Metafore

1 –Metafore  ce ţin de mână ideile să nu rătăcească
Erudiţia nu înlocuieşte talentul. Scriitorii din generaţia optzecistă susţin inversul acestei idei..dar,a te baza numai pe erudiţie există în mod sigur riscul de a creea ceva insipid, sterp şi anost. Talentul împletit cu erudiţia şi experienţa de viaţă concură la crearea unor opere viabile. Generaţiei optzeciste, care a publicat până în 1989, le lipsea experienţa de viaţă. Operele lor de atunci sunt insipide, seci şi fără suflet. Iar spusele,aparent paradoxale,ale lui Jules Renard, cu cât citeşti mai mult, cu atât imiţi mai puţin, sunt pline de adevăr,fiindcă “sita”memoriei devine mai „deasă”,adică exigentă,dar nu atât de exigentă de a se îndepărta de artă.
-Dacă tutunul este dăunător trupului care.totuşi,în unele cazuri poate fi vindecat prin îndepărtarea viciului şi prin meditaţie corectă,gândul încărcat(viciat),de fapte urâte îmbolnăveşte psihicul omului care rareori poate fi adus la un echilibru normal.
-Aşa cum muşeţelul este necesar să se culeagă când”zâmbeşte” floarea,adică atunci când mijeşte să înflorească,în acel moment are toate propietăţile de vindecare,tot aşa mintea omenească are toate propietăţile de receptare şi  concepere intelectuală la vârsta când “zâmbeşte”maturitatea.
-Biserica ortodoxă a rămas cu modul de exprimare liturgică cantonată în tiparele de acum o mie de ani,sau două,ne ţinând seama că de-alungul veacurilor modul de percepţie al omului s-a mai schimbat,că psihicul acunoscut transformări.În această situaţie există riscul de a-l îndepărta pe om de Biserică.Cântecele,modul de exprimare litrurgică acum 2000 de ani erau moderne pentru omul de atunci,acum sunt vetuste şi nu mai corespund felului de receptare.
-În postmodernism s-a făcut simţită o pronunţată creşterte,până la saturaţie,a ponderii elementelor intelective îndepărtându-se de elementul afectiv.Astfel,s-a ajuns până la arta abstractă şi uneori chiar la incoerenţă.Datorită acestui fapt arta ce defineşte noul curent,care a apărut,pe care l-am denumit globmodernul,este o întoarcere,pe jumăteta,spre modernism,dar care mai păstrează elementele absorbţiei emoţiei în idee.Fiindcă trebuie să se cunoască faptul că arta autentică va fi întotdeauna umană şi prin aceasta ea rămâne simultan concret senzorială,raţională şi afectivă.Încercarea unor postmodernişti,în special obzecişti,de a ieşi din cadrul acestei unităţi nu a făsut decât să trădeze arta.
-La eternele întrebări:Ce este omul?De unde vine? Care scopul vieţii?Ce înseamnă fericirea?Nu s-a putut răspunde convingător,nici cu metodele ştiinţifice,nici cu viziunea filosofică umanistă.În fiecare din aceste întrebări găsim o unitate dintre raţiune şi afect,pe baza cărora s-a încercat rezolvarea-evident pentru momentul istoric respectiv-dilemele veşnice ale destinului uman,pe care le găsim în întrebările amintite.Răspunsul la aceste întrebări omenirea îl va afla,numai atunci,când Dumnezeu v-a dori acest lucru.Restul sunt speculaţii ale spiritului uman.
– Andre’Gide  spunea că nici un lucru nu e bun pentru toţi,ci numai în raport cu unii;nici un lucru nu e adevărat perntru toţi,ci numai în raport cu unii;nici un lucru nu e adevărat pentru toţi,ci numai în raport cu cine crede astfel;nu există metodă sat teorie care să se poată aplica oricui,fără deosebire,eu afirm că nu toţi dintre noi  suntem buni pentru anumite fapte şi lucruri,ci numai în raport cu unele;nici percepţia tuturor nu sesizează adevărul din unele fenomene şi lucruri,ci numai în raport cu exprimarea sensitivă şi optică a acestora;nu există deosebire în aplicarea percepţie în existenţă,Metoda sau teoria  nu se pot aplica ad-literam oricui,fără asemănare în judecata de valoare.
-În ştiinţă adevărurile naturale nu se supun voinţei omului.Înfilosofie valabilitatea unei teze sau sistem nu depinde de om în moment ce în cazul opţiunii etice,al simţului şi gustului artistic un rol importanta îl au dorinţele şi preferinţele.
-Întotdeauna omul aleargă după propriile-i gânduri bune care să-i aducă bine sieşi.În acest maraton el comite şi fapte reprobabile care îi stârnesc alte gânduri ,de astă dată întunecate.Aceste gânduri negre îl urmăresc până când trece Styzul.Este un cerc al sinelui,asemeni alergării pisicii după propria-i coadă,când are în subconştient reprezentată prada.
2–A inova ,aşa cum am procedat prin intextualitate în romanul Insula viscolului înseamnă întotdeauna a lărgi cadrul existent,a devansa prezentul ,dar nu am făcut-o în limitele în care premisele deja cucerite o permit.(Ion Pascodi).
În conservatorismul său scriitorul român se limitează doar la premisele doar cucerite şi la modul de permitere a lor.vai de cel care încearcă să rupă “limitele”.Însă,viitorul dă dreptate întotdeauna celui care a îndrăznit să iasă din conservatorismul acestor premize deja cucerite.
-Comunismul şi nazismul sunt două doctrine asemănătoare,una de extremă stânga şi alta de extremă dreapta,ele închid cercul unei viitoare împărţiri în secmente ale doctrinelor politice.Comunismul avea la bază lupta de clasă pentru anihilarea opozanţilor,iar nazismul propăvăduia lupta de rasă,pentru dominarea rasei ariene.
-Se vorbeşte foarte mult despre holocaustul nazist,dar de ce nu se condamnă şi holocaustul comunist? Poate că există în fiecare intelectual occidental o genă a criminalităţii comuniste care influenţează spre stânga atitudinea lor şi a maselor.
-Succesul unei opere de artă depinde de mai mulţi factori:felul receptării artei,nivelul de cultură al receptorilor,felul de interpretare a acesteia şi modul de reflectare a societăţii şi talentul autorului în interferenţă cu intervenţia şi rolul societăţii.
-Nu există opere accesibile sau opere inaccesibile.Valoarea estetică a operei ce cuprinde:profunzimea esenţei,complexitatea structurii,noutatea limbajului,rafinamentul expresiei,polivalenţa sensurilor incluse,nu defineşte accesibilitatea.Între cele două concepte: accesibil şi inaccesibil nu trebuie interpusă o falsă antinomie.Trebuie păstrat raportul între opera de artă şi public.
-Omul,în inconştienţa sa,în prima parte a vieţii se străduieşte din răsputeri să-şi distrugă sănătatea,prin fumat,alcool,excese sexuale,droguri şi activităţi care suprasolicită organismul,sau goanna după înavuţire,ca în a doua parte a vieţii să-şi cheltuie economiile agonistite cu trudă pentru a-şi “repara”sănătatea,dacă se mai poate,distrusă în prima parte a vieţii.Putem compara viaţa noastră cu reflecţia într-o oglindă care inversează imaginea.
-Sartre spunea:poezia înseamnă cine pierde câştigă,eu generalizez,poezia înseamnă neînţelegerea lumii prin suferinţă minus înţelegerea.
-Friedrich Schlegel consemna:Nu poate fi frumos decât ceea ce conţine o relaţie cu infinitul şi cu divinul. Şi mai spunea că poezia însăşi nu e nimic altceva decât expresia pură a acestui cuvânt lăuntric etern,la care mai adaug că este oglindirea sufletului uman în puritatea cuvântului.Fiindcă acesta din urmă nu este altceva decât expresia oglindirii a ceea ce înţelegem şi percepem.Ea este cuvântul şlefuit în care s-au turnat :toată înţelegerea şi ne înţelegerea sufletului uman.
-Un lucru sigur şi uşor demostrat celor care ar putea să aibă îndoieli în privinţa lui este antipatia naturală criticului faţă de poet-a celui care nu face nimic faţă de cel care face-a trântorului împotriva albinei,-a mârţoagei împotriva armăsarului, scria Theophile Gautier,de aceea critica făcută de un creator faţă de un alt creator este echilibrată,de bun gust şi la obiect,faţă de critica aceluia care nu a creat niciodată o operă de artă,care este făcută fără obiecţii pertinente,care este filozofardă,abstractă,mai concret criticul de această factură este precum musca la arat,din bine cunoscuta fabulă.Limbajul critic trebuie să fie bivalent,bastard,straniu şi baroc ,care pe lângă faptul că are propria-i utilitate,trebuie să aibă frumuseţea lui.Va venii vremea ca operele literare scrise în secolele trecute să fie înţelese şi “gustate” în secolele viitoare prin critica literară contemporană viitorului.
-Proza este fotografia realităţii scrisă cu sufletul scriitorului,pe când poezia este o muzică de idei armonizată,în timp ce muzica este arhitectura unor sunete într-o construcţie edificată de o ureche muzicală născută pentru acest lucru.
-Filosofia este ştiinţa de dat în leagăn gândul în fuga lui spre curiozitate,şi apoi revine,dar nu de unde a plecat,după care venim şi noi să-l prindem,însă el o ia la sănătoasa.Şi aşa mereu, şi aşa mereu până când…
3– Teognis din Megora spunea,şi era convins,că divinitatea se exprimă prin poet.Mă întreb,atunci când poetul este ateu,de ce divinitatea îi toarnă în cuvinte înţelesuri?Răspunsul îl aştept de la Divinitate.
-Democrit:cineva nu poate fi mare poet fără înflăcărarea inspiraţiei.Deci,inspiraţia vine de la muze,o spune tot Democrit,iar acestea sunt foarte setoase.Să poată trasmite poetului mesajul trebuie adăpate cu elixirul vieţii,adică cu vin.Numai aşa îmi explic şi îi absolv de vinovăţia beţiei pe acei care se cred poeţi.
-Există în unii ziarişti o răutate atavică.De această boală nu pot scăpa prin educaţie,fiindcă frustrarea de care suferă nu poate umple lipsa de inactivitate şi talent.
-…Poetul e un răsfăţat al închipuirii lui,un nabab şi un risipito de lucruri mărunte,spune Mihai Gafiţa  în Flautul lui Marsias.Acceptăm poziţia regretatului critic numai dacă Poezia i-ar aduce un venit Poetului,măcar pentru supravieţuire,altfel poetul este o victimă a sărăpciei şi a închipuirii  omului ce priveşte din afară.
-Poezia a devenit o curiozitate fără curioşi.Nu se mai citeşte. Nici.măcar,poeţii între ei. Însă poezia rămâne Doamna artelor şi trece printre noi în vârful degetelor de la picioare mereu înainte,spre viitor.Pe când noi am rămas în tiparele internetului.Ea ne chiamă amăgitor cu degetul.Şi nu ne înţelegem menirea cum noi nu o înţelegem .
-Romain Rolland afirma:Când ordinea înseamnă injustiţie,dezordinea e într-un fel un început de justiţie.,este un paradox pe care l-am trecut noi,românii,în timpul dictaturii comunismului şi în perioada de început de tranziţie.Injustiţia”ordinii” comuniste provenea de la nerespectarea Drepturilor Omului.Se proslăvea libertatea,egalitatea şi în numele acestora se comiteau crime ,se proslăvea libertatea şi egalitatea prin dictatura minciunii.
-E înţelept să şti să înţelegi ce asculţi şi să vorbeşti după o gândire profundă şi echilibrată.
-Nicolae Iorga făcând aluzie la valoarea cugetărilor spunea:sunt cugetări care-s stele şi altele simple licurici,minimalizând rolul licuricilor.Dar,eu afirm că atât stelele care călăuzesc spre portul mult visat pe omul călător pe mări şi oceane cât şi licuricii care indică omului puritatea mediului în care trăieşte,sunt stele de primă mărime ce-l conduc pe om spre salvarea de propria-i îndrăzneală.
4-Pascal scria:Nu m-ai căutat dacă nu m-ai găsit.Această afirmaţie sugerează spirala veşniciei,căutării absolutului.
-Noica afirma despre actul de cultură că trebuie să înveţi noutatea ca şi cum s-ar ivi din tine,înseamnă că dorinţa de cunoaştere izvorâtă din individ este parte integrantă a noutăţii pe care se doreşte s-o cunoască.
-Eu sunt fiul comunităţii,din mijlocul ei m-am ridicat.Atunci eu sunt parte a comunităţii.În concluzie,nu sunt eu. Sunt comunitate.Iar comunitatea se regăseşte în mine.
Dacă comunitatea sunt eu şi eu sunt comunitatea,atunci totul se rezumă la un eu dispersat.
