Scrisoare deschisă către Academia Română, Ministerul Cercetării și Inovării, Ministerul Educației, Ministerul Tineretului și Sportului

Personal, am îndoieli cum că publicul larg ştie că în România cercetarea ştiinţifică se face pe trei segmente: institutele Academiei Române, centrele, laboratoarele şi institutele MCI (Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării) şi cercetarea din universităţi (prin CNCSIS – Consiliul Naţional pentru Cercetare Știinţifică din Învăţământul Superior).
Fiecare dintre cele trei sisteme (paralele? În orice caz, aparent disjuncte) este condus de echipe de cercetători şi administratori reputaţi: academicieni de mare prestigiu și înaltă performanță, cercetători cu experiență și performanțe în institute și cadre universitare care chiar folosesc laboratoarele Almei Mater pentru a instrui alumnii în secretele cercetării. Personalităţile implicate în cercetare, ca şi opera lor, ca şi temele şi subiectele spre care sunt aplecaţi cei câteva mii de cercetători pasionaţi şi profesionişti pe care îi are România sunt, din păcate, prea puțini cunoscute de marele public.
Iar necunoaşterea de către publicul larg a esenţei cercetării se traduce, după cum cu ochiul liber se observă, în dezinteres faţă de performanţele românilor în ştiinţe şi tehnologii şi, până la urmă, în bugete minuscule pentru cercetare şi structurile administrative ale cercetării ştiinţifice – căci efecte perverse ale democraţiei se manifestă astfel: te-am votat pe tine, senator sau deputat, ca să ai grijă de problemele mele, spune românul de pe stradă, iar problemele mele – şi ale societăţii noastre – sunt numai acelea pe care le cunosc.
În aceeaşi ordine de idei, în România funcţionează „tribul” mass media – cu destul elan şi cu din în ce în ce mai mult profesionalism. Ziare, reviste, posturi de radio şi televiziune, site-uri şi bloguri pe Internet cântă isprăvile fotbaliştilor, politicienilor (de ambe sexe) şi ale fotomodelelor, dar, din când în când, vin şi cu ştiri din ştiinţă – din ştiinţele şi tehnologiile lumii, şi mai rar din ce se întâmplă în propria noastră ogradă. Iar vina, stimaţi cercetători şi profesori universitari, nu este a jurnaliştilor, ci a celor ce administrează cercetarea ştiinţifică şi nu îşi bat capul să o şi povestească celorlalţi 20 de milioane de concetăţeni ai lor. Deşi, teme de cercetare interesante, ba chiar şi succese internaţionale în cercetare există (vezi „Super-laserul de la Măgurele”, ELI-NP sau cercetările de excepţională valoare ale academicienilor Gheorghe Benga şi Sorin Comoroşan), doar că ele nu răzbat pe cât ar merita către inima şi mintea lumii românilor.
Asta, în primul rând, pentru că arsenalul mediatic pro-ştiinţă este într-adevăr sărac la noi: doar emisiunile Radio-ului Public, cele ale postului educaţional Digi World şi venerabila revistă „Știinţă şi Tehnică”, care de curând a sărbătorit 70 de ani de la înființare. Încolo, mai nimic, câte un colţ de pagină sau tentative de suplimente la unele ziare şi reviste, câte o ştire răzleaţa la vreun post de radio sau televiziune. Adică, puţin, foarte puţin, în condiţiile în care legile Uniunii Europene îi obligă pe toţi cercetătorii ca la toate proiectele lor să cheltuiască 2% din valoarea proiectului pentru diseminare, adică pentru popularizarea, mediatizarea temei subvenţionate. Şi în condiţiile în care ţările civilizate au zeci, sute de emisiuni Radio-TV şi reviste de popularizare a ştiinţei (Asociația Jurnaliștilor de Știință din România – AJSR – numără 28 de membri; pentru comparație, Finlanda are 1.100 de jurnaliști de știință!).
Problema trebuie tratată, cred eu, la un alt nivel, unul de reorganizare a mass media de specialitate, proces care să fie susţinut – mai ales material – atât de către structurile menţionate, cât şi de factorii legislativi şi administrativi – adică MCI, Comisia pentru Învăţământ, Știinţă, Tineret şi Sport şi Comisia pentru Cultură, Artă şi Mijloace de Informare în Masă ale Parlamentului, Consiliul Naţional al Audiovizualului, plus societatea civilă a profesioniştilor din domeniu, adică Uniunea Ziariştilor Profesionişti (care are drept membri ziarişti de la peste 300 de publicaţii şi posturi Radio-TV din întreaga ţară), AGIR, AOȘR, academiile de ştiinţe medicale, agricole, tehnice etc.

Ce propunem concret?

Continuarea aici

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.