Galeriile de Artă Reperaj, din Cetatea Oradea, găzduiesc, începând cu 4 iunie, timp de o lună, expoziția personală a artistei vizuale Vioara Bara.
O expoziție-eveniment, așa cum mai spuneam, ce aduce în atenția publicului creația unuia dintre cei mai importanți artiști contemporani care a rămas, de-a lungul timpului, consecventă stilului său, tematicii, dar și tehnicii de lucru. O expoziție incitantă, neliniștitoare, impresionantă prin forța creației și importanța mesajului. Un fel de arbitraj moral prin pictură, specific expresioniștilor. Amplificat, îmbogățit cu alte valențe plastice și cu o retorică tensionată, de către neo-expresioniști. Curent în care se încadrează și creația artistei orădene, ce face parte din generația optzecistă, reunită în „Atelier 35”. Artiști cu har, entuziaști și avangardiști, revoltați împotriva unui sistem totalitar ce încătușase libertatea și dreptul manifestării spiritului liber.
Anii care au trecut n-au domolit nevoia artistei de adevăr, corectitudine și normalitate, de aspirație spre un ideal uman în concordanță cu rostul și menirea omului pe pământ. Dimpotrivă, i-au acutizat angoasele, crizele existențiale vizavi de o lume și o societate eșuată, din toate punctele de vedere. Pictura sa devine astfel un fel de manifest al luptei sale cu spaimele, fricile și demonii lăuntrici, dar și cu anomaliile unui sistem care a transformat omul în bestie.
Vioara Bara pictează cu furie, agresiv, cu năduf, dar și cu sclipiri de nădejde, cu speranța că încă nu e totul pierdut: „Fata din spatele Soarelui”. Se lansează cu succes în desfășurări ample, pe pânze mari, încât simezele par mici în comparație cu discursul său plastic. Pictura ei seamănă cu un Purgatoriu în care ard flăcări și se ispășesc păcate. Artista însăși aflându-se într-o cădere primejdioasă, în adâncul unei ape –„Sub apele adânci EU”. 
Abisul creat de om, prin desacralizare, amenință la fiecare pas. El, Omul, poate ajunge foarte sus, devenind supraom, după cum poate fi o Bestie cu nenumărate chipuri, ce ajung, în final, la Tomberon, ori în Groapa comună. Între cele două ipostaze ale întrupării picturale se cască o uriașă prăpastie – un abis. Linia mediană, normalitatea a dispărut ori s-a transformat. Și din ea țâșnește Răul, sub diverse forme și întrupări. Doar femeia, metamorfozată în androgin, căci însăși virilitatea masculină s-a efeminat sau a dispărut pur
și simplu, își asumă nașterea într-o lume crepusculară. Însăși Geea, Mama pământ a ajuns„ În Apusul facerii”, iar din pântecul ostenit mai ies doar pești, în cavalcadă, la un moment anume, în „Întunericul zilei„ sau la „Lumina nopții”.
Scenograf talentat și de succes în teatru, artista și-a regizat aceste ample desfășurări spațiale într-un spectacol vizual apocaliptic, caracterizat de un dramatism resimțit ca acut și imperativ, de privitor. Fantomele ei prind contururi precise, se dezlănțuie agresiv în lupta artistului cu lumea, cu societatea, concretizate în metafore plastice impresionante, extrem de sugestive.
Stilul Vioarei Bara este unul exploziv, brutal, fără menajamente. Cu accent pe grotesc și caricatură. Simbolurile recurente: ochiul, peștele, păunul, inima – totem, soarele și luna, apar obsesiv, multiplicate, aproape în fiecare lucrare. Iar strigătul mut: „ Nu omorâți, Nu abandonați, Nu manipulați”, se revarsă din pânze și se aude în subsidiar ca un avertisment dureros, înainte ca privitorul să simtă efectul de catharsis, eliberator al creației sale.
Pictura Vioarei Bara este un act artistic de mare forță, cu puternic substrat psihic și social, un urlet mut, cum îl numește însăși artista. Este modalitatea ei de a se raporta la lume și la valorile ei, dar și lupta ei în plan estetic, creativ. Metaforele plastice prind viață pe pânză cu ulei din straturi suprapuse de culoare, cu efecte vizuale de mare efect.
„Între supraom și Bestie…” nu e doar o expoziție. Este și o mare provocare pentru iubitorul de artă, pentru privitor.
Maria Vesa Aursulesei