Alte măști, aceeași scenă…
Rezumat
În ultimii 30 de ani, omenirea a continuat să se înarmeze, să se războiască pentru… pace, putere, influență, piețe și resurse, să se înrobească modern și sofisticat, să migreze și să urmeze disimetric ;i asimetric pregătirile de toate felurile pentru Marele Război. Desigur, în numele democrației, libertății, al păcii, securității și prosperității. Avem stații orbitale și mii de sateliți care țin sub ochean tot ce mișcă sau nu mișcă pe Terra, suntem deja în măsură să vedem și dincolo de ceea ce se vede, descoperim exoplanete, vortexuri și galaxii, iar bătălia pentru putere, resurse, piețe și influență se continuă. Puterea nu este, desigur, o iluzie, dar este foarte posibil ca, astăzi, iluzia să aspire nonșalant la condiția de mare putere.
Primele zece națiuni înarmate ale lumii sunt, deci, tot cele care au mai fost: SUA, Rusia, China, India, Franța, Marea Britanie, Japonia, Turcia, Germania și Italia. Desigur, primele sunt cele învingătoare în cel de-Al Doilea Război Mondial, iar ultimele patru sunt cele învinse în acea mare conflagrație. Dar, în anul de grație 2018, la 73 de ani de la încheierea acestui măcel al națiunilor, rivalitățile de atunci și legislația care a urmat încep să fie date uitării. Armata Japoniei și cea a Germaniei – cele mai înfloritoare țări ale momentului – sunt deja în top 10, prima dintre ele pe locul 7, iar cea de a doua pe locul 9, în timp ce armata Turciei și cea a Italiei se află pe locurile 8 și 10.
Iată cum arată un clasament Top-10, făcut de cei care se ocupă cu așa-ceva:
Tabelul nr. 1 Primele zece puteri militare de pe planeta Pământ
Aceleași măști, aceeași realitate!
Bugetele alocate spun aproape totul. Bugetele celor nouă țări care urmează după SUA, la un loc, totalizează 537,28 miliarde de dolari, mai mic deci decât al puterii americane (587 miliarde dolari). Este lesne de înțeles care este și care poate fi raportul de forțe pe plan mondial, mai ales dacă avem în vedere faptul că, în cadrul NATO, la bugetul american, se adaugă bugetele celorlalte țări membre. Făcând un raport de forțe și de potențial între NATO și restul țărilor lumii, se ajunge inevitabil la o concluzie pe care orice muritor cu scaun la cap o știe: nu există nicio forță pe această lume care să poată concura cu NATO, din nici un punct de vedere. Nici financiar, nici economic, nici tehnologic, nici informațional și cu atât mai puțin militar. Este adevărat, cel puțin din statisticile publice, că Rusia deține 8000 de vectori nucleari moderni sau modernizați, în timp ce statele Unite dețin 7400, dar, dacă adăugăm și vectorii Franței și Marii Britanii, raportul de forțe nucleare se echilibrează.
De asemenea, efectivele, tipurile de tehnică de luptă și de mijloace de proiecție a forței, precum și amplasarea bazelor militare și concluziile care se desprind din politicile și strategiile militare sau de securitate ale acestor țări permit o analiză din care se pot desprinde câteva concluzii importante:
– Occidentul, condus de SUA, și-a asigurat, din toate punctele de vedere, o dominanță strategică pe termen lung. Probabil că, în intenția tuturor țărilor care compune lumea occidentală, din care facem part6ye și noi, nu este aceea de a provoca un nou război mondial pustiitor și dezastruos. Un astfel de război va fi (dacă va fi), cu siguranță, unul nuclear și înalt tehnologizat. Nu știm dacă lumea îi va supraviețui; după toate calculele, nu; dar, Terra este încă o planetă foarte tânără, n-are nici un fir de păr cărunt (scoarța ei este doar de 15-60 km), în timp ce adâncurile (mantalele, nucleul lichid și nucleul solid) alcătuiesc încă un foc viu și dens, care întreține viața și vigoarea planetei, precum și capacitatea ei de a proteja biosfera și viața de radiația cosmică și solară nocivă și chiar de efectul unor războaie intraumane dezastruoase. Miracolul dezvoltării celor două orașe japoneze bombardate atomic – Hiroshima și Nagasaki –, azi, unele dintre cele mai prospere și mai înfloritoare orașe din lume, modul cum se prezintă azi mediul la Cernobîl (unde, în zona puternic iradiată și nelocuibilă de oameni, au apărut o floră și o faună uimitoare, cu plante și specii de animale care dispăruseră demult) etc. arată că, probabil, și după dezastrul unui război nuclear, va fi iarăși posibilă viața pe planeta Pământ.
