GABRIEL TEODOR GHERASIM
„Mă voi lupta mereu să țin vie memoria martirilor torturați de călăi comuniști în lume și în special pe suprafaţa unui pământ în care oasele celor ce au luptat şi suferit pentru condiţia mea umană zac negate, ascunse, uitate, și/sau calomniate de către mentalitatea zilei.”
Reporter: Domnule Gherasim, vom începe discuția noastră întrebându-vă unde v-ați născut și, dacă vreți, descrieți puțin acel loc.
Gabriel Gherasim: În primul rând, doamna Mariana, bine v-am regăsit și vă mulțumesc pentru oportunitatea de a avea acest dialog. Am văzut lumina zilei în București, unde am crescut, în anii `70 și `80, înconjurat de dragostea și grija părinților. Verile, în timpul vacanțelor școlare, le-am petrecut în Bucovina, la bunici. Bucurestiul „meu” era un oraș îngrijit din cartierul Balta Albă, de unde făceam cu fratele meu și cu părinții escapade dese la Ateneul Român, la Teatrul de Operă și Balet și la alte diverse teatre. Țin minte liturghiile cu spectacularul cor de la Biserica Domnița Bălașa, cumpărăturile de la Romarta Copiilor și cochetul Magazin Muzica, unde stăteam în reverie uitându-mă peste tot și încercând instrumente, de la cobze la banjo și de la naiuri la pian.
R.: Cum caracterizați copilăria pe care ați avut-o?
G.G.: Am avut enormul noroc de a avea părinți iubitori și muncitori, care s-au sacrificat pentru ca să ne educe frumos pe fratele meu și pe mine. Între cozile friguroase pentru mâncare și pentru articole de uz zilnic și jocurile copilăriei prin parc, la săniuș, compunerile de la limba română și franceză de la școală și lecturile cu orele de beletristică din biblioteca familiei, aleg să-mi aduc aminte de ceea ce a fost frumos. Un capitol aparte îl au memoriile frumoase din Bucovina bunicilor mei, unde am intrat în contact cu natura, animalele, cântece, dansuri, obiceiuri (clacă, nunți, hramuri, colinde, Steaua, Plugușorul, Chiralesia, Paștele) și oameni care se duceau duminicile la biserică la fel ca și strămoșii noștri acum 2.000 de ani: îmbrăcați cu catrință, bundiță, ie, ițari, cojoc și cușme.
R.: Tradițiile milenare ale neamului nostru se mai păstrează, dar în vremea noastră ele au mai mult sens de spectacol, pe scenă.
G.G.: Da, așa este. Lumea modernă a introdus și continuă să introducă lucruri moderne care nu întotdeauna sunt de admirat. Și asta se întâmplă peste tot în lume.
R.: Există vreo întâmplare deosebită sau o personalitate care v-a rămas întipărită în memorie și care, eventual, v-a schimbat cursul vieții sau care v-a influențat în alegerea profesiei?
G.G.: Da, mă bucură această întrebare a dumneavoastră. Vreau să spun la început că în 1982 m-am îmbolnăvit de glomerulo-nefrită declanșată de la apa infectată de poluarea industrială socialistă, care ne-a poluat și otrăvit natura și pe mulți dintre noi. „Paradisul Muncitorilor” care era România comunistă, avea numai niște dializoare donate la Spitalul Carol Davila de americani după cutremurul de la 4 martie 1977 și care erau drămuite, în folosință exclusivă a pacienților cu neamuri în Comitetul Central al partidului și în Securitate. Inițial mi-au refuzat accesul, pentru că n-aveam „origine sanatoasa” (tata a fost deținut politic și a supraviețuit închisorilor comuniste) și m-au lăsat să moară. Am văzut cu ochii mei, lângă mine, la Spitalul Carol Davila, un bărbat, soț de 31 de ani, care a murit pentru că i s-a refuzat tratamentul salvator cu dializă, care era disponibil în același spital cu noi. L-au ținut internat până a murit, pentru ca nu avea conecții cu comuniștii la nivel de oligarhie.
Tata fusese în pușcărie în anii `50, pentru „crima” de a fi mers in acea decada de foamete, cu alti studenti, cu căruțele, pe la oameni mai cu stare din satele Bucovinei, colectând grâu din care au făcut pâini pe care le-au dat oamenilor din spitale și familiilor deținuților politici în Suceava. Asta a fost ”crima” tatălui meu pentru care a fost în închisoare. În celula în care fusese aruncat, tata a dat, timp de mai multe zile, porția sa de terci unui preot mai firav, ca să-i salveze viața. Și i-a salvat-o.
R.: Deci tatăl dumneavoastră este personalitatea care v-a influențat major viața.Vorbiți-ne despre cum ați fost salvat și cine a contribuit la salvarea dumneavoastră.
G.G.: Nu numai atât, dar personalitatea despre care voi vorbi m-a salvat pe mine de la o moarte sigură. Să vă povestesc: când tata a văzut cum comuniștii îmi pregăteau același destin ca al acelui pacient lăsat să moară, l-a căutat și l-a regăsit pe acest prelat care acum era un ierarh al bisericii catolice din România. Acestuia i-a cerut ajutorul ca să-și salveze copilul, adică să mă salveze pe mine. Înalta față bisericească a intervenit la Spitalul Caritas și fostul Papă Ratzinger a semnat de la Viena, prin spital, cererea către statul român ca să-mi dea voie să merg în Vest. Doar așa mi s-a facilitat plecarea pentru transplant în Italia. Abia atunci și cu ultimatumul doctorului meu nefrolog de la Carol Davila, dr. Mircea Penescu, care a spus directorului Nicolae Ursea că „în unele situații politica trebuie să fie pusă de-o parte” și că „dacă nu-i dați voie copilulului să facă tratamentul, eu îmi dau demisia.” Mi s-a permis in sfarsit tratamentul de dializă. Pentru cei care știu aceste valori, creatinina normală este între 1 și 2. Când am făcut prima dializă, ajunsese la 9. Orice comentarii sunt de prisos. Cel care a dat aprobarea pentru emiterea pașapoartelor tatălui meu mie a fost un general de securitate care în anii `50 fusese, la Jilava, unul dintre torționarii tatălui meu. Da, așa s-au făcut mulți generali de securitate, prin torturi și omuciderea a 10% din populația nevinovată a țării. Peste ani, s-a întâmplat (ce cuvânt efemer) ca și acest fost torționar să fie tratat în acelasi timp, cu mine la același spital, la Carol Davila, de o boală degenerativă de rinichi și, la două luni după ce eu am plecat în Italia, el a murit. Știa poate că o să moară și a vrut să facă un act de bine înainte de a pleca dintre cei vii. Nu și-a amintit niciodată că îl bătuse pe tatăl meu, uitase. Tata însă l-a ținut minte foarte bine, pentru că urmarea unei asemenea bătai i-a cicatrizat tot piciorul drept pentru restul vieții.
R.: Dureroasă evocare care se vede că v-a emoționat profund. Ne pare nespus de rău că ați trecut prin aceste momente atât de triste. Să ne întoarcem la momentul plecării în Italia, la tratament.
G.G.: În sfârșit, în ianuarie 1984 am plecat în Italia. La Otopeni, securiștii m-au ridicat de pe targă pe care zăceam și m-au căutat pentru posibilă contrabandă. Ne-au spart și valizele, căutând ceva incriminant în căptușeala lor. Tata s-a văzut nevoit să scoată cureaua lui și pe-a mea de la pantaloni ca să avem cu ce lega gențile. Așa am plecat din România comunistă. Toată socoteala a durat vreo oră și îmi aduc aminte că la intrarea în avion, pasagerii (care observaseră toată procedura din sala de așteptare), erau, culmea, furioși pe noi, pe mine și pe tata, din cauza întârzierii, nu pe securiști. Erau regimentați să se supere pe victime, nu pe călăi. Absurdul l-am trăit și pe aeroport. Totul ne-a lăsat un gust amar. Apropo, dupa caderea comunismului, tata a propus prin Counsulul Constantinescu din California, schimbarea numelui aeroportului din Otopeni in Henri Coanda, propunere care a fost aprobata si care a dus la numele aeroportului de azi.
R.: Nu e de mirare. Spălarea creierelor din vremea comunismului a creat monștri de gândire și de atitudine. Continuați, vă rog.
G.G.: Trei luni mai târziu, la Spitalul Ca Granda Niguarda din Milano mi s-a făcut transplantul mult dătător de sănătate și de viață. Plecasem din „raiul comunist” pe targă și am fost vindecat în „capitalismul corupt” de către specialiști creștini. Vă dați seama ce lecție de iubire creștinească am învățat din această experiență. După ce am plecat, comuniștii au regretat că ne-au lăsat pe tata și pe mine Afară. Au cerut guvernului italian să ne trimită înapoi spunând că au găsit un tratament similar în România, cee ce era o minciună. Imediat am cerut azil politic și am solicitat să emigrăm în SUA.
R.: Și așa ați ajuns în Statele Unite. Trist și foarte dureros! În altă ordine de idei, spuneți-ne ce studii aveți și unde vă exercitați profesia.
G.G.: Liceul l-am început la Milano și l-am terminat în Statele Unite. Am absolvit de la Portland State University cu un Bachelors în Știinte Sociale și cu un Masterat în Consiliere și Mediere Psihologică de la California State University. Sunt consilier pe domeniul persoanelor cu dizabilități la New-York . De asemenea sunt consilier pe probleme de droguri, alcool și probleme mintale. Predau și psihologia. Am fost corespondent al publicației Micro Magazin/Meridianul Românesc din SUA, Observatorul din Canada, Revista Noi Nu din România, Revista Limba Română din Basarabia, cât și al altor publicații de limba română din Europa, Australia și Israel. Am fost corespondent al postului Radio Europa Liberă pentru Nord-Vestul american, corespondent al Radio-Televiziunii Române (studioul Radio Târgu-Mureș); pentru Statele Unite am creat și susținut singurul program radiofonic românesc din Nord-Vestul american intitulat Vocea Mioriței la postul KKEY 1150 AM din Portland.
R.: O activitate diversă în domeniul medicinei alternative și în domeniul mass-media. Există vreo personalitate pe care o admirați? De ce?
G.G.: Îmi plac oamenii care sunt în armonie, în special cei care sunt recunoscători zilnic pentru darul de a trăi, de a iubi, de a crea și care aleg la a se concentra la lumina lumânării care înfrânge întunericul, în loc de întunericul care înconjoară lumina. Am scris o carte intitulată ”Teodor și Noi” (Theodor and Us) și dedicată tatălui meu. Cartea am pus-o gratis la dispoziția oamenilor interesați, la pagina mea de web și în presa scrisă.
R.: Ne puteți spune în câteva cuvinte despre ce este vorba în cartea ”Teodor și Noi”?
G.G.: Teodor si Noi (Theodor and US) este un ghid benefic pentru atitudinea față de viață și oameni, precum și față de sine. Sunt explicate într-o limbă clară, modele și obiceiuri de gândire din punct de vedere neuro-psihologic, filosofic și moral; cititorul este învățat cum să se gândească despre gândire, pentru că gândirea este cel mai important aspect din viață cu implicațiile sale bune si rele. Am explicat aceste puncte referindu-mă la autorități în acest domeniu, precum Erich Fromm, Victor Frankl, Abraham Maslow, Dr. Dumitru Constantin Dulcan, Dan Puric, Richard Wurmbrand și alți psihologi și filosofi din România și din lume, care au excelat în explorări serioase ale fenomenului complex de a fi. Cartea reprezintă un ghid frumos și util pentru oricine care încearcă a naviga aromios în largul mării din această existență.
R.: Frumos spus. Cred că mulți oameni ar fi interesați de acest subiect atât de dificil, dar atât de actual. Care considerați că este marea dumneavoastră realizare de până acum?
G.G.: Puterea și cunoștințele de a inspira pe cineva ca să vrea să fie recunoscător pentru tot ce e frumos și să aibă dorința de a folosi plenar fiecare zi pentru a progresa în viață, atât în domeniul material, cât și în cel mintal, emotiv, fizic și spiritual.
R.: Proiect ambițios, dar recompensator din atâtea puncte de vedere. A propos de viață și de felul cum o trăim: care considerați că este cheia succesului în viață?
G.G.: Schimbare mentalității contractuale de la lucru, unde este dinamica „dau și iau”, cu realizarea că în dragoste (care este un verb și un câmp de energie conștientă electromagnetic), pot numai să dau si sa primesc. Niciodată nu pot să iau dragoste, pentru că ar fi ca și cum aș încerca să iau în captivitate razele de soare și să le pun sub capac într-un butoi, ceea ce, evident, e e imposibil.
R.: Iată, iată un concept filosofic pe cât de simplu, pe atât de valoros. Domnule Gabriel Gherasim, mai mergeți în România?
G.G.: Da. Pentru mine România este cea dintre Nistru, Tisa, Timoc și Dunăre. Când călătoresc, încerc să acopăr toată această topografie a țării și a neamului nostru milenar, neam avându-i la origine pe măreții daci. Desigur ca exista romani in tot spatiu balcanic, din Croatia pana in Grecia, Serbia, Bulgaria si Albania, de fapt, ei/noi fiind populatia daco-romana percedand pe greci si slavi cu mii de ani.
G.G.: Ce părere aveți despre comunitatea românească din
New York? Numiți câțiva oameni pe care îi apreciați.
G.G.: În orice societate cred că avem de-a face aproximativ cu 10% din oameni care ne iubesc consistent și necondiționat, 10% din oameni care ne urăsc consistent și neconditionat și 80% din oameni care ne iubesc și/sau ne urăsc intermitent și condiționat. Mă străduiesc să petrec timpul cu cei 10% pe care îi respect și de la care mă simt iubit consistent și necondiționat. Dintre oamenii pe care îi respect, i-aș mentiona pe părintele Victor Runcanu (cu care am împărțit spaghete în lagărul de refugiați de la Latina – lângă Roma – și pe ziaristul George Roșianu de la MicroMagazin/Meridianul Românesc. Printre cei activi în comunitate îi menționez cu respect pe domnnii Justin Liuba, pe ziaristul Vasile Bădăluță, pe Dr. Napoleon Savescu și pe părintele Theodor Damian. Vreau să menționez că pe părintele profesor Teodor Damian îl cunosc din 2003. Dânsul face parte intergral din grupa celor 10% pe care i-am văzut ajutând, inspirând și creând constant, necondiționat și cu drag, fie în parohie, fie la universitatea unde predă. Un om ales, de o rară frumusețe interioară.
R.: Subscriu 100%. Spuneți-ne, vă rugăm, ce opinie aveți despre situația actuală din țară?
G.G.: Consider că venim din cea mai frumoasă țară de pe pământ. O țară care a fost ocupată de rusi și încă este (Transnistria) și de către ucrainieni (Bucovina de Nord și Bugeac) și, în complicitate cu cei din Vest, pentru 50 de ani Trădarea de la Yalta și înainte de asta Pactul Ribbentrop-Molotov. Până când n-o să fie un proces al comunismului, o să continue o urmare a (neo)comunismului. Președintele Traian Băsescu a condamnat comunismul (tot respectul pentru asta). Un proces al comunismului trebuie încă să fie. Odată cu acest proces se va condamna comunismul și se vor face reparații pentru crimele fizice, legale, etice, psihologice și politice făcute de cei vinovați.
R.: Cine știe când și dacă vreodată sistemul comunist va fi judecat și condamnat, căci, uite, au trecut aproape 29 de ani din decembrie 1989…În aceste condiții, ce credeți că ar trebui să facă românii pentru a progresa și pentru a avea succes?
G.G.: Să facă dinstincția dintre progresul material (a avea) și progresul mintal/emotiv (a fi). Un exemplu în acest sens sunt oamenii care-și cumpără casă, mașină și nevastă-trofeu, neînțelegând că nevasta e o ființă umană care poate divorța de soț și să-i ia și casa și mașina. Adevărata soție, care-și iubește soțul, nu poate fi cumpărată ca trofeu, pentru că ea se află în valoarea enerigiei, a dragostei și a loialității. Secretul unei vieți de succes este să aibă rost și, ca sa aibă rost, trebuie să ducă o viață balansată și să progreseze zilnic pe toate nivelurile (muncă, recreație, somn). Ar fi multe de spus în acest sens.
R.: Ce vă doriți pentru viitor, domnule Gherasim?
G.G.: Aș răspunde că o să caut să progresez zilnic în ceea ce fac și sunt, în timp ce sunt recunoscător pentru tot ce există, sunt și am deja în viața mea.
R.: Ce rol credeți că are credința în modelarea omului?
G.G.: Interesantă întrebare. Ce este dar credința? Credința este de două feluri: încredere și cunoștință. Dacă vorbim de încredere, vorbim de un salt în neant, sperând că vom ateriza pe pământ solid și sigur. Acest lucru se întâmplă fără o confirmare în prealabil. De la credință (pe bază de încredere și/sau cunoștință) creăm noțiunea la ce, de ce, cum, unde, când și cu cine să facem ceva. Iată cum categoriza ordinea gând-emoție-acțiune-reacțiune Dr. Dumitru Constantin Dulcan: bazat pe credință (încredere/cunoștințe) avem gânduri; bazat pe acestea avem unele emoții (pozitive sau negative); bazat pe emoții o să spunem ceva; bazat pe ce spunem, o să facem; bazat pe ce facem, o să avem consecințe; bazat pe consecințe, ne creăm obiceiuri/reflexe; bazat pe obiceiuri, o să ne creăm un destin. Depinde de ceea ce omul dorește să obțină.
R.: Foarte interesante aserțiuni. Cred că cititorii noștri ar fi interesați să știe cum puteți fi contactat și cum pot fi accesate cărțile, interviurile și articolele dumneavoastră.
G.G.: Materialele mele pot fi citite la pagina mea de web: http://gabrielgherasim.com/index.html
Pot fi contactat la: rodicaandgabriel@aol.com
R.: Vă mulțumim pentru răspunsurile pe care ni le-ați dat și vă dorim succes în continuare în activitatea atât de interesantă pe care o desfășurați în folosul oamenilor.
prof. Mariana Terra