◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro24.04.2024

Trei premiere consecutive la TNB !

Pentru acest final de an, Teatrul Național ”Ion Luca Caragiale”, din București a pregătit pentru publicul spectator câteva surprize:

Papagalul mut, istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat
Piesă în 30 de tablorui de Nae Caranfil
Regia și ilustrația muzicală Nae Caranfil
Scenografia: Dragoș Buhagiar
Coregrafia: Florin Fieroiu.

„Papagalul mut” – o poveste incredibilă, dar reală, având în centrul său una dintre cele mai enigmatice și fascinante figuri ale secolului al XVIII-lea, spionul travestit Charles d’Eon / Lia de Beaumont. Ființă ambivalentă, atât timp cât a trăit, d’Eon a întreținut cu abilitate misterul asupra identității sale: era bărbat sau femeie?

După aproape treizeci de ani, cineastul Nae Caranfil („Filantropica”, „Asfalt Tango”, „Restul e tăcere” etc.) se reîntoarce în teatru, cu un spectacol pe un text propriu care prezintă un episod din fascinanta viață a cavalerului d’Eon: misiunea sa la Curtea țarinei Elisabeta I, unde a acționat ca agent de influenţă în favoarea Franţei. Dându-și seama că o femeie ar reuși să câștige mai repede încrederea suspicioasei țarine, d’Eon a ales să fie femeie. Astfel, luând identitatea nepoatei cavalerului Douglas, conducătorul delegației franceze, el / ea va reuși să își ducă la îndeplinire misiunea, dar tulburând, în același timp, minți și inimi.

Un spectacol cu personaje și fapte istorice reale, plin de haz, farmec, îndrăzneală, despre spionaj, intrigi politice și amoroase desfășurate la una dintre cele mai extravagante curți imperiale ale lumii.

Premiera:
miercuri, 12 decembrie,
ora 19:00, Sala Studio

Pădurea spânzuraților
după Liviu Rebreanu,
Scenariu și regia: Radu Afrim
Scenografia: Cosmin Florea
Coregrafia: Andreea Gavriliu

Într-un univers dominat de război în care moartea stă la pândă, grandiosul Imperiu Austro-Ungar agonizează. Națiunile își visează autonomia aruncându-și în moarte soldații care îmbracă uniforma în numele unor idealuri necunoscute și al unei patrii care nu le aparține. Din imaginea deprimantă a unui imens conglomerat artificial de popoare construit prin oprimare și minciună se detașează destine, povești de iubire, drame adânci, răscolitoare.

Tânărul locotenent Bologa, sfâșiat între sentimentul datoriei și cel al onoarei, caută adevărul în orizontul tulbure al războiului. Frământările morale ale eroului se accentuează când identitatea sa națională e pusă în cumpănă pe fondul ascensiunii naționalismului și când, numit în Curtea Marțială, trebuie să supravegheze executarea unui dezertor.

Departe de orice formă de naționalism, spectacolulprovoacă la o reflecție lucidă asupra stării nației, la o confruntare clară cu trecutul nostru istoric, un dialog între vocea prezentului și vocea istoriei. O voce surdă, șoptită sau răspicată, insinuantă sau răscolitoare prin care evenimentele unei lumi sfârtecată de masacre rostesc adevăratul lor nume în fața timpului, o voce care are timbrul specific și intonația regizorului Radu Afrim.

Premiera:
duminică, 16 decembrie
ora 19:00, Sala Mare

50 de secunde
de Daniel Oltean,
Cea mai bună piesă românească a anului 2017, la concursul de dramaturgie organizat de UNITER
Regia Eugen Gyemant
Scenografia: Maria Nicola

Spectacolul „50 de secunde” este o investigație lucidă și tandră asupra minții umane, un spectacol despre ce se întâmplă în noi, atunci când nu suntem atenți, și despre grija pe care trebuie să o purtăm gândurilor noastre.

În biroul unui procuror criminalist, ancheta este în plină desfășurare. Asta deși, din punct de vedere juridic, totul este limpede, iar cazul ar putea fi trimis deja în judecată. Cel puțin, asta spun documentele, probatoriul, procedura penală…

Cu toate astea, un procuror se încăpățânează să deslușească mecanismele întortocheate ale minții unui tânăr care și-a recunoscut deja vina. Întrebarea este: de ce? Cazul e soluționat, dosarul de probe e complet, faptele sunt clare, iar declarațiile lămuresc totul.

Însă, dincolo de administrarea probelor, rămâne întâlnirea dintre doi oameni și poveștile lor, pentru că nu întotdeauna victimele sunt doar cele menționate în procesul-verbal…

Cu pasiune pentru detalii și inspirat de fapte reale, Daniel Oltean, un autor cu totul special (procuror, teatrolog și absolvent de scriere dramatică), privește oamenii cu atenție, cu duioșie și înțelegere, făcând o expertiză dramaturgică amănunțită a tuturor incertitudinilor noastre.Împreună cu actorii din distribuție, regizorul Eugen Gyemant (aflat la prima sa montare la TNB) asamblează scenele de neliniște, umor, poezie, cinism și frici nerecunoscute într-un puzzle pe care trebuie îl completăm singuri. Pentru că piesele-cheie se ascund în spatele cuvintelor, într-o lume în care iubirea pare să nu mai fie de ajuns.

Spațiul de joc creat de scenografa Maria Nicola recompune tabloul unui birou de investigaţii cu peste 100 de spectatori-martori, dar ar putea fi și tribunal, salon de spital ori sală de autopsie.

Ritmul alert al spectacolului se construiește din tensiuni, emoții puternice și secvențe scurte, contrastante, care descriu aproape filmic relațiile umane, între fiu și mamă, inculpat și procuror, între oameni și singurătățile lor, între fiecare dintre noi și gândurile care ne copleșesc.

Un spectacol relevant despre labirintul surprinzător al minții, despre empatie, singurătate și despre punctele de sprijin pe care le căutăm în alții, atunci când în noi totul se destramă.

Premiera:
joi, 13 decembrie
vineri, 14 decembrie,
ora 20:00, Sala Atelier

 

ultimaora.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *