Scrisoare deschisă către Academia Română, Ministerul Cercetării și Inovării, Ministerul Educației, Ministerul Tineretului și Sportului

Personal, am îndoieli cum că publicul larg ştie că în România cercetarea ştiinţifică se face pe trei segmente: institutele Academiei Române, centrele, laboratoarele şi institutele MCI (Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării) şi cercetarea din universităţi (prin CNCSIS – Consiliul Naţional pentru Cercetare Știinţifică din Învăţământul Superior).
Fiecare dintre cele trei sisteme (paralele? În orice caz, aparent disjuncte) este condus de echipe de cercetători şi administratori reputaţi: academicieni de mare prestigiu și înaltă performanță, cercetători cu experiență și performanțe în institute și cadre universitare care chiar folosesc laboratoarele Almei Mater pentru a instrui alumnii în secretele cercetării. Personalităţile implicate în cercetare, ca şi opera lor, ca şi temele şi subiectele spre care sunt aplecaţi cei câteva mii de cercetători pasionaţi şi profesionişti pe care îi are România sunt, din păcate, prea puțini cunoscute de marele public.
Iar necunoaşterea de către publicul larg a esenţei cercetării se traduce, după cum cu ochiul liber se observă, în dezinteres faţă de performanţele românilor în ştiinţe şi tehnologii şi, până la urmă, în bugete minuscule pentru cercetare şi structurile administrative ale cercetării ştiinţifice – căci efecte perverse ale democraţiei se manifestă astfel: te-am votat pe tine, senator sau deputat, ca să ai grijă de problemele mele, spune românul de pe stradă, iar problemele mele – şi ale societăţii noastre – sunt numai acelea pe care le cunosc.
În aceeaşi ordine de idei, în România funcţionează „tribul” mass media – cu destul elan şi cu din în ce în ce mai mult profesionalism. Ziare, reviste, posturi de radio şi televiziune, site-uri şi bloguri pe Internet cântă isprăvile fotbaliştilor, politicienilor (de ambe sexe) şi ale fotomodelelor, dar, din când în când, vin şi cu ştiri din ştiinţă – din ştiinţele şi tehnologiile lumii, şi mai rar din ce se întâmplă în propria noastră ogradă. Iar vina, stimaţi cercetători şi profesori universitari, nu este a jurnaliştilor, ci a celor ce administrează cercetarea ştiinţifică şi nu îşi bat capul să o şi povestească celorlalţi 20 de milioane de concetăţeni ai lor. Deşi, teme de cercetare interesante, ba chiar şi succese internaţionale în cercetare există (vezi „Super-laserul de la Măgurele”, ELI-NP sau cercetările de excepţională valoare ale academicienilor Gheorghe Benga şi Sorin Comoroşan), doar că ele nu răzbat pe cât ar merita către inima şi mintea lumii românilor.
Asta, în primul rând, pentru că arsenalul mediatic pro-ştiinţă este într-adevăr sărac la noi: doar emisiunile Radio-ului Public, cele ale postului educaţional Digi World şi venerabila revistă „Știinţă şi Tehnică”, care de curând a sărbătorit 70 de ani de la înființare. Încolo, mai nimic, câte un colţ de pagină sau tentative de suplimente la unele ziare şi reviste, câte o ştire răzleaţa la vreun post de radio sau televiziune. Adică, puţin, foarte puţin, în condiţiile în care legile Uniunii Europene îi obligă pe toţi cercetătorii ca la toate proiectele lor să cheltuiască 2% din valoarea proiectului pentru diseminare, adică pentru popularizarea, mediatizarea temei subvenţionate. Şi în condiţiile în care ţările civilizate au zeci, sute de emisiuni Radio-TV şi reviste de popularizare a ştiinţei (Asociația Jurnaliștilor de Știință din România – AJSR – numără 28 de membri; pentru comparație, Finlanda are 1.100 de jurnaliști de știință!).
Problema trebuie tratată, cred eu, la un alt nivel, unul de reorganizare a mass media de specialitate, proces care să fie susţinut – mai ales material – atât de către structurile menţionate, cât şi de factorii legislativi şi administrativi – adică MCI, Comisia pentru Învăţământ, Știinţă, Tineret şi Sport şi Comisia pentru Cultură, Artă şi Mijloace de Informare în Masă ale Parlamentului, Consiliul Naţional al Audiovizualului, plus societatea civilă a profesioniştilor din domeniu, adică Uniunea Ziariştilor Profesionişti (care are drept membri ziarişti de la peste 300 de publicaţii şi posturi Radio-TV din întreaga ţară), AGIR, AOȘR, academiile de ştiinţe medicale, agricole, tehnice etc.

