Orașele Timișoara, Cluj-Napoca, Arad și Oradea au format Alianța Vestului

Primarii Nicolae Robu (Timişoara), Emil Boc (Cluj-Napoca), Gheorghe Falca (Arad) si Ilie Bolojan (Oradea) au semnat sâmbăta, la Timişoara, documentele de înfiinţare a Alianţei Vestului, iniţiativa prin care se doreşte atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea economica a zonei de vest a țării.

„Am decis sa cream un for informal pentru schimburi de idei si de experienta intre noi, edilii oraşelor in cauza si intre administraţiile publice locale pe care le conducem, dar si de cooperare pe proiecte mari, in primul rand de conectivitate de mare viteza, dar si in domeniile cultura, educaţie, sănătate, turism, sport, securitate si dezvoltare, in sens larg”, a anunţat Nicolae Robu.

Edilul din Timişoara a subliniat ca semnarea de sâmbătă de la sediul Primăriei Timişoara este documentul – temelie al Alianţei Vestului.

„Ce semnam astăzi va fi documentul temelie al Alianţei Vestului. Vreau sa va spun ca in abordarea noastră veţi găsi o secţiune ce reprezenta viziunea pe care o avem, argumentele ce au stat la baza iniţiativei si o secţiune in care am enumerat obiectivele pe care le urmărim si trebuie sa înţelegem ca nu sunt liste închise, ci sunt obiective concrete pe care noi îndrăznim sa le nominalizam din start”, a spus Robu.

Primarul din Timişoara a ţinut sa menţioneze ca iniţiativă nu este una împotriva cuiva anume.

„Am fost întrebaţi daca aceasta iniţiativa am pornit-o împotriva cuiva, daca ne-am saturat, nu mai spun de ce. Vrem sa fie foarte clar: nu. Nu suntem oameni ai negativului, suntem oameni ai pozitivului. Iniţiativa ar trebui sa ne permită sa facem mai multe decât pana acum, sa fim mai performantă, sa ieşim din statutul de primar pe care statutul ni-l conferă strict pe raza unităţii administrativ teritoriale unde am asumat responsabilităţi.

Documentul major care sta la baza ideii noastre este declaraţia de la Alba Iulia. In spiritul acestei declaraţii, vrem sa punem la baza acestei structuri principiul libertăţii comunităţilor de a se asocia, de a-şi optimiza resursele.

Si mai este un principiu, principiul stabilităţii administrative. Vedem ca guvernele nu sunt de prea lung termen in România. Administraţiile locale au stabilitate la 100 de ani de la Marea Unire in care mai bine de jumătate au fost petrecuţi sub diferite dictaturi, acum e momentul sa ne aplecam asupra declaraţiei de la Alba Iulia, un excelent manifest al libertăţii”, a mai spus Robu.
Alianţa Vestului transmite un mesaj de responsabilitate, spune si Gheorghe Falca, primarul din Arad.

„Alianţa Vestului doreşte sa transmită un mesaj de responsabilitate. AVE salutul roman este asumarea noastră de oameni care vrem sa trăim responsabil. Vorbim foarte concret de stabilitate. Acest proiect înseamnă o fundaţie pentru cele trei direcţii din platforma noastră. Este important când vorbim de obiective sa conştientizam necesitatea. De aceea, întemeindu-ne aceasta platforma, noi, primarii oraşelor Timişoara, Oradea, Arad, Cluj – Napoca asumam o responsabilitate”, a spus Falca.

Iniţiativa celor patru primari nu legătura cu separatismul teritorial, a subliniat si Emil Boc.

„As vrea sa va spun ce nu este aceasta iniţiativa. Aceasta iniţiativă nu are niciun fel de legătura cu niciun fel de proiect de separatism teritorial sau de a pune sub semnul întrebării statul unitar roman. Acest proiect nu este îndreptat împotriva guvernului de la Bucureşti, ci dimpotrivă, împreuna sa avem o Românie mai puternica si mai bogata. Niciun stat din lume nu poate fi mai bogat daca nu are oraşe puternice si bogate.

Are la baza principiul subsidiarităţii care este la baza UE si anume ca decizia trebuie sa fie luata de autoritatea publica cea mai apropiata de nevoile cetăţeanului. Al doilea lucru este legat de centralizare. Metoda de guvernare prin centralizare este o metoda ce aparţine trecutului. Numai aşa pot fi avute in vedere toate motoarele de dezvoltare economica. In UE sunt 300 de regiuni. Daca toate aceste motoare ar funcţiona la capacitate maxima, lucrurile ar merge mai bine. Aceasta iniţiativa îşi propune sa folosească in interesul României aceste motoare de dezvoltare pentru ca vom avea cu toţii o Românie mai puternica si mai dezvoltata”, a declarat Emil Boc.

Alianţa Vestului va forma o Asociaţie de Dezvoltare Interregionala prin care va atrage fonduri europene.

„Scopul nostru este ca, punând împreuna forţele si energiile noastre, sa facem ca oraşele noastre sa fie mai prospere. Credem ca cele 4 oraşe aliate, acţionând in comun, sa fie mai accesibile si atractive pentru investiţii din fonduri europene.

Unul dintre obiectivele imediate este sa constituim o Asociaţie de Dezvoltare Interregionala care sa fie un partener al Guvernului pentru ca in exerciţiu financiar viitor sa aibă un capitol dedicat. Acesta este un obiectiv important si credem ca suntem un partener care poate fi luat in calcul pentru un astfel de proiect pilot in România.

Credem ca împreună suntem atractivi pentru oameni. Conectarea mai buna intre cele 4 oraşe rutier, feroviar si din punct de vedere al ideilor, al sistemelor informatice, al mediului universitar ne propunem sa fie un baraj pentru migrarea romanilor in Europa.

Studiile arata ca o buna parte din romani optează pentru o migraţie interna. Aceasta dezvoltare economica pe care o urmărim ne propunem sa fie un factor de atracţie pentru ca cei care caută un viitor mai bun sa îl găsească in România.

Vom extinde modelele de buna practica intre noi, daca ceva funcţionează bine la Timişoara va fi preluat de Oradea si aşa mai departe. Si in felul acesta sa recuperam întârzierile pe care le avem”, a declarat Ilie Bolojan.

Asociaţia de Dezvoltare Interregionala ar urma sa se înfiinţeze in primul trimestru al anului viitor.

Printre obiectivele asumate de Alianţă Vestului se numără:

Îmbunătăţirea radicala a mobilităţii intre cele patru oraşe;
Accelerarea implementării proiectului autostrada Transilvania;
Susţinea si urgentarea proiectului Via Carpathia;
Susţinea si urgentarea proiectului Autostrada Timişoara Belgrad;
Dezvoltarea unei conexiuni de trenuri de mare viteza intre cele patru oraşe;
Dezvoltarea unei reţele de transport public inter regional si intra regional;
Creşterea mobilităţii ecologice in zona metropolitana prin proiecte de tip tren, tramvai, troleibuz, autobuz electric, metrou metropolitan;
Susţinea legii parteneriatului public privat pentru proiecte de infrastructură si multe altele.

ziare.com

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.