◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.04.2024

COLEGIUL NAȚIONAL MILITAR de MARINĂ, singurul din țară, REDESCHIS după 20 de ani

Momente emoționante la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Constanța, în curtea căreia au avut loc festivitățile organizate cu prilejul reînființării Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza. In prima lor zi de scoală militară, alături de părinți și prieteni, elevii militari au rostit jurământul de credință și au defilat în fața oficialilor din Armată.

Fostul Liceu Militar de Marină, Constanța, închis în urmă cu 20 de ani, a fost redeschis la inițiativa autorităților locale, sprijinite de Ministerul Apărării Naționale. Cei 203 de elevi, băieți și fete din toată țara (120 de elevi de clasa a IX-a, 36 de elevi de clasa a X-a, 47 de elevi de clasa a XI-a), au trecut printr-un examen riguros și spun că nu se tem de viața militară. “Sunt sportiv de performanță, fac înot și sunt obișnuită cu plecatul de acasă. Tata m-a sprijinit, a spus că e foarte bucuros. Toată lumea a spus că o să fie foarte greu, dar pot să duc această viață de militar,” spune eleva Beatrice Croitoru, din Constanța. Iar elevul caporal Vasile Ungureanu, din Galați, vrea “să înaintez în grad, să dau la Academia Navală, să am oameni în subordine și să particip cu vaporul la misiuni.”
Viața într-o școală militară nu este însă atât de simplă. Pentru a se dedica milităriei pe mare, elevii dorm în internatele din cadrul școlii, se trezesc la ora șase dimineața, iar zece minute mai târziu ies la înviorare. La ora opt încep cursurile și urmează un program strict, care include muncă în cadrul liceului și instrucție militară. După orele de curs au timp liber două ore, iar apoi intră în program de studiu. Purtătorul de cuvânt al Statului Major al Forțelor Navale, colonel Corneliu Pavel, fost elev, în urmă cu 35 de ani, al Liceului de Marină Militară Constanța vorbește și despre pedepse: “Sancțiunile sunt la fel ca și astăzi, mustrări, cei mai mari mai primeau și arest dacă săreau gardul sau încălcau alte reguli. Acum învoirile se acordă mult mai ușor decât atunci când erau foarte multe restricții.”
Pentru elevii de la Marină, potrivit ministrului Apărării Naționale, Mihai Fifor, prezent la festivități, Colegiului Național “Alexandru Ioan Cuza” reprezintă un prim pas in cariera lor militară. “Colegiul are menirea de a forma caractere puternice și personalități de elită pentru Marină pentru Armata română și pentru țară. Nu le va fi ușor, dar vă asigur că îi lăsați pe mâini bune. După absolvire, ei devin studenții academiilor categoriilor de forțe, iar din acest an au început să fie admiși și la cele mai prestigioase academii militare americane,” s-a adresat, Fifor, părinților. Deși dispune de spații numeroase, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” îi găzduiește doar un an pe elevii de la Colegiul Național Militar. Noul sediu al Colegiului, aflat în renovare, preluat de la ministerul Educației, va fi terminat pentru anul școlar viitor.

evz.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *