default-logo

Albania pregătește declasificarea arhivei fostei Direcții de Securitate a Statului

O comisie parlamentară din Albania a deschis calea pentru adoptarea unei noi legi de desecretizare a documentelor de la Direcția de Securitate a Statului din perioada comunistă din Albania, relatează BalkanInsight. Adoptarea legii care declasifică documentele de la fosta Direcție a Securității Statului, când Albania era sub dictatură comunistă din 1944 până în 1991, s-a apropiat de realitate după ce proiectul de lege a fost aprobat de comisia parlamentară pentru afaceri juridice. Legea ar declasifica fostele dosare, cu excepția cazurilor care implică securitatea națională sau relațiile dintre Albania și alte state.
Pentru ca proiectul să intre în vigoare, trebuie să fie aprobat de Parlament, dar, având în vedere consensul la care s-a ajuns în comisia parlamentară, acest lucru ar trebui să se întâmple.
Dar istoricul Erald Kapri a spus că, în ciuda bunelor intenții, vor exista probleme în punerea în aplicare a legii, din cauza lipsei de resurse și de personal. „Nu cred că va aduce schimbări fundamentale. Sunt necesare resurse umane și tehnologie. Nu avem. De asemenea, este nevoie de digitalizare”. În același timp, Autoritatea pentru Informații cu privire la Fostele Documente de Securitate a Statului, instituția responsabilă cu îngrijirea arhivelor Direcției Securități a Statului și cu verificarea colaborării oficialilor cu Direcția, s-a plâns adesea de legislația Albaniei, care spune că oficialii nu pot fi supuși de două ori unor verificări de acest tip, rezultatul fiind posibila prezență în poziții de putere a unor potențiali colaboratori cu vechiul regim care nu mai pot fi reverificați.
Albanezii au trăit sub supravegherea constantă a organelor de de Securitate a Statului timp de aproape cinci decenii, sub un regim brutal. (redacția UZPR)
Foto: pixabay.com

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*