Nu se cunoaște cu exactitate cine avut idea discriminării bătrânilor prin izolarea de societate la impactul cu criza generată de apariția acestui virus socotit, deși încă nu s-a demonstrat că-i adevărat, de o ferocitate devastatoare în comparație cu celelalte gripe sezoniere declanșate tot de un coronavirus. Dacă nu a fost o intenție criminală, așa cum unele teorii susțin, atunci închiderea în casă a bătrânilor a fost o teribilă greșeală. Izolarea ucide. Și căile prin care o face sunt extrem de diverse. Uneori evidente, iar alteori subtile, perverse am putea spune. Faptul că epidemiologii și alți medici susținători ai izolării văd numai o parte a problemei pare, pentru orice judecată imparțială, cel puțin ciudată.
Ageismul, sau discriminarea pe criterii de vârstă, o veche preocupare a celor care au puterea în mână
Este oare posibil ca cei care, profitând de existența pandemiei de corona virus, au hotărât izolarea vârstnicilor să nu fi știut nimic despre ageism? Condamnarea bătrânilor, nu contează sub ce motiv, să fi fost doar o întâmplare, o coincidență ca atâtea altele care ne amintește de pagini triste ale istoriei omenirii? Poate. Dar hotărârea a fost luată la nivele mult prea înalte și, chiar cu invocarea protecției persoanei, este puțin probabil să se fi ajuns din greșeală la această măsură extremă.
Una dintre personalitățile de marcă ale Comisiei Europene, malteza Helena Dalli, Comisarul European pentru Egalitate, confirmă, indirect, că la nivelul cel mai înalt al UE se cunosc pericolele ageismului.
În luna martie, cu Europa în plină criză COVID-19: „Egalitatea și non-discriminarea sunt principii fundamentale ale legii drepturilor omului inclusiv în Uniunea noastră. Nicio criză nu ne permite să abandonăm aceste principii […] Nu este loc pentru ageism în U.E. […] Criza COVID-19 a revelat atitudini discriminatorii asupra persoanelor în vârstă” […] Comisia Europeană se angajează să asigure că drepturile tuturor, inclusiv a europenilor în vârstă, sunt respectate pe parcursul acestei crize și că nimeni nu va fi lăsat în urmă […] Asta include activitatea lucrativă, măsurile sociale și de mobilitate la nivelul U.E.”[1].
Promisiunile doamnei Dalli nu par a fi fost auzite peste tot în cadrul Uniunii. În grupul restrâns al celor care pot decide soarta a milioane, poate a miliarde de oameni, inclusiv la nivelul conducerii U.E., se află și cei care au declarat, deschis, fără nicio jenă, că îmbătrânirea populației pune în pericol economia mondială, că bătrânii sunt deja prea mulți, că sunt neproductivi, că au devenit o povară pentru societate… În final, că trebuie luate măsuri urgente pentru „rezolvarea problemei”. Nu am să-i numesc aici. Îi cunoașteți. Nici nu am să-i citez. Este plin internetul de spusele lor și niciunul, chiar niciunul dintre ei, nu a negat și nu și-a retras cuvintele.
Atitudinea evident discriminatorie față de oamenii care au depășit o anumită vârstă a renăscut, brusc, pe fondul isteriei generale cauzate de existența acestui virus considerat, pe criterii îndoielnice, ca fiind un neiertător ucigaș în masă. După ce le criticaseră copios înainte ca ele însele să se fi confruntat cu epidemia, măsurile, în mare parte inumane, dar luate în numele omeniei, aplicate de un regim cvasitotalitar cum este cel al Republicii Populare Chineze, au fost copiate pe rând de marile democrații ale lumii.
Între aceste măsuri, și decizia izolării obligatorii a bătrânilor, socotiți a fi victimele predilecte ale gripei rebele cu origini incerte. Putem considera, fără a greși, că niciunul, dar absolut niciunul dintre conducătorii lumii, nu a luat în considerare consecințele tragice, uneori similare condamnării la moarte, ale acestei izolări forțate. Pentru cineva responsabil de soarta a milioane de semeni este o „scăpare” de neiertat. Este o omisiune care, chiar privită cu maximă bunăvoință, nu pare a fi întâmplătoare. De ce? Fiindcă este greu de acceptat că într-o societate care se declară democratică și cu respect față de drepturile omului poate fi permisă izolarea obligatorie a unui important segment al populației fără a fi pusă între paranteze democrația.
