«Foamea tânără» a unui gazetar de altădată”

Victor Eftimiu (1889 – 1972) ne-a lăsat în excelentele sale ”Portrete şi amintiri” (Editura pentru Literatură, 1965) o serie de tablouri ale epocii în care a trăit şi de întâmplări pe care, cunoscându-le, putem înţelege mai bine cum se trăia altădată şi ce fel de oameni erau scriitorii, artiştii şi gazetarii cu care s-a întâlnit Eftimiu şi pe care noi îi ştim poate doar prin opera lor sau, şi mai rău, nici măcar atât!

M-am oprit la scena descrisă de el sub titlul ”Într-un Ajun”. În anul când s-a petrecut întâmplarea, scriitorul era un tânăr redactor de ziar. Nici un jurnalist de azi nu se mai poate regăsi în rândurile acestea, dar este cu atât mai înduioşător. Iată fragmentul:

”Undeva, pe strada Doamnei, în fundul unei curţi înguste şi lungi, prin 1907, era o tipografie. Mă duceam acolo în calitate de redactor al ziarului «Prezentul» şi al revistelor «Bibiloiul» şi «Ţivil-Cazon». Director al «Prezentului» era eminentul confrate H. Streitmann, veşnic agitat, veşnic în căutarea celor 60-70 de lei cotidieni cu care trebuia să plătească seara, ediţia. Colegi de redacţie aveam pe fostul căpitan de marină Teodoru şi pe ziaristul Urzică. Fiind mult mai tânăr decât ei şi dornic să-mi văd slova tipărită, scriam mai toată gazeta, o corectam, făceam secretariat de redacţie, fericit că mai-marii mei mă lăsau să zburd în voie. Aveam o rubrică, «În treacăt» – însemnări cotidiene –, iar în foileton publicam un roman din Macedonia, «Părintele Sofronie», scris sub impresia unei recente călătorii prin locurile natale şi apărut în volum pe vremuri, sub titlul «Două cruci».

Redacţia «Prezentului» era în Pasajul Maca, într-o vastă odaie îngheţată. Deşi nu era foc niciodată, stam câteştrei în jurul sobei de tuci din mijlocul încăperii şi ne frecam mâinile la o dogoare imaginară, mulţumindu-ne cu amintirea cărbunilor ce vor fi ars acolo cu un an înainte, ca în poezia lui Eminescu «La steaua». […]

Domnul director venea de două-trei ori pe zi pe la redacţie. Venea la prânz ca o vijelie şi lăsa în palmele noastre, întinse elocvent, câţiva gologani. Eu aveam leafă doi lei, primită în trei rate: patruzeci de bani la amiază, şaptezeci pe înserat, iar a treia rată o aştept şi azi.

Mi-aduc aminte de un Ajun de Crăciun, când şeful nu venise pe la redacţie toată ziua. Semn bun. Însemna că voi vedea seara întreaga sumă de doi lei: cifră impozantă şi necesară pentru sărbătorile ce se vesteau cu zăpezi abundente şi foame tânără. Dar bietul director se vede că nu găsise cotidiana subvenţie, fiindcă n-a dat pe la Pasajul Maca nici după aprinsul lămpilor.

Daniela Șontică
leviathan.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.