default-logo

Doina Bârcă e poezie!

Doina Bârcă e poezie! Ea degajă în jur armonie… calm, culoare, ritm, toate senine.
Ca reporter am investigat și descoperit aceste calități citind poemele ei prezentate în cenacluri și apoi în volumul ei de debut „Scrinul cu sentimente”. Peste toate versurile Doinei am găsit frumusețe și melodie – firicel de cântare – cum firesc era să le fi zămislit cea cu nume de melos popular: Doina”, spunea Romanița Maria Stentel, jurnalist, reporter, scriitor de poezii pentru copii.

S-a născut în comuna Cervenia, Județul Teleorman, într-o zi însorită, din toamna anului 1953, localitate care pare și acum, așa cum regăsim în versuri,  centrul Universului Doinei Bârcă.

Plecând de la această conexiune continuă cu ținutul natal, cu oamenii de acolo, cu frumusețea locurilor, scriitoarea Ioana Stuparu scria: „Dedicată artei şi cuvântului: leagăne de istorie, poeta Doina Bârcă îşi ţese versurile cu firele dorului. Lacrima amintirilor îi înnobilează şi înveşniceşte legătura spirituală cu vatra strămoşească, Cervenia, localitate veche teleormăneană, aşezată într-o zonă renumită prin bogăţia şi varietatea folclorică, şi, pe care, necontenit o aşează între buchete de liliac de toate culorile…”.

Pasionată de folclor și muzică„ ”Ghiocelul de aur”o auzim mereu, la evenimente sau întâlniri cu prietenii, fredonând fragmente muzicale, încântându-ne cu bucuria glasului și a notelor care ne mângâie sufletul.

Doina Bârcă are mereu o bucurie firească, naturală, care face parte din alcătuirea sa umană la fel ca senzaţia de foame, de oboseală sau de frig, bucurie pe care o resimte de la lucrul bine făcut.  Această bucurie întru totul firească e lăsată  pentru a-i călăuzi paşii în susținerea  familiilor  cu copii, aflate în situații de risc și a bibliotecilor din țară și Republica Moldova, fiind un mare donator de cărți de literatură. Cărțile domniei sale au ajuns în biblioteci și școli rurale sau acolo unde  nu există biblioteci și sunt onorată că m-a girat cu încredere, pentru că am fost, de foarte multe ori, curierul acestor donații. Foarte mulți elevi au putut continua studiile, mai ales în perioada funcționării învățământului online, pentru că au un calculator sau laptop, donat de acest om minunat, prin efortul comun al întregii familii, care o susține în aceste demersuri. Bucuria și entuziasmul celor care primesc o motivează să continue ceea ce face, chiar şi atunci când starea medicală devine un obstacol. „Bucuria voastră trebuie să bucure şi pe alţii, altfel ea nu este una autentică!” se pare că este motto-ul care se potrivește omului Doina Bârcă, deoarece faptele sale sunt o lucrare continuă, care se construiește pe durata întregii vieți,  dacă se poate, şi pentru alte generaţii, ceea ce presupune deplină responsabilitate.

Ca parteneră, colegă și cred că nu greșesc spunând prietenă, am descoperit o Doina Bârcă OM, femeie, mamă, bunică, secretar literar, om de cultură și un foarte bun organizator de evenimente culturale.

Nu a acceptat niciodată rolul tradițional al femeii. A luat întotdeauna decizii, și-a exprimat cu glas tare propriile alegeri, a fost tată, conducător de familie și a fost întotdeauna pregătită să facă față consecințelor propriilor alegeri și decizii. Este puternică, curajoasă, hotărâtă, în războiul etern al vieții și provocărilor. Cu un instinct adânc, cu  pretenţii enorme de la propria persoană, care nu îi pune la îndoială niciodată curajul şi tăria, este întotdeauna dreaptă, zâmbitoare, chiar dacă uneori schiopătează vizibil sau fața se schimonosește de durere.

Doina Bârcă este spectacolul unei vieții, care cu cât înaintează mai mult, cu atât devine mai interesant, uneori taifun, alteori mare calmă, care indiferent dacă merge sau doarme, stă în picioare. Tot ceea ce scrie și face este sub semnul modestiei personale.

Dacă aș face o caracterizare rapidă aș spune, așa cum spune Akhenaton: „Atunci când virtutea şi modestia îi luminează farmecele, strălucirea unei femei frumoase este mai puternică decât cea a stelelor din ceruri, şi nu ai cum rezista influenţei sale”.

Poet și autor de versuri pentru copii, copilăria fiind una din sursele ei de inspirație, Doina Bârcă a scris și publicat șapte volume de autor. Este autoarea a numeroase prefețe, cronici, articole și recenzii de carte. Cu cele șapte volume a reuşit să „amprenteze” trecutul, prezentul și cu siguranță și viitorul existenţei sale.

Este femeia care nu a aşteptat niciodată să primească pe tavă o carieră de succes, ci s-a folosit de inteligenţa şi abilităţile sale. A încercat să se autodepăşească în mod constant, înţelegând că trebuie să dea timpului timp.

            Maria Petrescu / UZPR București

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*