Lecție de jurnalism și istorie românească

Un grup de elevi de la Colegiul Național „Decebal” din orașul reședință de județ, sub îndrumarea prof. Dr. Iolanda IACOB au participat, ca invitați, la concursul de jurnalism cu tema „MÂNDRIA DE A FI ROMÂN” contând pentru proiectul „A PATRIEI CINSTIRE – UNIȚI SUB TRICOLOR”.
Momentul premierii, care a avut loc într-una din sălile colegiului, s-a constituit într-o autentică lecție de jurnalism și istorie românească.
Dintre concurenți s-au detașat, printre alții: STRULEA Anca-Elena, BĂDĂU VLAD Dan, NEAMȚU Laura Sorina, CĂRPINIȘAN Flavius, DUMITRANA Mihnea Ioan, OPREAN Robert Adrian și CURUȚI Claudiu Alexandru.
Concurenții, prin lucrările trimise la concurs, au dovedit multă prospețime și originalitate, un fermecător curaj al candorii vârstei și chiar o șansă a destinului lor orator.
Cu toții au dovedit efort și fidelitate față de arta scrisului și consecvență în dorința de perfecționare.
Prin lucrările semnate susțineau că sunt români cu luciri de soare în ochi, flori înflorite și curcubeu în miez de vară. Pentru ei, pământul românesc e reavăn de vise frumoase. Au luat cuvântul român în gând, apoi l-au așezat pe buze povestind de grâu și pâine, năzuind spre mâine și o fericire a tuturor.
Despre mândria de a fi român, dar și despre respectul față de pământul strămoșesc, prin ochii care radiază lumina puternică a vieții și dăinuie timpul, a vorbit prof. Univ. Dr. ing. Victor VAIDA care a fost prezent la această activitate în calitate de președinte al Asociației „Cincișenii” pentru a oferi concurenților premii în cărți. Diplomele au fost oferite din partea D.J.S.T. Hunedoara – Deva.
S-a avut și sprijinul U.Z.P.R. (președinte Doru Dinu GLĂVAN) și U.Z.P.R. Caraș-Severin (ing. Constantin VLAICU).
Un punct aparte al acestei activități l-a realizat cunoscuta și apreciata solistă de muzică populară Ana ALMĂȘANA CIONTEA. Aceasta, cu vocea-i inconfundabilă, a prezentat un buchet de melodii patriotice și colinde, un tril de rouă-n dimineață și culori în cascade a fluviului – viață.
Consemnăm și câteva declarații:
– Prof. Dr. Iolanda IACOB: „Lucrările elevilor participanți la concurs au punctat mândria de a fi român și bucuria de-a cinsti MAREA UNIRE a românilor în acest an centenar. Activitatea s-a constituit într-un moment înălțător de omagiu adus strămoșilor noștri, creând elevilor dorința de-a participa și la această activitate literară. S-a primit cu inimile deschise îndemnul de-a se păstra în suflet frumusețea tradițiilor țării dragi. Ne-a încântat Ana ALMĂȘANA CIONTEA cu vocea-i incomparabilă și cântecele patriotice care au trezit în inimile noastre adânci sentimente patriotice”.
– Prof. Univ. Dr. ing. Victor VAIDA: „Pe fondul lucrărilor aflate în concurs am observat un adevărat panopticum al sufletelor elevilor, o adevărată strădanie de șlefuire a cuvintelor, un emoționant document de sensibilitate a unei generații ce pare viguroasă și proaspătă”.
– Prof. Monika HOMPOT, director adjunct: „A fost o activitate cu o inedită încărcătură emoțională, prilej cu care, prin concursul de jurnalism, au fost confirmate talente autentice. Felicit pe concurenți, urându-le numai succese pe linia promovării unui jurnalism care să exprime cu har tot ce are mai adânc, mai sincer, mai curat și autentic sufletul celei mai frumoase vârste – acea de elev”.

Ioan Vlad / Georgeta-Ileana Cizmaș / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.