default-logo

Peste trei milioane de tineri italieni nu muncesc și nici nu studiază

Un sfert dintre tinerii italieni – peste trei milioane de așa-numiți „nini”, cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani – nu lucrează și nici nu studiază, arată datele ONG-ul ActionAid şi sindicatului CGIL, preluate de agenţia EFE. Pe ansamblul țării, unu din patru tineri (25,1%) intră în categoria „nini”, cu o pondere mai semnificativă în rândul femeilor şi fetelor, ce reprezintă 56% dintre persoanele tinere care nu au nicio activitate.
Diferenţele în nivelul de inactivitate ies în evidenţă mai ales între nordul şi sudul Italiei – în sud, unde se află regiunile mai puţin dezvoltate ale ţării, procentul de ”nini” în rândul tinerilor este de 39%, faţă de 18% în nord-est.
Deşi raportul a fost elaborat pe baza datelor din anul 2020, când impactul pandemiei COVID-19 asupra economiei a fost major, inclusiv în zonele Italiei cele mai dinamice economic, rata inactivităţii în rândul tinerilor depăşeşte cu 15% media europeană.
Mai mult, doi din trei tineri italieni care nu studiază şi nici nu muncesc nici măcar nu îşi caută un loc de muncă, observă autorii raportului. Iar dintre şomerii cu vârste sub 35 de ani care îşi caută loc de muncă, un procent de 36,3% nu au reuşit în ultimele 12 luni să se angajeze, potrivit AGERPRES.
Foto: pixabay.com

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*