– Rusia a revenit spectaculos în rândul marilor puteri militare ale lumii, iar cursa înarmărilor a fost reluată, chiar dacă liderii marilor puteri neagă acest fapt;
– Puterile emergente (China, India, Turcia, Brazilia, Africa de Sud etc.) au intrat deja în topul țărilor care contează în filosofia și fizionomia puterii politice, economice, militare și cognitive pe planeta Pământ;
– Uniunea Europeană, care, deocamdată, pare a nu fi interesată de bătălia pentru puterea mondială, este principala aliată a Statelor Unite, iar majoritatea statelor occidentale sunt membre NATO. Mai mult, patru din topul celor zece armate din lume sunt armate ale unor țări ale Uniunii Europene (Franța, Marea Britanie, Germania și Italia);
– Nu este, totuși, departe vremea când, din punct de vedere militar, marile puteri ale lumii, se vor echilibra;
– Declanșarea unor confruntări militare de mare anvergură și de foarte mare intensitate nu depinde însă numai de voința și de interesele marilor puteri, ci de cele ale marilor corporații, ale Finanței și ale unor imense și foarte puternice cercuri de interese transfrontaliere sau fără nici un fel de frontiere.
Se regrupează forțele, se redefinesc dispozitivele, se adâncesc faliile
Bipolarismul Războiului Rece s-a încheiat demult. Dimensiunea uni-multipolară de care vorbea Huntington a trecut și ea în lumea lucrurilor trecătoare. Sau, poate, încă n-am trecut. Huntington spunea că, într-o astfel de etapă, superputerea americană va conviețui cu celelalte puteri ale lumii, mai ales cu cele emergente, iar această nu va dura o veșnicie, ci se va încheia cu trecerea la multipolarism. Oricum, nu s-a înțeles mare lucru din această alcătuire de cuvinte. Dar nu s-a ieșit nici din dominanța SUA asupra întregii planete, nici din încrâncenarea cu care se desfășoară, deocamdată în sfera potențialului endogen și reconfigurărilor geopolitice și geostrategice.
Profesorul Jules Dufour, într-o analiză intitulată „Le réseau mondial des bases militaires US ”, arată, ceea ce, de altfel, inclusiv americanii o spun de câte ori consideră că este necesar să o facă: imensa putere militară americană, prima din lume, susține interesele Statelor Unite pe toate meridianele globului, iar cele patru elemente majore prin Statele Unite care realizează acest lucru sunt următoarele:
– controlul economiei mondiale și al piețelor financiare;
– folosirea tuturor resurselor naturale nevralgice (materii prime și resurse energetice) pentru creșterea avuției proprii, prin utilizarea indirectă a corporațiilor multinaționale;
– tutelarea a 191 de guverne membre ale ONU;
– cucerirea, ocuparea și supravegherea, prin rețeaua bazelor sau instalațiilor militare care sunt amplasate pe întreaga planetă, a tuturor elementelor de interes pentru puterea americană (continente, oceane și spațiul extra-atmosferic).
Există patru categorii de baze militare americane amplasate atât pe teritoriul SUA, cât și în toată lumea:
– baze militare aeriene (Air Forces);
– baze militare terestre (Army);
– baze militare navale (NAVY) și
– baze militare de comunicații și supraveghere (Spy).
După majoritatea celor care au studiat această problemă, Statele Unite dispun de 700-800 de baze militare amplasate în toată lumea. Potrivit unor documente publicate în 2002, Statele Unite sunt prezente, din punct de vedere militar, în 156 de state, au baze militare în 63 de țări, iar efectivele dislocate erau, la acea dată, 255.065 militari. Prezența militară americană în lume conținea, la acea dată, 845.411 instalații diverse.
După datele publicate de Pentagon în 2005, Statele Unite dispuneau de 735 de baze militare în străinătate, acoperind o suprafață de 2.202.735 hectare. Potrivit acestor date, Pentagonul este unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri de pe planetă.
După unele date luate de Dufour de pe Wikipedia în februarie 2007, sistemul de apărare american metropolitan, estimat la 6000 de instalații în Statele Unite și în lume, dispunea de un personal de 1,4 milioane, din care 1.168.195 în Statele Unite și în teritoriile americane de peste mări, iar 235.000 în străinătate.
Prezența bazelor militare americane și ale altor mari puteri în străinătate nu este privită cu ochi buni de întreaga planetă, ci, dimpotrivă, cu suspicune, neîncredere și chiar cu foarte multă teamă. Există o puternică rețea internațională care acționează împotriva prezenței bazelor străine pe teritoriile altor țări sau în Oceanul planetar, dar, vorba ceea, câinii latră, ursul trece.
Nu insistăm asupra amplasării și misiunii acestor baze, întrucât este foarte clar care este rolul și rostul amplasării unor baze militare pe întregul glob și chiar în spațiul extra-atmosferic.
G-ral. (r)Gheorghe VĂDUVA/ UZPR