-Un ochi râde şi altul plânge.Satira este ochiul care plânge pentru a râde celălalt.
–Numărul este esenţa eternă a realităţii, în schimb numele este purtătorul efemer al cifrei.
-Plutarch ,prin De Iside a imortalizat faimoasa inscripţie de la Sais,despre Isis care spunea:Eu sunt tot ce a fost,tot ceea ce este şi tot ce va fi iar vălul meu nu l-a ridicat încă niciodată vreun muritor. Acest văl este adevărul în esenţa lui.Adevărul adevărat nu l-a descoperit,până în prezent,nimeni.Dând la o parte un văl,crezând că am descoperit adevărul observăm că peste un timp există un alt văl.Şi aşa,la nesfârşit…
Sapă,sapă până vei da de apă,expresia argheziană confirmă faptul că dând de izvor şi săpând mai departe vom da de alt izvor şi aşa până la sâmburele de foc al adevărului.dar calea este lungă.Cât de lungă? Până dăm de zeiţa Mâat,zeiţa Legii fizice şi morale considerată ca ordine armonioasă.Dacă există?!
După teoria relativităţii mărimea cosmosului nu este constantă,ci variază invers proporţional cu cantitatea de materie condensată în Univers.Eu spun că mărimea Universului este constantă în limitele lui,iar cantitatea de materie condensată în cosmos este proporţională cu limitele acestuia.Iar invers proporţionalitatea de care vorbesc relativiştii provine,tocmai,de la neînţelegerea aprecierii masei cu mărimea Universului.
-Lucrurile sunt aparenţele fenomenelor,iar acestea sunt rezultatul Numerelor.
-Dacă omul de ştiinţă ,inginerul,copiază natura,vezi carenele submarinelor care seamănă cu trupul rechinilor,a avioanelor cu păsările,omul de artă,creatorului nu-i este permis să copieze natura.El o filtrează prin eul său.Copierea naturii o face aparatul de fotografiat,sau aparatul de luat vederi.
-Maestrul din Samos,Pitagora,spune că Totul este orânduit după număr,eu afirm că numărul este rânduit după  Totul,care simbolizează  Datul divin.
-Să ne amintim definiţia:Forma este legea în virtutea căreia se repetă motivul,aceatsa aminteşte de ritm.Însă,motivul sub imperiul legiiconsfinţeşte forma. Forma fiind numărul idee,unealta principală al Marelui Ordonator sau Dumnezeu,cel care aranjează cu artă.
– Modelele mele în viaţă au fost oamenii morţi care au lăsat prin opera lor ce-ar fi vrut să fie ca persoană când trăiau.
-Se spune că poţi face orice lucrând numai cu capul,dar,nu eşti fericit.Lucrând cu inima nu faci avere,dar eşti fericit.Eu zic:fericirea este echilibrul dintre cele două.
-Deasupra tuturor creatorilor se află dascălul,el formează oameni,caractere şi chiar declanşează…talente.El este creatorul creatorilor.Pentru mine dascălul a fost profesorul Muşulescu.
-Espe de Metz parafrazându pe Buffon spunea:Stilul,adică expresia scrisă a ritmului personal cu ajutorul ritmului tonic este omul însuşi.Parafrazându-i pe amândoi pe amândoi afirm că:Ritmul personal se regăseşte în expresia scrisă iar ritmul tonic defineşte stilul,care este însuşi omul.
-Între matematică şi estetică nu este hotar,amândouă fac util frumosul.
-Arhitectura egipteană este un tratat de estetică care ne vorbeşte prin liniile-i geometrice.
-Frumosul este manifestarea armonică a proporţiilor care devine lege nobilă a tuturor artelor.
-Metafora este comprimarea prin eliminare a unei comparaţiio.
-Arta exprimării creează posibilităţi de comunicabilitate între conştiinţe.De aici,sau aici,îşi are originea arta cuvântului.
5–Se spune că este frumos,nu ce este frumos,ci ce ne place.Dacă frumosul este receptat numai de eu,nu şi de noi,nu este frumos.Această calitate trebuie să fie socială pentru a fi apreciată în acest sens.Asupra înţelegerii frumosului un rol important îl are felul cum îl percepe moda şi societatea dintr-o epocă dată.Frumosul era altul în epoca sclavagistă,altfel în epoca medievală şi altfel este perceput în epoca prezentă.
-Există două feluri de frumuseţe:utilă şi inutilă.Frumosul util este graţie elementului intelectual şi elementului sensibil de satisfacţie resimţită: el este o anticipare a plăcutului prin perceperea unor mijloace bine organizate în acest scop;el satisface inteligenţa ,voinţa şi sensibilitatea;când acest triplu rezultat se produce,când utilul ne poartă dinainte la termen şi la scop,finalitatea devine frumuseţe utilă.
-Trebuie să fi poet în tine însuţi pentru a iubii natura.Sentimentul poetic nu s-a născut din natură,este natura însăşi,care apare transformată în oarecare măsură.
–Nu privi-s-ar putea să vezi,Nu asculta-s-ar putea să auzi,Nu gândi-s-ar putea să aflii,Nu lua hotărâri-s-ar putea să greşeşti,Nu umbla-s-ar putea să te împiedici,Nu alerga-s-ar putea să cazi,Nu trăi-s-ar putea să mori.Citind aceste lucruri într-un ziar,mai completez cu:nu muri că s-ar putea să devii iarbă,să te pască vaca,laptele să-l bea o mamă care naşte un copil.Şi te naşti din nou.
-Criticilor care critică de dragul de a critică,pentru aşi arăta superioritatea, le spun:îi avertizez că încalcă perceptul moral,prin excelenţă;iubiţi-vă unii pe alţii,cum spunea altă dată Alfred Fouillee.În definitiv,dacă bunăvoinţă este,şi o datorie faţă de om,de ce nu am avea-o şi faţă de operele sale,în care a pus tot ceea ce a crezut că are mai bun în el? Cartea scrisă ,cât de imperfectă ar fi ea,este încă una din manifestările cele mai înalte a eternei voinţe de a trăi, şi în acest sens demnă de respect.Criticul care desfinţează o carte,pe drept cuvânt,este gâde.(Criminal).
-A creea înseamnă a şti să fi în acelaşi timp subtil precum gândirea şi real ca viaţa.
-Se spune că omul este stilul,atunci spun că viaţa este subiectul.
-Adevărata artă trebuie să pătrundă,dar să nu cuprindă.
-În artă e bine să nu te pierzi în prea multe detalii,fiindcă în loc să se completeze se anulează unele pe altele.Astfel,vrând să arate mai multe lucruri deodată se riscă să nu se vadă nimic.
-Caracterul unui om se dezvăluie şi se apreciază prin acţiune,chiar dacă îl cunoaştem numai din discuţie,până nu vedem persoana acţionând nu putem spune că ne cunoaştem.Nu ne putem lăuda că ne cunoaştem pe sine dacă nu ne-am văzut la lucru.
-Dacă stilul este arta de a stârni interesul,eticul este echilibrul interesului.Dacă stilul este arta de a plasa gândul,eticul este felul cum îl plasezi.Stilul este de a scoate în evidenţă,de a trasmite,de a spune totul de la autor semenilor săi în întregime.Insă,eticul este legea bunului simţ care cenzurează scoaterea în evidenţă a ceea ce doreşte să  trasmită autorul.
-Pentru mine metafora este o viziune iar comparaţia un silogism.
-Între frumos şi poetic există o diferenţiere. Frumosul rezistă mai ales în formă,în proporţii şi armonie,poeticul rezultă,îndeosebi,din ceea ce exprimă şi sugerează forma, mai curând din ceea ce ne arată. Frumosul se vede, poeticul se întrevede. Frumosul se aude, poeticul se ascultă.
-Etimologic, se pare, că din limba latină vine cuvântul cultură. Rădăcina din care a derivat este verbul calere, ce înseamnă  a cultiva anumite lucruri, cu înţelesul de a le îngrijii, pentru a le ameliora calitatea sau a le creşte productivitatea. După mine, cred că vine de la credinţă,de la cult,de la ceremonialul impus de acesta.Cicero punea în discuţie cultura animi prin această expresie înţelegea efort educaţional cu efect în rodirea sufletului.
-Inteligenţa este abilitatea de aţi folosi cunoştiinţele.Capacitatea omului de a rezolva prin gândire probleme noi. Coeficientul de inteligenţă  se calculează: C.I.= V.M/V.F .100 ,din care V.M.- este vârsta mentală şi V.F- este vârsta fizică a copilului.
-Pentru un idiot gradul de inteligenţă este între 0-22;p tru copii eminenţi gradul de inteligenţă este de 130 şi peste.

Florin Al. Ţene / UZPR