GÂND DE IARNĂ
parfumul teracotei încinse,
soba duduind, dogorind
în focul lemnului de salcâm
și jarul iute-al cărbunilor,
mirosul de fum risipit prin coșuri
în gerul năprasnic al iernii,
amețitor ca o mireasmă din alte tărâmuri,
derdelușul de gheață sticloasă,
zburam cu vântul, cu viscolul,
nu m-aș mai fi oprit niciodată…
alunec de-atunci cu o sanie fermecată
pe o pantă lungă, amețitoare,
printre vânturi și viscole,
„săniuța fuge, nimeni n-o ajunge”,
zbor într-o cursă frenetică,
aș vrea să mă opresc uneori,
să mai stau o vreme, două vremi,
în copilărie, alunecam, alunecam,
voiam să ating viteza gândului,
mă duceau armăsarii saniei în zbor,
acum gândul mă poartă înainte,
dar nu găsește nimic, oricât ar căuta,
cum n-a găsit nici porumbelul lui Noe,
și atunci zboară înapoi, în trecut
și nu mai vrea să se-ntoarcă
precum hulubul când a dat de pământ…
mai oprește-te, sania mea,
hoo, hooo, armăsarilor, înaripaților,
cine v-a hrănit atât de bine,
ați mâncat tot jăraticul din tavă,
știu că ați putea ajunge oriunde,
unde fugiți şi unde zburați?
asteptați să-mi trag sufletul,
nu e nimic, decât ceață, înainte,
totul e-n urmă, în urmă,
nu vă grăbiți, avem timp,
timpul e la picioarele noastre…
gândule, simți fumul acesta?
adu-ți caii sălbatici aici,
le dau tăvi mari de jăratec,
le dau tot jarul din lume,
scoate-mă din cursa nebună,
din goana aceasta fără oprire,
du-mă departe pe undele fumului
în ținutul nins de mister,
cu zăpezi de poveste și geruri cumplite,
lângă soba înaltă, dogorind de miresme,
unde timpul curge încet,
infinit de încet…
Sorin Ivan / UZPR