default-logo

Tabăra Națională de Creație Literară „Ion Stratan”, ediția a II-a, 2022

În zilele de 6-9 octombrie 2022, Casa de Cultură „IL Caragiale”, din Ploiești, director Marian Dragomir, în parteneriat cu Primăria Ploiești și Uniunea Scriitorilor din România, a organizat cea de-a doua ediție a Taberei Naționale de Creație Literară „Ion Stratan”, „o sărbătoare a creației poeziei”, cum a numit-o profesor Gabriela Toader.
Aceasta a început joi, 6 octombrie, ora 17, la Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” și a constat dintr-o întâlnire cu poeți consacrați din țară, membri ai Uniunii Scriitorilor din România și un recital din poeziile lui Ion Stratan, susținut de elevi de la Colegiul Național „Nichita Stănescu”, din Ploiești, coord. profesor Gabriela Toader.
În Cuvântul de deschidere, prof. Marian Dragomir, director al Casei de Cultură ”IL Caragiale” Ploiești, a vorbit despre activitatea Cenaclului și a revistei „Atitudini” și despre felul în care a fost înființată Tabăra de Creație Literară „Ion Stratan”.
„Scopul taberei este de a aduce în amintire aspecte ale poeziei românești din trecut, de a prezenta aspecte ale poeziei românești de astăzi și de a aduce în prim-plan pentru tineri poezia lui Ion Stratan”, a menționat profesor Gabriela Toader.
Poeții invitați: Nicoleta Popa, Cosmin Andrei Tudor, Mihai Firică, Marcel Tolcea, Camelia Iuliana Radu, s-au autoprezentat, au citit din propriile creații și cei care l-au cunoscut : Camelia Iuliana Radu, Nicoleta Popa, Marcel Tolcea, Mihai Firică, au vorbit despre relația lor cu poetul Ion Stratan, căruia i-au făcut și un frumos portret.
În viziunea dumnealor poetul ploieștean plecat prematur din lumea pământeană impresiona prin finețe și politețe, umor, delicatețe, iubirea față de sufletele altora, cultul prieteniei, jovialitate, sprinteneala minții. A fost apreciată puterea lui de a crea jocuri de cuvinte, de a lucra cuvântul și a fost numit ”sculptor în cuvânt”.
De asemenea, au fost exprimate păreri despre poezie, în general, condiția creatorului, receptarea poeziei în societatea actuală, relația ei cu celelalte arte.
Pentru scrierea poeziei, Camelia Radu a afirmat că îți trebuie curaj și sinceritate, poetul se confruntă cu multe dificultăți, trebuie să și scrie, să se ocupe și de editarea cărții și de mediatizarea ei. A fost reiterată ideea nemuririi prin creație, s-a vorbit de limbajul special al poeziei, de necesitatea de a se citi foarte multă poezie pentru a se ajunge la performanță în scrierea ei, de a fi promovată poezia în școală, importanța cenaclului pentru scrierea de poezie.
După această „călătorie de seară în lumea poeziei”, cum a denumit-o Gabrielea Toader, joi, 7 octombrie 2022, au avut loc întâlniri cu elevi de la Colegiile: „Mihai Viteazul”, „I.L. Caragiale”, „Nichita Stănescu” din Ploiești, care s-au desfășurat în localurile acestora și sâmbătă, 8 octombrie 2022, întâlniri cu publicul care au avut loc la Casa de Târgoveț „Hagi Prodan”, din Ploiești.

Elena TRIFAN / UZPR Prahova

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*