic-Moldova rămâne la fel de atrăgătoare, de surprinzătoare, liniștită, oarecum împăcată cu perioada grea prin care trece, atât ea cât și sufletele pe care le adăpostește la poalele munților săi ocrotitori, ireali de frumoși și de maiestuoși.

Iată, e real, se întâmplă, căci vine o vreme, un moment, care te ia pe nepusă masă, care te izbește în plin tocmai atunci când ți-e lumea mai dragă, când crezi că ai totul, că poți să și zbori, că nimic nu se poate întâmpla…

E o zi de sâmbătă, adică de weekend, când de regulă stațiunea era mai animată ca oricând, purtând straie de sărbătoare, elegantă, strălucitoare, ca o perlă, așa cum e și denumită, așa cum s-a înfățișat în fața tuturor celor care i-au călcat pragul de-a lungul veacurilor…

Și nu s-a făcut niciodată de râs… Doar unele perioade nefaste i-au umbrit pentru moment măreția, dar nu a cedat, nu a îngenuncheat, nici măcar când era o ruină. Căci rănile se vindecă, timpul trece peste noi și peste toate, după care urmează renașterea. Uneori, precum pasărea Phoenix, din propria cenușă, așa cum s-a întâmplat după Primul Război Mondial. Atunci, cei care trăiau aici nu au dat bir cu fugiții, nimeni nu a disperat, ci toți au luat-o de la capăt, cu răbdare, speranță și credință…

Într-o zi atât de superbă, cu un soare zâmbitor, împăciuitor aș zice, am simțit pentru prima oară gustul amar al însingurării totale, fără de nimeni prin preajmă, pe aleile parcului, sau pe la izvoare, fără un chip, fără un surâs, fără glasul copiilor, care se auzea ca un clinchet de clopoței, fără muzica fanfarei… Citeam pe o pancartă din parcul central, meniurile îmbietoare ale unui restaurant clasic al stațiunii, din păcate acum închis. Ce-aș mai fi intrat un pic… Ce- aș mai fi schimbat o vorbă cu cineva… Dar nu e nimeni, doar umbra din spatele meu… Trist, nostalgic…

Pe o bancă, în parcul înmărmurit, m-am lăsat pentru câteva clipe învăluit de o plăcută stare de visare, de întoarcere în timp, de amintiri din viața acestui mirific loc, pe care l-am denumit într-o carte a mea, pe bună dreptate, un colț de rai…
Și încă o dată, mi-am dat seama cât de prețioase pot fi clipele petrecute împreună cu cei dragi, cu semenii noștri, cât de important e să fii mereu aproape de ei, să-i iubești, să-i respecți și să-ți amintești mereu de ei. Căci atunci când nu îi ai prin preajmă, se lasă o mare greutate pe umerii tăi, în sufletul tău și parcă nimic nu mai are sens…

La un moment dat, printre ramuri de brad s-a ivit o rază de soare, pe care am simțit-o dătătoare de speranță și putere. De a trece cu bine peste toate astea. Și de a lupta, de a iubi, de a ierta, de a înțelege lumea în care trăim și care ne-a fost dată de bunul Dumnezeu. Și care merită trăită, întrucât e doar una.

Slănic-Moldova, minunat colț de rai… Pentru că așa a fost și așa va fi acest loc, pentru totdeauana…

 

Romulus-Dan BUSNEA / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *