Profesorul Aurel Ardelean, președintele Universității „Vasile Goldiș” Arad, a încetat din viață. Vezi când vor avea loc priveghiul și înmormântarea

Președintele Universității „Vasile Goldiș” din Arad, prof.univ.dr. Aurel Ardelean a încetat din viață la vârsta de 79 de ani, în această dimineață, la București.

Profesorul Aurel Ardelean a fost internat în data de 9 decembrie la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, acuzând probleme grave de sănătate. În urma investigațiilor și din cauza stării critice în care se afla, medicii arădeni au decis în 10 decembrie să-l trimită cu elicopterul la spital în București. Acolo a fost internat la secția de Hematologie a Institutului Clinic Fundeni. Ultimele informații oficiale au fost că președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” se afla sub supravegherea doctorului Bogdan Ionescu.

Aurel Ardelean s-a născut la data de 4 iulie 1939, a fost senator în legislatura 2004-2008, ales în județul Arad pe listele partidului PRM. A fost membru al grupului parlamentar PRM până în septembrie 2008, când a devenit independent. În cadrul activității sale parlamentare, Aurel Ardelean a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Slovenia, Republica Arabă Siriană, Malaezia și Republica Lituania. Aurel Ardelean a înregistrat 232 de luări de cuvânt în 134 de ședințe parlamentare, a inițiat 181 de propuneri legislative din care una a fost promulgată lege. De asemenea, a fost membru în Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități și Comisia pentru afaceri europene a Parlamentului României.

Activitate academică
Aurel Ardelean a fost Rector la Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad, Doctor în Științe Biologice (din anul 1980, la Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca), Conducător știintific pentru teze de doctorat: Domeniul Biologie și a avut Titlul academic de Membru corespondent al Academiei de Știinte Medicale din România.

În momentul în care o să avem informații noi cu privire la slujba de înmormântare, precum și locul și ora, o să le publicăm.

Cei care l-au cunoscut pe profesorul Aurel Ardelean își pot lua rămas bun de la acesta joi seara, începând cu ora 20:00, în Sala Regele Ferdinand din cadrul Palatului Administrativ, sau vineri seara, tot de la ora 20:00, în campusul universitar al Universității de Vest „Vasile Goldiș”.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă. Prima parte a slujbei va avea loc tot în campusul universitar al UVVG, începând cu ora 13:00, iar apoi se va pleca spre Cimitirul „Eternitatea” (zona UTA).

specialarad.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.