Motivația acestei acțiuni, în mare parte inumane, a fost și este susținută de înalți oficiali răspunzători de sănătatea populației planetei cu argumente cel puțin discutabile. Dr. Hans Henri P. Kluge, spre exemplu, directorul Regional pentru Europa în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (O.M.S.), susținând izolarea bătrânilor și îndemnând totodată ca societatea să-i protejeze, afirma la data de 2 aprilie că „Peste 95% dintre decesele cauzate de COVID-19 sunt reprezentate de cei mai în vârstă de 60 de ani”. Nimic nu ne oprește să-l credem pe distinsul și experimentatul medic belgian specializat în chirurgie și obstetrică, cel care a practicat medicina de urgență în Liberia și Somalia și care s-a ocupat până și de situația medicală din închisorile siberiene. Nimic nu ne împiedică (în afara bunului simț și a adevărului de ne combătut al cifrelor) să fim de acord că din cele 213.190 decese (azi 29.04 2020, ora 09.00) un număr de 202.530 (adică 95%) ar fi persoane trecute de 60 de ani.
Întâmplător sau nu, nicio statistică accesibilă publicului larg nu pare să confirme declarația domnului Kluge. Atunci, ce sau cine să-l fi îndemnat pe oficialul O.M.S. să facă public un asemenea ne adevăr? Cui, sau cărui scop, folosește acesta? Prin extrapolare, apare dilema de a mai crede sau a nu mai crede în cele transmise oficial de O.M.S.
Concluzii ale medicilor americani: Izolarea îi ucide pe bătrâni!
Agenția americană de cercetări în domeniul îmbătrânirii (I.N.A.) a publicat în anul 2019 un studiu dedicat modului în care sunt afectați bătrânii de izolare și de singurătate. Concluziile sunt alarmante. Izolarea socială și singurătatea, deși sunt lucruri diferite din punct de vedere medical, combinate pe termen lung prin voința politică (așa cum s-a întâmplat în mai toate statele afectate de acest nou corona virus), reprezintă un coctail cu efecte dezastruoase pentru sănătatea bătrânilor. Singurătatea este aceea care deschide calea prin care se instalează și se manifestă efectele distrugătoare ale izolării sociale: „declinul cognitiv, depresia și bolile de inimă”, se menționează în studiu. De asemenea, cercetările efectuate de I.N.A. au evidențiat că izolarea socială și singurătatea sunt responsabile pentru creșterea exponențială a riscurilor privind apariția unei mari varietăți de afecțiuni, atât fizice cât și psihice. Între acestea, deși nu sunt singurele, hipertensiunea arterială, boli de inimă, obezitatea, slăbirea drastică a sistemului imunitar, anxietate, depresie, declin cognitiv, boala Alzheimer și chiar moartea prematură.
Concluziile, bazate pe studiile efectuate de dr. Stephanie Cacioppo, relevă că printre consecințele singurătății se numără și și faptul că singurătatea declanșează în mod automat un întreg set de procese conexe, comportamentale și biologice, care conduc implicit la asocierea directă dintre singurătate și moartea prematură. Potrivit concluziilor dr. Steve Cole, director al Social Genomics Core Laboratory de la Universitatea din Los Angeles, singurătatea poate modifica tendința celulelor din sistemul imunitar de a promova inflamații, ceea ce reprezintă suportul prin care organismul vindecă rănile și acționează ca îngrășământ pentru alte boli.
Mecanismul singurătății poate accelera depunerile de pe pereții arteriali, poate ajuta celulele canceroase să crească și să se răspândească în organism, poate agrava inflamația în creier care duce la boala Alzheimer. Adăugați tuturor acestora efectele nefaste ale izolării forțate.
