◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

In memoriam / Ziarista Mariana Iliescu a fost chemată la Ceruri

Doamna Mariana Iliescu, maestra condeiului și mentora tuturor generațiilor de ziariști de la cel mai important cotidian regional a adormit în Domnul. A plecat discret, fără să ne dea de bănuit că o încearcă vreo durere. Dimpotrivă. La fiecare întâlnire deborda un optimism molipsitor… A fost chemată la Ceruri, duminică, 9 iunie 2019, la 71 de ani.

Doamna Iliescu a slujit comunitatea gălățeană vreme de treizeci și șapte de ani, între iunie 1970 și vara anului 2007.

Din 22 decembrie  1989, ca ziarist, șef de rubrică și șef al Departamentului Social și Relații cu publicul din redacția cotidianului Viața liberă, între altele, doamna Mariana Iliescu a avut  misiunea de a-i forma pe tinerii care au îmbrățișat profesia de ziarist.  Practic, distinsa noastră Doamnă Iliescu a fost și rămâne Mama tuturor ziariștilor formați la Școala Vieții libere, alături de echipa fondatoare a amintitului cotidian.

Născută în 4 ianuarie 1948, în comuna Mihai Bravu, județul Ilfov, din părinții – Alecsandra și Ion Trușcă – după clasele primare, gimnaziale și liceale, Mariana Iliescu a urmat Facultatea de Limba și Literatura Română – București, absolvită în iunie 1970.

În 15 iulie 1970 a fost trimisă ca ziarist – cu repartiție guvernamentală – la  redacția Viața nouă din Galați, fiind prima femeie ziarist din județul nostru.

Între anii 1972-1973, a urmat o specializare în jurnalism la Școala Postuniversitară București. În 28 martie 1974, Comisia de atestare, alcătuită din reprezentanți ai Ministerului Educației și Învățământului, ai Comitetului pentru Presă și Tipărituri și ai Consiliului Ziariștilor din cadrul Uniunii Sindicatelor din Presă, Poligrafie și Editură îi înmânau Carta de ziarist cu nr. 473.

Doamna Mariana Iliescu este unul dintre fondatorii ziarului „Viața liberă”. În 28 iunie 1991, în urma unui alt examen obține atestatul profesional în  noua Uniune a Ziariștilor Profesioniști din România, fiind membru fondator al UZPR – Filiala Galați. A făcut parte din primul Consiliu Național al UZPR, iar un al doilea mandat l-a deținut între anii 2012-2016.

Ucenicii, toți ziariștii care s-au bucurat de experiența profesională și de sfaturile de viață au văzut-o, mereu, drept „un profesionist adevărat, un ziarist care și-a iubit profesia mai mult decât pe sine”. Altruismul, spritul de dreptate și de echipă, sacrificiul și dragostea de profesie și de semeni au constituit crezul ziaristei Mariana Iliescu.

Ca redactor, doamna Mariana Iliescu a răspuns „prezent” în multe situații extreme din viața comunității gălățene, și nu numai. Ani mulți, după Revoluție, Departamentul Social și Relații cu publicul de la cel mai important cotidian reginonal, nu numai județean, Viața liberă, era un fel de baromentru social. Aici ajungeau după ajutor cei mai năpăstuiți semeni. Și tot aici, reveneau cu câte un „mulțumesc!”, pentru felul cum știa să însuflețească cuvintele, atitudinile și faptele bune, în comunitate.

Ca ziarist profesionist, șef de rubrică și (din 1991) șef de departament, doamna Mariana Iliescu a ars precum o candelă mereu aprinsă. A întins o mână de ajutor multor necăjiți; a mediat pentru a determina autoritățile să dea vreun acoperiș unei mame cu mulți copii, a strigat după ajutor pentru a găsi un loc de muncă vreunui tânăr, a susținut nenumărate campanii educative în presă, cu scopul de a sprijini comunitatea gălățeană. A plâns pe umerii sinistraților din Torcești, mediind și susținând CampaniaÎnvinge apele!”, cu convingerea că misiunea ziaristului –  dincolo de a așeza cuvinte pe hârtie – este cea de a urni inimi, de a-i  determina pe semeni să fie solidari în bucurii și necazuri, de a semăna, prin cuvânt, lumină, speranță și viață. A făcut toate acestea firesc, cu o inimă mare și nu a așteptat niciodată răsplată…

Pentru merite profesionale deosebite și pentru tactul de a forma ziariști profesioniști, a primit în 29 mai 2001, Ordinul ziariștilor clasa a II-a, iar în 26 ianuarie 2012, Ordinul Ziariștilor clasa I-aur, „pentru calitatea actului jurnalistic promovat în cotidianul „Viața liberă” din Galați.

Ca soție, mamă și bunică a fost convinsă că familia este deținătoarea și păstrătoarea celor mai frumoase valori morale, culturale și spirituale, că familia este locul unde echilibrul și armonia trebuie să se regăsească din plin în casă și să se reflecte și în marea familie profesioanală.

Doamna Cuvintelor frumoase rămâne pentru noi – discipolii săi – un „om de cuvânt”, un model de părinte iubitor, un profesionist demn, vertical, un munte de altruism pus în slujba semenilor.

Pentru cele redactate aici, dar mai ales pentru multele fapte bune știute doar de Dumnezeu, nădăjduim că Atoateștiutorul o va așeza în rândul bunilor slujitori ai cuvântului din Cuvânt, care a dat speranță și viața întregii comunități gălățene timp de aproape patru decenii.

       Veșnica ei pomenire din neam în neam!

        Cu recunoștință,

               Membrii Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România –

                                 Filiala  Galați      

Un comentariu pentru “In memoriam / Ziarista Mariana Iliescu a fost chemată la Ceruri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *