default-logo

Pomenirea președintelui UZPR, Doru Dinu Glăvan, la Iași

La Iași, Serviciul Religios Memorial (Pomenirea) pentru președintele UZPR, Doru Dinu Glăvan, va avea loc în prezența ziariștilor din Filiala Iași a UZPR și din Moldova lui Ștefan cel Mare și Sfânt, în ziua de sâmbătă, 11 decembrie a.c., la Biserica Banu, dinstr. Lăpușneanu, între orele 10.30-12.30. De organizarea evenimentului se ocupă echipa formată din membrii Filialei: Grigore Radoslavescu, Dan Teodorescu, Benone Tiron, Jică Aionoaie și Ionel Pintilii.

Am ales Biserica Banu cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului și Duminica Tuturor Sfinților” dată fiind importanța excepțională a acestui lăcaș de cult și de cultură, monument istoric de care se leagă oficierea primelor slujbe în limba română, editarea ziarelor „Neamul Românesc” și „Români”, în timpul Primului Război Mondial, unicitatea bisericii în spațiul cultural, istoric, publicistic, literar și artistic, slujirea bisericească și filantropică deosebită pentru comunitatea ieșeană – fapt cunoscut și apreciat de Doru Dinu Glăvan, cu prilejul vizitelor și întâlnirilor cu breasla jurnaliștilor moldoveni din ultimii ani.

Biserica Banu (a Mitropolitului)  – „Poarta Ortodoxiei ieșene spre Europa creștină” – a fost rectitorită de părintele Dumitru Merticariu (care își doarme somnul de veci în curtea lăcașului), om de aleasă cultură și spiritualitate, prieten bun al ziariștilor ieșeni, luptător neobosit pentru triumful presei libere și al spiritualității moldave și basarabene.

Slujba de Pomenire va fi oficiată de preotul paroh Bogdan Țifrea, redactor-șef al postului de radio „Trinitas” Iași. Memoria prietenului, colegului și camaradului nostru ziarist de excepție multiubit va fi evocată prin scurte alocuțiuni ale celor prezenți și ale președintelui Filialei.

Grigore Radoslavescu

președintele Filialei Iași a UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*