Din punct de vedere medical sau social, în ciuda intenției declarate de prevenție, nimic nu pare a justifica măsura punitivă de izolare socială a bătrânilor. Recent, doctorii Dan Erickson și Artin Massihi, angajați la Accelerated Care Bakersfield, California, avertizează că practica izolării populației va fi dăunătoare pe termen lung: „Izolarea slăbește imunitatea personală care este construită și menținută prin expunerea zilnică la tot felul de viruși și bacterii, Între altele, nivelul de vitamina D este diminuat și, prin urmare, starea de spirit, care afectează imunitatea, este și ea scăzută. Dezinfectarea constantă nu face decât să înrăutățească această stare. Pe măsură ce veți ieși din izolare, cu un sistem imunitar mai scăzut și veți începe să intrați în contact cu viruși și bacterii, ce credeți că se va întâmpla? Boala va creşte!”.
În ciuda tuturor avertizărilor, izolarea bătrânilor, măsură extrem de dură, este susținută de politicieni, dar și de unii epidemiologi. Ea este practicată pe scară largă încă din primele luni ale anului 2020 și va fi continuată, cel puțin declarativ, până spre luna iunie (cu condiția ca efectele gripei generate de corona virus să se diminueze). Până acum, realitatea nu evidențiază faptul că acest virus își alege victimele după criterii de vârstă. În România, spre exemplu, vârsta medie a celor infectați de COVID-19 este de 45 de ani!
Se vor analiza vreodată, cu seriozitate, efectele în degradarea sănătății și în pierderi de vieți omenești ca urmare a izolării sociale aplicate forțat vârstnicilor?
Se pare că nu. Organismele responsabile de sănătatea noastră, atât cele internaționale cât și cele naționale, nu par a fi preocupate de nimic altceva în afară de evoluția epidemiei pe care o traversăm. De consecințele sale directe asupra forței de muncă active și de efectele sale economice pe termen lung. În acest tablou, existența și impactul niciunei alte boli, indiferent de consecințele ei sociale, nu par a mai avea vreo importanță. Urmările izolării sociale a bătrânilor sunt și ele trecute la pierderi colaterale și, drept urmare, nu mai preocupă pe nimeni. Cu atât mai mult cu cât bătrânii nu au în sprijinul drepturilor lor organizații interne sau internaționale puternice, al căror glas să fie ascultat.
Grav este că efectul distrugător al izolării sociale aplicate celor vârstnici se suprapune cu rezultatul devastator pe plan psihic al fricii induse pe toate canalele media și oficiale, prin fiecare apariție publică a guvernanților, prin fiecare comunicare a O.M.S. Teama, amplificată zile și săptămâni la rând, incertitudinea, puseurile de panică, se adaugă în mod nefericit sentimentului de frustrare generat de excluderea forțată din comunitate, senzației de ostracizare, simțământului de discriminare. Nimeni nu a contabilizat pierderile de vieți omenești în rândul bătrânilor cauzate de izolarea socială. Viața de zi ci zi demonstrează, fără drept de apel, că pe nimeni nu interesează impactul psihologic și din punct de vedere al sănătății fizice suferit de cei pe care factorii de putere, vrând să pară grijulii, i-au categorisit ca fiind „vulnerabili”.
Acest dezinteres evident pentru consecințe ar putea însemna inclusiv că, ne existând repercusiuni notabile, metoda poate fi repetată în situații similare. De ce nu sunt consultați psihiatri, sociologi și nu se face o analiză comparativă asupra riscurilor reprezentate de virus și de izolare? De ce abia acum „și-a dat seama” și OMS de realitate și ,după ce o lungă perioadă a recomandat blocarea în case a populației, declară senin că apreciază măsurile luate de Suedia, singura țară care nu și-a supus populația și economia suitei de măsuri dure de inspirație chineză?
De fapt, cine sunt ei, acești bătrâni stigmatizați azi?
Deși pare neverosimil, nimeni nu este preocupat de faptul că vârstnicii, în ciuda anilor adunați de viață, nu sunt tarați mintal. Ei se informează, ei judecă, ei compară, ei află, ei înțeleg exact ceea ce li se pregătește și nu pot fi păcăliți. Reflexul de a crede că a fi bătrân înseamnă a fi inconsecvent mintal, a fi incapabil să realizezi ceea ce se întâmplă cu tine, aparține unor minți înguste, unor personaje pentru care oamenii sunt doar cifre și nimic mai mult. Ei, bătrânii de azi sunt specialiștii de ieri, sunt doctorii eminenți de ieri, sunt epidemiologii renumiți de ieri, sunt virusologii apreciați ieri. Ei sunt cei care au ridicat societatea din care sunt astăzi excluși. Este o mare greșeală să crezi că, dacă au trecut de 65 de ani tot ce au acumulat ei într-o viață a dispărut în eter. Rațiunea nu are vârstă! Lor, bătrânilor, li se face o mare nedreptate atunci când sunt considerați o gloată ineptă, care nu pricepe lumea în care trăiește.