Ce propunem concret?
Înfiinţarea unui Birou de presă pentru ştiinţă, care să funcţioneze într-una dintre încăperile „Casei Henri Coandă” şi din care să facă parte ziarişti membri ai Asociaţiei Jurnaliştilor de Știinţă din România. Cu acces la metabolismul celor trei structuri din cercetare, la toate datele, la listele de evaluatori de proiecte şi la rezultatele şi eficienţa cercetării, grupul de profesionişti media pe care vi-l propun ar realiza: feedback-ul, transparenţa şi – esenţial – democratizarea activităţilor din ştiinţe şi tehnologii, deci cunoașterea de către marele public a membrilor acestei elite pe care românii trebuie să înveţe să o aprecieze, pentru că ea este cea care conduce trenul progresului în întreaga societate a veacului al XXI-lea. Iar sub „pălăria” acestui Birou de presă al ştiinţei ar putea funcţiona şi un consorţiu al mass media de educaţie, din care să facă parte – susţinute de bugetele de cercetare – Tribuna învăţământului, Gazeta Matematică, Evrika (fizică), Terra (geografie), Știinţă & Tehnică, emisiunile Societăţii Române de Radiodifuziune (poate, cine ştie, şi cele ale Societăţii Române de Televiziune – când se vor fi reinventat), ale Digi World și ale unor posturi locale radio-TV, rubrici din publicaţiile centrale şi de provincie.
Putem începe, într-o primă etapă, cu portalul ştiinţei româneşti, continua cu revista revistelor universitare, pentru ca apoi, pas cu pas, conexiunile pe care ni le vom face cu toate elementele responsabile din mass media să devină funcţionale.
Daţi-mi voie însă să fac fixarea, aşa cum cursurile şi activitatea de pedagog m-au învăţat.
Etapa I: ziariştii de ştiinţă activi acum (Andrei Banc, Dan Manolache, Corina Negrea, Mihaela Ghiţă, Dan Stoica, Cristian Român, Oraan Mărculescu, Adrian Nicolae, Claudiu Andone, Cătălin Beldea, Claudiu Tănăselia, Adrian Bănuță, Teodora Safta, Iulian Pană, subsemnatul și alții) lucrează în echipă, legând cercetarea ştiinţifică de mass media deschisă acestui domeniu.
Etapa II: punem la cale consorţiul pentru mass media educaţională, câştigăm rubrici, pagini, emisiuni, susţinem publicaţiile şi posturile Radio-TV interesate de întâmplările din ştiinţe şi tehnologii, ajutăm la înfiinţarea (sau reînfiinţarea) de noi mijloace media specializate pe popularizarea ştiinţei.
Etapa III: cu un grant de la Uniunea Europeană dezvoltăm cursuri de jurnalism ştiinţific la facultăţile de profil dispuse să abordeze un asemenea dificil domeniu.
Tabloul îmi pare complet.
Astfel, în timp, organismul pe care vi-l propun se poate dovedi construcţia mediatic-administrativă care ne lipseşte în drumul spre această reprofesionalizare a României pe care cu toţii ne-o dorim.

