Doi cărturari români şi dubla semnificaţie a zilei de 6 decembrie

Cu 31 de ani în urmă, atunci când în bisericile românilor ortodocşi şi greco-catolice preoţii oficiau liturghiile cinstirii Sfântului Ierarh Nicolae, era coborât în mormânt trupul neînsufleţit al filozofului-scriitor Constantin Noica. Tot într-o astfel de zi, însă cu patru ani mai târziu, respectiv în 6 decembrie 1991, avea să fie înmormântat un alt reprezentant de frunte al culturii româneşti: omul de mare spirit Petre Ţuţea. Numai că în timp ce discipolii lui Noica aveau să-i îndeplinească până şi ultima sa dorinţă, acea de aşi avea locul de veci în decorul brazilor Schitului Monahal al Păltinişului Sibiului, membrii conducerii Uniunii Scriitorilor din România, precum şi prietenii săi apropiaţi s-au făcut că au uitat „porunca” lui Ţuţea de a fi înmormântat în Blajul „Şcolii Ardelene”, aşa cum atât de mult şi-ar fi dorit, rezumându-se a-i săpa mormântul în pământul lutos al cimitirului satului Boteni, din preajma zgomotosului Bucureşti..
Evident că nu numai apropierea datelor calendaristice ale sfârşitului vieţii lor aveau să-i asemene pe cei doi filozofi, ci şi deşteptăciunea minţilor lor, urmare a unei temeinice culturi enciclopedice.
Constantin Noica (n.12 iulie 1909-d.4 dec.1987): „Scrierile omului de cultură trecut de 60 de ani trebuie să se adreseze, cu prioritate, cititorului care nu s-a născut încă”; „Până la proba contrarie, orice om are o sămânţă de geniu”; „Devenim ceea ce suntem”; „Ce sălbatică e viaţa, sălbatic de frumoasă”;” Este suficient un surâs al vieţii pentru ca totul să recapete sens”;” Sunt oameni care citesc o singură carte (experienţa vieţii) şi oameni care citesc mai multe astfel de cărţi”;” Destinul nu curmă viaţa: abia o începe”;” În viaţă trebuie să alergi şi după mingiile pe care nu eşti sigur că le prinzi”;” Fie-ţi milă de alţii: trăieşte frumos, învaţă mult, creează bine- trebuie să spui fiecărui om tânăr. Alţii au nevoie de împlinirea ta la fel de mult ca tine”.
Petre Ţuţea (n.6 oct. 1902-d.3 dec.1991):” Eu sunt un om făcut. Un om construit cu sârguinţă. Două vocaţii îmi lipsesc: cea de erou şi cea de sfânt. Şi nu mă deranjează, pentru că nu sunt singurul”; „Am învăţat la închisoare că omul e un animal stupid, deoarece confiscă libertatea semenilor lui. Tiranul e un om absurd şi lipsit de ruşine. Nu îi e ruşine să-şi chinuie semenii. Omul captiv nu poate fi fericit. Suntem captivi în univers. Ne ajunge această grozăvie. Dar să intensifici această captivitate, până la nivelul puşcăriei- numai omul e capabil de asemenea nebunie. Nu pot să povestesc tot ce am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi”; „Definiţia mea despre mine este: Petre Ţuţea, românul! Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Vreau să mai trăiesc pentru a vedea dacă poporul român mai este, în sensul lui în fire”; „Sunt consolat pentru că sunt bătrân, că mă aşteaptă moartea şi că nu am mormânt. Moartea e necesară, dar insuportabilă. Nimeni nu a murit consolat deplin. Nu mă consolează ideea că voi muri. Sunt agăţat de viaţă cu ultimele ghiare… Nu-i cred pe cei care spun că mor consolaţi şi solemni. Doar sfinţii sunt capabili de aşa ceva. Nu e un fleac încercarea morţii. Aş vrea să trăiesc două sute de ani. E cam nereligioasă această dorinţă şi această zbatere, dar nu pot face pe viteazul. Ei, mare brânză n-aş face dacă aş mai trăi o sută de ani, dar nici puţin lucru n-ar fi. De la o vârstă, fiecare zi în plus e un cadou”;” Din toată imaginea morţii, îmi displace mormântul. Să pui pământ pe tine!”;” Am avut mereu laşitatea de a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase sinuciderea e ofensă adusă Duhului Sfânt”;” Sunt stări umane când dorinţa de moarte e o necesitate. E un mare paradox: cum să scapi în şi prin moarte.”;” Ni s-a făcut onoarea de a murii pentru poporul român”;
„Aş încheia, ciclic, cu o altă formă de detenţie, izbăvitoare”; „Dumnezeu este creator, iar omul imitator”; „Dumnezeu se situează deasupra evenimentelor vieţii mele. În faţa lui Dumnezeu nu există genii, Dumnezeu lucrând nu cu genii, ci cu oameni”; „Acum, mai la bătrâneţe, pot să spun că fără Dumnezeu şi fără nemurire nu există adevăr”; „Eu cred că războiul nu e făcut de oameni, e mult prea serios. Îl face Dumnezeu. Cum ne dă şi cutremure, ne dă şi război”; „Te întreb: Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? În templu. În Biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, pentru că exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea şi omul”.
Notă: Texte extrase din „Jurnal cu Petre Ţuţea”; Editura Humanitas, anul 1992; lucrare redactată de Radu Petre, unul dintre cei mai apropiaţi sprijinitori ai filosofului, în ultimii săi ani de viaţă, atunci când marele gânditor român nu mai putea scrie cu mâinile sale tremurânde.
Sibiu, joi, 6 dec. 2018

Ioan Vulcan-AGNITEANUL / UZPR

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.