„Cei care nu au bătrâni, să-i cumpere”, spune un inspirat proverb românesc. Noi, îi avem, îi desconsiderăm, îi izolăm de societate și le scurtăm astfel viața!
La fel ca tinerii, bătrânii citesc, cunosc limbi străine, mânuiesc internetul, folosesc telefoanele inteligente, discută între ei. Nu sunt niște entități amorfe, inerte, depășite de vreme și dezinteresați de viață. Ei află că nume sonore, cu rezonanță mondială, spun că această pandemie a fost creată artificial, că nu are o bază reală și că de fapt se urmăresc scopuri politice obscure. Ei citesc vorbele celor care susțin că bătrânii sunt o povară; că numărul lor a devenit un pericol pentru societatea de azi și pentru cea viitoare; că ar trebui să apară un virus care să-i împuțineze; că ar trebui vaccinați obligatoriu, prin lege, pentru a li se scurta viața. Acum, brusc, a apărut un virus care se spune că îi atacă cu predilecție pe seniori, iar un oarecare bogătaș a investit miliarde în fabricarea unui vaccin cu care ar trebui să fie obligatoriu vaccinată întreaga omenire pentru ca el să-și recupereze banii. Și, se simt atacați.
Nu știu cât de reale sunt aceste știri. Cât este adevăr și cât este manipulare. Dar știrile există. Ele circulă și lucrează asupra conștientului și inconștientului bătrânilor la fel cum îi afectează și pe tineri. Ele adună stres, nemulțumire, teamă față de viitor, incertitudine, frustrare. Și, peste toate acestea, spunându-le că-i protejează, guvernanții îi condamnă la izolare socială fără a-i interesa consecințele ei imediate și viitoare. De ce să-i discriminăm?
Cei trecuți de 65 vor să fie considerați oameni, nu rebuturi ale societății şi este firesc să fie tratați la fel ca ceilalți semeni ai lor. Nimic mai mult!
Ei, seniorii (cum îi numesc pe cei trecuți de 65 de ani atât O.M.S. cât și unii politicieni), nu cer un tratament special. Ei vor să fie considerați oameni, nu rebuturi ale societății și socotesc că este firesc să fie tratați la fel ca ceilalți semeni ai lor. Nimic mai mult! Pare de ne înțeles de ce politicienii nu se gândesc că o astfel de măsură, prin care este desconsiderată o parte a societății, provoacă un sentiment de neîncredere (cel puțin) și în rândul celorlalte segmente de vârstă ale populației? Sau ei, politicienii, cunosc prea bine că cei mai în vârstă, după o mai lungă experiență de viață, sunt mai greu de manipulat și se tem pentru rezultatele din alegerile electorale?
Cei peste 65 de ani reprezintă, totuși, cam 17% din electorat. Un procent de loc de neglijat.
Discriminarea pe criterii de vârstă naște monștri
Da, discriminarea pe criterii de vârstă naște monștri care pot devora societatea. În timpurile noastre, ageismul poate marca începutul sfârșitului pentru o societate normală. Proiecțiile în viitor sunt ușor de înțeles. Azi sunt discriminați bătrânii.
Dacă lucrurile merg „bine”, mâine, tot pe criterii de vârstă pot fi discriminați tinerii. Apoi, copiii sub o anumită vârstă, apoi femeile fiindcă după o anumită vârstă nu mai pot procrea. Apoi… Da, domnilor politicieni, discriminarea pe criterii de vârstă poate echivala cu deschiderea cutiei Pandorei. Depinde de reacția societății și de înțelepciunea voastră ca relele ascunse acolo, conform legendei, (aroganța, prostia, suferința, cruzimea, lăcomia, gelozia, ura, tristețea, teama, bolile, lenea, moartea) să se răspândească sau nu în lume.
Și, să nu uităm, tineri sau bătrâni, că speranța a fost pusă tocmai la fundul cutiei. Ca să iasă ultima.