Fundația pentru Științe și Tehnologii „Henri Coandă”; un club de știință în fiecare școală
Succesul juridic al recuperării Casei Henri Coandă din mâinile rechinilor imobiliari (toată stima pentru echipa academicianului Victor Voicu, care a condus „bătălia” în tribunale) ne face însă să reconsiderăm ideile de mai sus, dezvoltându-le într-o structură care poate purta numele Fundația pentru Științe și Tehnologii „Henri Coandă”, care poate ajuta la un cu totul alt ordin de mărime la revitalizarea patrimoniului intelectual al societății românești în privința inovației și spiritului de antreprenoriat tehnologic.
Prin această FUNDAȚIE se pot pune în aplicare directivele/indicațiile Ministerului Cercetării și Inovării cu privire la recrutarea tinerilor cercetători, promovarea principiilor cercetării de top încă de pe băncile școlii, transferul tehnologic în zona economică-industrială, susținerea competițiilor, conferințelor, spectacolelor de știință (gen Astrofest și Sci+Fi FEST) și a evenimentelor menite a stimula implicarea societății în activitățile de inovare.
Henri Coandă este cel mai important simbol al inovării și tehnologiei pentru România, iar „Casa Henri Coandă” este cea mai potrivită pentru a deveni sediul acestei fundații esențiale tocmai pentru că, în anii ’70, Henri Coandă a lăsat-o moștenire statului român cu condiția ca aceasta să devină „Casa Gândirii Românești”. La momentul actual, „Casa Henri Coandă” ni se pare pregătită să preia rolul pe care Henri Coandă l-a gândit pentru acest imobil.
Beneficiile pe care Fundația pentru Științe și Tehnologie „Henri Coandă” le va aduce societății românești, dar nu numai, sunt numeroase, cu un uriaș potențial în viitorul apropiat.
În primul rând, va contribui în mod esențial la atragerea tinerilor de valoare spre domeniul cercetării (este cea mai bună cale de a combate „exodul de creiere” spre societățile mai avansate), deoarece le va oferi acestora cadrul și metodele de a-și urma pasiunea și de a-și dezvolta abilitățile și ideile.
Își propune să fie o structură modernă, care, sprijinită de statul român prin intermediul Ministerului Cercetării și Inovării, Ministerului Educației și a Academiei Române, va organiza și va gestiona agenda tuturor competițiilor și evenimentelor de creativitate și inovație dedicate elevilor și studenților; prin aceste competiții și evenimente se poate stimula eficient creșterea interesului generațiilor foarte tinere pentru domeniile cercetării și tehnologiei, venind în întâmpinarea cerințelor viitoarei paradigme „Revoluția Industrială 4.0”.
Poate cel mai important obiectiv pe care și-l propune Fundația este realizarea rețelei de cluburi de știință ale școlilor, sub deviza „Un club de știință în fiecare școală”. Școala actuală nu mai este de ajuns pentru viteza cu care evoluează societatea noastră, iar această rețea de cluburi de știință le-ar oferi elevilor, în special celor care au potențialul de a deveni elita, să experimenteze, să inoveze, să aplice în practică noțiunile asimilate.
Va fi cel mai potrivit mediu pentru dezvoltarea de think-tank-uri, care reunesc specialiști din varii domenii; dezbaterile acestora au cele mai mari șanse de a oferi soluții reale și viabile la problemele acute din mediul industrial-economic, dar, în același timp, sunt o importantă sursă de inspirație pentru noile generații, care pot folosi și adapta know-how-ul și experiența specialiștilor de acum pentru accelerarea inovației și cercetării în viitor.
Diseminarea informației în spațiul public și promovarea atât a principiilor inovatoare, cât și a rezultatelor palpabile, revine în sarcina mass-media de știință românească; Fundația va contribui decisiv la clădirea unui sistem integrat de promovare și comunicare a informațiilor legate de cercetare și inovație, ceea ce va ajuta enorm societatea românească să înțeleagă și să sprijine activitatea Fundației și, mai ales, va contribui la valorificarea benefică a muncii tuturor celor implicați în cercetare.

Un bun exemplu pentru crearea și organizarea unei astfel de fundații îl ofera Fundația Națională pentru Științe și Tehnologii din Spania – un ONG susţinut de statul spaniol, prin intermediul Ministerului pentru Cercetare Științifică, Dezvoltare și Inovare. Acest ONG leagă institutele de cercetări şi laboratoarele universităţilor de lumea presei de ştiinţă și de societatea civilă prin acele think-tank-uri care au atât de mare greutate în peisajul social.
Grație acestei fundații, Spania are o pondere a resursei umane angajate în ştiinţă şi tehnologie de 40%, foarte apropiată de media europeană. Asta în timp ce România se plasează la coada clasamentului european, cu o pondere de numai 27%. Devine evidentă necesitatea ca România să recupereze cât mai rapid terenul, iar Fundația pentru Științe și Tehnologie „Henri Coandă” va fi principalul catalizator al acestei evoluții.
Astfel, numărul de noi specialiști asimilați în domeniul cercetării și inovării poate fi dublat în foarte scurt timp, cu efecte pozitive pe termen foarte scurt, precum și cu prognoze de dezvoltare exponențială pe termen mediu și lung. Prin intermediul Fundației, România are cele mai mari șanse să-și crească importanța din punct de vedere economic pe plan mondial, comercializarea inovațiilor și tehnologiilor dezvoltate pe plan local, cu specialiști autohtoni, fiind un punct prioritar în strategia de viitor.

Semnatari
Alexandru Mironov, Cristian Român, Andrei Dorobanțu, Adrian Nicolae, Claudiu Andone, Claudiu Tănăselia, Adrian Bănuță, Cătălin Beldea, Oraan Mărculescu (echipa Știință&Tehnică)

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.