default-logo

Scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu

Trecerea în veșnicie a cărturarului Nicolae Danciu Petniceanu a adus multă tristețe în sufletele celor care l-au cunoscut și apreciat, care de abia acum realizează ce au pierdut și pe cine au pierdut. Discret și aristocrat, scriitor cu muncă de apostolat, și-a încheiat viața într-o zi de început de toamnă, plâns dureros de cei dragi, dar mai ales de familia sa. Ne-a părăsit în trista zi de 8 septembrie 2020, orele 19:00. Născut la 11 aprilie 1936 în localitatea Petnic, județul Caraș-Severin, iar dacă mai zăbovea, ar fi împlinit 85 de ani în aprilie 2021. Mama, Danciu Ioana, din satul Petnic, iar tatăl Radu Nicolae născut în satul Prigor, în Valea Almăjului. Face clasele primare și gimnaziale în satele Petnic și Iablanița, apoi urmează Școala Medie Tehnică Siderurgică din Reșița. Face studii militare la școala regimentală de tancuri din Bacău și Școala nr.3 a Ministerului de Interne (1957-1958) București. A trecut prin viață cu o deosebită decență, a fost activ și responsabil în tot ceea ce a făcut, având mult bun simț și umor de cea mai bună calitate. Viața lui a fost în permanență animată de lucrul bine făcut, de spiritul dreptății și de profesionalism. Personalitate polivalentă și dinamică, s-a manifestat în multiple domenii ale vieții, funcționând ca ofițer între anii 1958-1961 la Regiunea M.A.I. Banat, iar între anii 1961-1986, ofițer pe graniță și ofițer în serviciul de pașapoarte Timiș. Ultima funcție a fost de comandant adjunct la Aeroportul Internațional Timișoara. Între timp urmează cursurile Facultății de Filologie din cadrul Universității București. În anul 1986, la cerere, s-a pensionat. Acum începe activitatea culturală. Viața sa, plină de osteneli, s-a topit ca o lumânare, o candelă ce și-a consumat tot săul. Ea a fost o jertfă, o permanentă renunțare și dăruire pentru alții. A influențat viața multor oameni, tineri și bătrâni, prin credința și dârzenia sa, prin cuvintele sale de nuanță filozofică și profetică. A impresionat prin blândețe, căldură sufletească, iubire și bunătate, care amintesc de acelea pe care le aveau bunicii noștri. A fost și a rămas prin cuvânt, fapte și operă, o flacără care a luminat și luminează în noaptea necredinței, opunându-le curentelor anti-românești. A fost și este simbol al binelui, dăruit de istorie și binecuvântat de Dumnezeu. La el s-a întâlnit o sete ființială după Binele Absolut. Și-a ridicat sufletul, prin tot ce a făcut, deasupra nimicniciilor acestei vieți. A fost un spirit viu, care a scris despre viața neamului românesc cu un extraordinar simț al responsabilității și și-a dorit foarte mult să ne cunoaștem și să ne respectăm trecutul, pentru că aici se găsește seva poporului român. Singura durere ce nu putea ascunde era cea provocată de neînțelegerea și răutatea oamenilor. A avut un adevărat cult pentru familie, fiind un bun exemplu pentru toți cei ce l-am cunoscut. Era mândru de familia pe care și-a întemeiat-o. Norocul scriitorului Nicolae Danciu Petniceanu în viață, i-a fost soția. Ea l-a sprijinit cu multă dragoste, cu vrednicie, demnitate și multă discreție. Ușa lor era mereu deschisă pentru toți cei care l-au cunoscut și au apelat la serviciile lui. În casa lor primitoare, se găsea ospitalitate pentru toți prietenii. Și eu am multe amintiri legate de distinsa persoană a scriitorului Nicolae Danciu Petniceanu. Sensibil și discret, de o modestie proverbială și o simplitate îngerească, avea o lume proprie deschisă cu generozitate pentru oamenii adevărați. Nicolae Danciu Petniceanu ”un prozator puternic de un bănețenism uimitor de energic” (dr. Artur Silvestri) a prins în cărțile sale esența spiritului românesc. I-a plăcut să vadă esențialul din modul existențial al românilor și să prindă profundul din natura umană. Cărțile lui sunt rod al reflexiei cât și rod al observației obiective și al unei riguroase documentări. Au caracter de mărturie, bazându-se pe autenticitatea faptului trăit și nu ”scornit”. Ele redau gânduri cu limpezimea apei de izvor, având un gen de puritate originară ce luminează mintea și purifică sufletul cititorului. Ele vin din osârdia unui voievod al scrisului românesc, care a trăit în sârg cărturăresc. Fraza lui Danciu curge simplu și limpede, răspândind magie și inspirație. În scrisul lui găsim crezul autorului în cultura tradițională, în iscusința minții oamenilor, în puterea etică și estetică a neamului nostru. Lirismul prozei lui Danciu este unul implicat, organic, conținut ce decurge din însăși trăirea faptelor. Scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu a fost o binecuvântare pentru localitatea Mehadia, un izvor pentru viața culturală, unde, împreună cu primarul Iancu Panduru și inginerul silvic Vlaicu Constantin, au format o triadă care a organizat multe activități culturale. A fost o personalitate cu delicatețe neobișnuită și cu finețe sufletească rară și profundă, cu o bunătate ce vine din bunul simț al poporului român din Banat și cu o expresie însușită de Sfânta Tradiție. Frumusețea unor astfel de oameni, care îți pătrund în adâncul sufletului, te fac să îi pomenești tot timpul și să îi ai în gând mereu. Sunt convins că toți cei care l-au cunoscut îl vor păstra în suflet, rămânând nemuritor. Cu acest prilej îi aducem prinos de cinstire scriitorului, omului de cultură și operei sale și ne rugăm la Bunul Dumnezeu să dea pace și liniște sufletului său atât de nobil și distins.

Prof. Pavel Panduru / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*