Floarea de lotus, un simbol respectat şi venerat în Egiptul antic, în Buddhism şi Hinduism, poartă în toate aceste trei culturi semnificaţia frumuseţii, purităţii, renaşterii, înnoirii, transformării şi evoluţiei spirituale.
Se spune că aşa cum această plantă îşi începe viaţa în mâl şi se ridică apoi deasupra apei pentru a înflori, la fel oamenii pot să se înalţe deasupra necazurilor şi să ajungă la iluminare.
Fiecare culoare a florii de lotus are o semnificaţie aparte în Buddhism. Astfel, cea albastră este asociată cu victoria spiritului asupra înţelepciunii, inteligenţei şi cunoaşterii. În arta buddhistă, adeseori o floare albastră de lotus este parţial deschisă, fără a-şi dezvălui centrul.
Cea albă simbolizează Bodhi (starea de deşteptare), şi reprezintă puritatea mentală şi perfecţiunea spirituală, precum şi „pântecul” lumii. Cea violetă este un simbol al căii nobile înoptite, unul din principiile esenţiale ale lui Buddha.
Cea roz este considerată a semnifica floarea supremă de lotus, adevăratul lotus al lui Buddha. Cea roşie este corelată cu inima, cu dragostea şi compasiunea.
O floare de lotus deschizându-se poartă semnificaţia naşterii şi este frecvent atribuită deşteptării ori renaşterii spirituale în iconografia hinduistă. Şi în această credinţă, ridicarea florii de lotus dincolo de suprafaţa apei simbolizează transcendenţa, abilitatea oamenilor de a înfrânge obstacolele în calea spre progresul spiritual.
Pe de altă parte, stratul ceros de pe frunzele acestei plante, pe care picăturile de apă nu aderă ci se curg, reprezintă fiinţa umană care renunţă la toate ataşamentele lumeşti şi nu este maculată de lucrurile pământeşti.
Floarea numita lotus a fost împărțită în două categorii: lotusul indian cu flori mari roșii ori albe, și nufărul, care de obicei este alb sau gălbui, la fel ca în poezia lui Mihai Eminescu. În general nufărul semnifică puritatea sufletească a primitoarei și intențiile curate ale celui care oferă. Acesta este cazul în care oferirea florii este un gest de iubire. El mai arată respectul profund pentru o anumită persoană și aprecierea calităților sale sufletești. Toată atenţia omului trebuie să fie concentrată asupra florilor sufletului .
Sufletul este acea parte din fiecare care simte, resimte, confecţionează în fabricuţa lui sentimente, emoţii şi trăiri, primeşte sentimente, dăruieşte sentimente, este în legătură şi comunicare nonverbală cu tot ce este în jur. Sufletul este lăcaşul Iubirii şi izvorul sentimentelor.
Când te înfiori că vezi o floare sau un copil, din Suflet vine emoţia. Curajul, Bunatatea, Altruismul, tot din Suflet vin. Sufletul e cu atât mai mare cu cât simţi mai frumos şi mai mult cu el. Lasă-ţi Sufletul să îţi arate ca el poate simţi fericirea pretutindeni. El e ca un copil naiv care se bucură de orice licărire de frumuseţe ce o găseşte în jur. În fiecare viaţă primim alt suflet. Doar Sinele este etern. De aceea, la începutul şi pe parcursul fiecărei vieţi trebuie să redescoperim şi să înţelegem toate emoţiile şi sentimentele.
Autor: Viorica Nicolescu